Liderul PSD Arad, Mihai Fifor, susține că partidul său a participat la negocierile tehnice pentru formarea noului Executiv cu „seriozitate și responsabilitate”, în contrast cu atitudinea USR, pe care o descrie drept „agresivă, populistă și lipsită de sens instituțional”.
El avertizează că asemenea comportamente pun în pericol formarea unei majorități guvernamentale stabile.
Într-o postare pe Facebook, Fifor a subliniat că PSD nu a intrat în logica scandalului politic și a mers la negocieri „nu ca să bifeze prezența”, ci pentru a preveni derapaje sociale și economice.
„Am blocat propuneri aberante și am impus soluții echilibrate. Am negociat dur, dar rațional. Nu pentru noi, ci pentru oameni”, a afirmat social-democratul.
Totodată, el a respins criticile potrivit cărora PSD ar fi obținut prea mult în negocieri, amintind că aceiași critici cereau anterior partidului să intre la guvernare pentru a asigura stabilitatea.
„PSD nu face politică pentru rețelele sociale. Noi livrăm. Nu răspundem la ipocrizie”, a punctat Fifor.
În schimb, USR ar fi contribuit mai degrabă la haos decât la construcție, în opinia sa. „Unii, născuți politic din zgomot, nu înțeleg că România are nevoie de guvernare, nu de spectacol. Dacă nu renunță la harță, compromit chiar stabilitatea pe care pretind că o doresc”, a adăugat el, subliniind că „la Guvern mergem să muncim, nu să facem bullying”.
Replica USR
În replică, senatorul USR Cristian Ghinea a acuzat PSD că încearcă doar să mărească taxele în loc să reformeze sistemul public.
„PSD e dornic să bage mâna în buzunarul tuturor fără să clipească”, a scris Ghinea, într-o postare în care critică lipsa de voință pentru reforme reale, cum ar fi listarea companiilor de stat sau reducerea risipei bugetare.
Potrivit lui Ghinea, PSD invocă reforme doar pentru a justifica noi taxe și nu are curajul să renunțe la privilegiile sistemului de stat.
„Adevărul e simplu: ori tăiem din risipa statului, ori plătiți voi din buzunar”, a concluzionat reprezentantul USR, acuzând PSD de ipocrizie și duplicitate.