Ziua 1277 de război vine cu o veste proastă pentru Ucraina: Un pilot de luptă a murit în timpul manevrelor de aterizare cu avionul său MiG-29.
Pe front, Rusia a revendicat, sâmbătă, cucerirea a două sate din regiunea Doneţk, unul fiind un pas înainte către oraşul Kostiantinivka, un bastion important pe drumul spre Kramatorsk, care găzduieşte o importantă bază logistică a armatei ucrainene.
Peste graniţă, zeci de trenuri au întârzieri în Rostov, după ce o dronă a căzut în apropierea gării Sergeevka şi a avariat sistemul de alimentare electrică, ceea ce a dus la suspendarea circulației feroviare.
Apărarea aeriană rusă a doborât o dronă care se îndrepta spre Moscova, iar câteva aeroporturi din centrul Rusiei şi-au suspendat operaţiunile. Ministerul Apărării a declarat că unităţile sale de apărare aeriană au interceptat şi distrus 32 de drone într-un interval de trei ore, în mai multe zone din centrul ţării
Tot Rusia ridică o structură masivă în formă de „ureche” în regiunea Kaliningrad, la doar 25 km de granița cu Polonia, pentru a asculta mai bine ce face NATO.
Pe plan diplomatic, trimisul special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, va participa pe 24 august la ceremoniile de Ziua Independenței de la Kiev și va discuta cu liderii ucraineni despre garanțiile de securitate, în contextul negocierilor coordonate de SUA și UE.
De la Casa Albă aflăm că Donald Trump i-a transmis lui Vladimir Putin că este „nemulțumit” de atacul rusesc asupra unei fabrici americane din Ucraina, însă a oferit din nou un termen de două săptămâni pentru obținerea unui acord de pace, fără a lua o decizie clară privind posibile sancțiuni.
Iar China este pregătită să participe, în anumite condiții, la o misiune de menținere a păcii în Ucraina, scrie pe surse publicația germană Welt am Sonntag.
Situaţia pe front
- Pilot de MiG ucis - Maiorul Serhii Bondar (45 de ani), pilot de vânătoare pe MiG-29, a murit în timpul manevrelor de aterizare, după ce și-a încheiat o misiune de luptă desfășurată vineri noapte, anunță Forțele Aeriene ucrainene, citate de Ukrainska Pravda. Cauzele și circumstanțele prăbușirii sunt în curs de investigare.
- Atac nocturn cu drone - Forțele ruse au lansat asupra Ucrainei 49 de drone kamikaze, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene. 36 dintre acestea au fost doborâte sau bruiate, însă 13 au reușit să lovească ținte în cel puțin șapte locații din regiunile Donețk, Dnipropetrovsk și Sumî. În Konotop (regiunea Sumî), au fost raportate explozii în timpul unei alerte aeriene.
- Victime în Harkov - Două persoane au fost ucise și cel puțin patru rănite în urma atacurilor rusești asupra orașului Kupiansk, în regiunea Harkov, potrivit administrației militare regionale. Trupele ruse au folosit mai multe tipuri de armament în atacurile asupra regiunii, inclusiv o bombă ghidată, o dronă Molniya și alte două drone neidentificate, scrie Ukrainska Pravda.
- Rusia revendică două sate - Rusia a revendicat, sâmbătă, cucerirea a două sate din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei. Într-un comunicat publicat pe Telegram, Ministerul Apărării rus a afirmat că a capturat localităţile Sredneïe şi Kleban-Byk. Capturarea celei din urmă reprezintă un pas înainte către oraşul Kostiantinivka, un bastion important pe drumul spre Kramatorsk, care găzduieşte o importantă bază logistică a armatei ucrainene.
Ce se mai întâmplă în Rusia
- Trenuri întârziate de dronă - Un atac nocturn cu dronă a perturbat grav traficul feroviar în regiunea Rostov, din Rusia. Potrivit companiei Căile Ferate Ruse, o dronă prăbușită în apropierea gării Sergeevka a avariat sistemul de alimentare electrică, ceea ce a dus la suspendarea circulației trenurilor. În prezent, 38 de trenuri sunt înregistrate ca având întârzieri de până la 3 ore și 40 de minute. Ministerul rus al Apărării a anunțat că patru drone ucrainene au fost doborâte în regiunea Rostov în cursul nopții, scrie Ukrainska Pravda.
- Dronă doborâtă lângă Moscova - Apărarea aeriană rusă a doborât astăzi o dronă care se îndrepta spre Moscova, iar specialiştii examinează fragmentele găsite la sol, a anunţat pe Telegram primarul Moscovei, Serghei Sobianin, potrivit Reuters. Câteva aeroporturi din centrul Rusiei şi-au suspendat operaţiunile din cauza îngrijorărilor legate de siguranţa spaţiului aerian, a precizat agenţia rusă de transport aerian Rosaviatsia. Într-o serie de anunţuri făcute pe parcursul a câteva ore, Rosaviatsia a afirmat că operaţiunile au fost suspendate pe aeroporturile din Ijevsk, Nijni Novgorod, Samara, Penza, Tambov şi Ulianovsk, la est şi sud-est de Moscova. Oficialii aeroportului din al doilea oraş ca mărime din Rusia, Sankt Petersburg, au anunţat că zeci de zboruri au fost întârziate. Ministerul Apărării din Rusia a declarat că unităţile sale de apărare aeriană au interceptat şi distrus 32 de drone într-un interval de trei ore, în mai multe zone din centrul ţării.
