Soţul fostei vicepreşedinte democrate Kamala Harris, Doug Emhoff, anunţă că a fost dat afară din Consiliul de Administraţie al Muzeului Holocaustului de la Washington, o nouă ilustrare a eforturilor actualului preşedinte republican Donald Trump de a se debarasa de ”vestigiile” predecesorului său democrat Joe Biden.
Consiliul de Administraţie, care supervizează Muzeul Holocaustului din capitala americană, are 63 de membri, dintre care 55 sunt numiţi de către preşedintele american, relatează AFP.
”Amintirea şi aducaţia cu privire la Holocaust nu ar trebui să fie niciodată politizate”, şi-a exprimat regretul marţi, într-un comunicat, Doug Emhoff, căsătorit din 2014 cu candidata înfrântă a democraţilor în alegerile prezidenţiale din noiembrie.
”Transformarea uneia dintre cele mai grave atrocităţi din istorie în sursă de disensiune este dizgraţioasă şi dezonorează memoria celor şase milioane de evrei asasinaţi de către nazişti, pentru păstrarea căreia a fost creat acest muzeu”, scrie pe Instagram acest avocat de confesiune mozaică.
În funcţia sa, Doug Emhoff a făcut din lupta împotriva antisemitismului una dintre priorităţile sale.
”Drumul cel drept”
Potrivit cotidianului The New York Times, administraţia Trump a început să destituie şi alţi oficiali numiţi de către Joe Biden în acest Consiliu de Administraţie, între care Ron Klain, fostul director de cabinet al fostului preşedinte democrat, sau Susan Rice, consilieră în probleme de securitate naţională a lui Barack Obama.
La jumătatea lui februarie, Donald Trump a decis să dea afară mai mulţi membri ai Consiliului de Administraţie al Kennedy Center, o instituţie culturală de la Washington pe care a anunţat că vrea să o pună de ”drumul cel drept”.
Preşedintele republican a interzis în această sală de concerte din capitală spectacole pe care le consideră ”ruşinoase” pentru America, precum reprezentaţii drag-queen şi şi-a numit unul dintre susţinătorii loiali, Richard Grenell, să o conducă interimar.
La sfârşitul lui martie, Donald Trump a semnat un decret executiv vizând să preia controlul conţinuturilor la Muzeele Smithsonian, nişte instituţii de la Washington, pe care le acuză de ”îndoctrinare ideologică” rasială.