Un articol din Neue Zürcher Zeitung arată cum antisemitismul și revizionismul câștigă teren în România: între glorificarea trecutului, ascensiunea AUR și ezitările președintelui Nicușor Dan.
Pare tot mai la modă să te dai antisemit în România. Un antisemitism ambalat cu grijă, dar afișat ca formă de rebeliune, ceva „cool” și rezonant cu mândria națională. Cam asta spune titlul articolului despre revizionismul din România, publicat astăzi de elvețienii de la Neue Zürcher Zeitung: „Noua dreaptă își etalează ura antisemită”.
În timpul dictaturii comuniste, dar și mult timp după aceea, peste pogromul din România s-a așternut o tăcere propagandistică. A fost în această tăcere, de fapt, negare și falsificare. „Abia de era în conștiința publică. Mai degrabă ignoranța, minimalizarea și chiar dezinformarea deliberată au marcat imaginea implicării României în Holocaust”, notează principalul cotidian de limbă germană din Elveția.
În mod paradoxal, dezghețul i se datorează recent decedatului președinte postcomunist Ion Iliescu: „Este una dintre moștenirile (sale – n.red.) marcante faptul că, în 2003, a convocat o comisie internațională de istorici pentru a elabora un raport privind faptele Holocaustului în România.”
A rezultat un raport de peste 400 de pagini, pe care Iliescu a putut să-l prezinte public în 2004 în Parlament.
Erau acolo evocate ordinele de deportare a evreilor și romilor români, erau expuse crimele de tip pogrom și demontate mituri istorice de tip țap ispășitor, precum cel al "judeo-bolșevicilor". Raportul se opunea "valului de glorificare a lui Ion Antonescu, Conducătorul, care a cuprins țara după schimbarea de regim din 1989".
Un destin tragic, pentru a înțelege trecutul
Pentru a sublinia contextul, ziarul care apare la Zürich reia un pasaj din mărturiile a doi frați elvețieni, unul artist, celălalt teolog, Daniel și Theophil Spoerri. Cei doi povestesc despre ultimele ore din viața unchiului lor, Isaac Feinstein, din frânturi de amintiri ale supraviețuitorilor pogromului de la Iași, din iunie 1941, care a costat viața a peste 10.000 de oameni, majoritatea uciși de sete, foame și înghesuială.
Sunt mărturii de la persoane care au scăpat din acele vagoane ale morții: "Eram atât de înghesuiți încât nu ne mai puteam mișca și respiram cu greu. Eram cam 140 de suflete într-un vagon de marfă pentru transportul de vite, care în mod normal putea transporta 40 de oameni.
Ușile și ferestrele erau închise, toate orificiile și găurile erau astupate, după care s-a introdus abur de jos. A fost o călătorie îngrozitoare spre moarte. Mulți și-au pierdut și mințile. Țipetele de durere erau cumplite. Trenul oprea des și stătea ore întregi în arșița soarelui."
Feinstein, subliniază NZZ, se convertise la creștinism și era activ ca misionar în România.
Zidul ce desparte România de români
Raportul redactat în 2003-2004, notează articolul din ziarul citat, fusese esențial și pentru aderarea la NATO și UE, și, în egală măsură, a stimulat cercetările istorice și introducerea subiectului în educație.
Dar, continuă cotidianul elvețian, chiar dacă la București există între timp un institut de istoria Holocaustului, chiar dacă România comemorează anual Ziua Holocaustului și este parte a inițiativelor internaționale pe acest subiect, "rămâne întrebarea dacă publicitatea comisiei și implementarea rezultatelor ei în programele școlare au dus la scăderea negării participării la Holocaust și la o răspândire mai largă a cunoașterii faptelor".
În realitate, răspunsul la această întrebare din ziarul elvețian este că penetrarea în spațiul public a informației scoase la lumină a fost firavă, în orice caz mult sub rezistența la asumare, alimentată prin istoriile contrafăcute de largă circulație, impuse în deceniile de dogmatism protocronist și susținute de producții cinematografice epic-patriotarde de genul celor scrise și regizate de Sergiu Nicolaescu, fabricantul oficial de mituri național-comuniste pe peliculă, rămas în conștiința unei părți din publicul românesc drept cronicarul vizual al națiunii.
Astfel că ideea cu care autorul articolului din NZZ, Markus Bauer, își susține titlul articolului, "România își asumase implicarea în Holocaust", nu este cea mai inspirată. România instituțională, da. Dar doar ea.
Declarațiile oficiale - ca și vocile contestatare ale epocii - se pierdeau într-o mlaștină de indolență și opacitate comunicațională. În 2003-2004, indignările populare se opreau la ușa birtului comunal, pentru că penetrarea Internetului nu dăduse, vorba lui Umberto Eco, un glas "idiotului satului".
"A scăzut pragul de reținere"
Se poate observa asta și din raportul de monitorizare publicat la începutul lui iulie de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel - el însuși ținta unor tentative agresive de discreditare și delegitimare.
Concluziile analizei vorbesc despre o "creștere clară a declarațiilor și agresiunilor de extremă dreapta și antisemite (...) odată cu apariția, stimulată mai ales de activitatea online, a partidului de extremă dreapta AUR, condus de George Simion". â
Și, continuă NZZ, "a scăzut și pragul de reținere în folosirea deschisă a unor luări de poziție și simboluri interzise sau stigmatizate. Atât în discursuri, cât și prin complicitatea fățișă cu activiști neolegionari, politicienii din diferitele ramuri ale extremei drepte se mai autocenzurează cu greu".
De numele lui Simion se leagă "amestecul ideologic alcătuit din fragmente de naționalism extremist și resentimente anti-UE, deși puține țări au beneficiat atât de mult de pe urma UE ca România". A fost nișa pe care "fostul huligan de fotbal" a ales să își "atingă emoțional electoratul (...) în special prin rețelele sociale".
Președintele și legea Vexler: obiecții "goale și puțin convingătoare"
Dar nu e vorba doar despre Simion și propaganda taberei naționalist-populiste: NZZ observă că președintele liberal-conservator Nicușor Dan și-a început mandatul prezidențial cu stângăcii între care se remarcă și "decizii neașteptate pe terenul confruntării cu demonii trecutului".
- E o insultă să-i pui pe acești indivizi legionari, antisemiți, în aceeași barcă cu Maniu. Unde a greșit președintele - Interviu video
- CCR îi dă o lecție lui Nicușor Dan. Gândirea matematică învinsă de cea juridică
Este, desigur, o referire la trimiterea către Curtea Constituțională a așa-numitei "legi Vexler", adoptată în Parlament, ce presupune interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, xenofob, precum și a cultului personalităților vinovate de crime de război.
"A provocat consternare și speculații asupra motivelor sale", iar decizia Curții, care a confirmat legea, face ca obiecțiile lui Dan să sune "goale și puțin convingătoare".
NZZ amintește, citându-l pe publicistul berlinez originar din România William Totok, că Dan a refuzat încă din 2022, pe când era primar al Bucureștiului, să pună la dispoziție un spațiu pentru construirea unui muzeu al Holocaustului. Iar deputatul minorității evreiești, Silviu Vexler, autorul inițiativei legislative, l-a acuzat pe președinte că "relativizează pericolele extremismului".
Astfel, încheie Neue Zürcher Zeitung, "consensul social fragil, abia încălcat de câțiva indivizi", privind recunoașterea implicării României în Holocaust, "ar putea să se fisureze în contextul întăririi partidelor de dreapta radicală" și a antisemitismului din nou vizibil în spațiul public.