Eforturile lui Trump
- Emisarul Trump merge la Kiev - Keith Kellogg, emisarul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, va călători sâmbătă la Kiev pentru a participa la festivitățile de Ziua Independenței (pe 24 august), transmite reporterul Reuters Gram Slattery pe X (Twitter), citând surse oficiale. În timpul vizitei, Kellogg va discuta și despre eforturile diplomatice cu liderii ucraineni și internaționali, în contextul coordonării între SUA, Ucraina și țările europene privind garanțiile de securitate. Secretarul de Stat american Marco Rubio și Andrii Iermak, șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, au discutat recent despre aceste garanții, urmând ca modelul final să fie definit până la sfârșitul săptămânii viitoare.
- Trump nu e mulţumit de Putin, dar îi mai dă două săptămâni - Donald Trump a declarat vineri seara că i-a spus lui Vladimir Putin că „nu este mulțumit” de atacul cu rachete lansat de Rusia asupra unei fabrici deținută de compania americană Flex Ltd. din Ucraina. „I-am spus că nu sunt mulțumit de asta”, a afirmat Trump în Biroul Oval, adăugând: „Și nu sunt mulțumit de nimic legat de acel război”, potrivit CNN. În plus, Trump încearcă să salveze ceea ce numește „o ultimă șansă” de a obține un acord de pace între Moscova și Kiev în următoarele două săptămâni. Deși Trump a amenințat de mai multe ori cu impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei în lipsa unui progres diplomatic, niciuna dintre aceste amenințări nu a fost pusă în aplicare până acum. Vineri, el a părut din nou indecis: „O să iau o decizie cu privire la ce facem și va fi o decizie foarte importantă – fie sancțiuni masive, fie tarife masive, sau ambele, sau nu facem nimic și le spunem că este lupta lor”, a spus președintele american. Detalii AICI
Alte informaţii relevante
- Detectarea minelor cu AI - Startupul danezo-ucrainean Dropla Tech ApS a atras o finanțare de 2,4 milioane de euro pentru a accelera dezvoltarea sistemelor sale AI de detectare a amenințărilor explozive, a anunțat compania într-un comunicat. Fondurile provin de la Maj Invest Holding, EIFO (Fondul danez pentru export și investiții) și fondul de investiții nordic Final Frontier. Cu sediul în Danemarca și operațiuni în Ucraina, Dropla dezvoltă tehnologii capabile să identifice mine, muniții neexplodate și drone-capcană fără conexiune la cloud, direct pe echipamente robuste de teren. Sistemul său, Seer Complex, are aplicații militare și umanitare, fiind construit pe baza celor peste 170 de ținte explozive reale identificate pe un teren de testare din Ucraina. Inițiativa beneficiază de sprijinul autorităților daneze și al Ministerului Apărării din Ucraina, fiind parte din eforturile mai largi de deminare ale țării, scrie Kiev Post.
- Trupe chineze în Ucraina? - China este pregătită să participe, în anumite condiții, la o misiune de menținere a păcii în Ucraina, potrivit unor declarații ale oficialilor chinezi, citate de diplomați europeni sub protecția anonimatului pentru publicația germană Welt am Sonntag, transmite Ukrainska Pravda. Beijingul ar fi dispus să trimită trupe doar dacă o astfel de operațiune ar avea la bază un mandat al Națiunilor Unite. Această poziție a generat reacții amestecate în cercurile diplomatice din Bruxelles. Pe de o parte, unii oficiali UE consideră că implicarea Chinei ar putea oferi un impuls ideii unei misiuni internaționale de menținere a păcii în Ucraina. Pe de altă parte, există temeri că Beijingul ar putea folosi pretextul unei misiuni neutre pentru a desfășura activități de spionaj sau pentru a susține, în mod implicit, pozițiile Rusiei.
- Urechea Rusiei la graniţa NATO - Rusia ridică o structură masivă în formă de „ureche” în regiunea Kaliningrad, la doar 25 km de granița cu Polonia, potrivit imaginilor din satelit analizate de cercetători occidentali. Instalația, compusă din șapte inele simetrice înconjurate de un gard înalt, are un diametru de aproximativ 1,6 kilometri. Specialiștii suspectează că este vorba despre un sistem de supraveghere de mari dimensiuni, capabil să intercepteze comunicații și transmisiuni radio militare din adâncul teritoriului european. În contextul războiului din Ucraina, Moscova pare să-și întărească nu doar arsenalul de rachete, ci și capacitatea de „ascultare” a infrastructurii NATO.
- Majoritatea polonezilor se opune trimiterii de trupe în Ucraina - O majoritate clară a polonezilor se opune participării țării lor la o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, informează dpa. 61,1% dintre polonezi se opun, 17,3% sunt pentru și 21,6% sunt indeciși cu privire la o posibilă desfășurare de trupe. Sondajul a fost realizat marți și miercuri pe un eșantion reprezentativ de 800 de respondenți. Bărbații s-au opus mai puternic decât femeile, în timp ce locuitorii din mediul urban și tinerii s-au opus, de asemenea, mai puternic decât alegătorii din mediul rural și cei mai în vârstă.