Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Luminiţa Barcari, a anunţat că există varianta înlocuirii tezei cu o evaluare, dar care să nu aibă aceeaşi pondere, ci aceasta să fie notată normal. O decizie în acest sens urmează să fie luată în perioada următoare.
Luminiţa Barcari a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă, dacă a fost luată vreo decizie legată de susţinerea tezelor, precizând că elevii ale căror unităţi de învăţământ se află în scenariul verde şi galben pot da normal această evaluare.
“Pentru şcolile care funcţionează în scenariul verde, nu se pune problema. Această evaluare sumativă, lucrare scrisă la disciplina respectivă, poate fi dată în condiţii normale, aşa cum se susţinea şi pănă acum.
În scenariul galben, evident, în momentul în care se întorc în şcoală elevii care au învăţat online pot susţine această lucrare scrisă, bineînţeles cu acelaşi tip de itemi folosiţi pentru cealaltă jumătate de clasă”, a explicat secretarul de stat.
Probleme la școlile din scenariul roșu
Luminiţa Barcari a menţionat că probleme apar în şcolile aflate în scenariul roşu.
“Problema se pune acolo unde copiii sunt în scenariul roşu. Noi, într-adevăr, ne-am gândit să organizăm webinare în care să accentuăm pe tipuri de evaluare, adică profesorii să înveţe de la cei mai experimentaţi cum ar putea să evalueze în mediul online.
De aceea, varianta este ori să mergem în continuare pe evaluare sumativă, pe teză, prima variantă, iar doi, să înlocuim teza, pentru că nu putem aplica în mod discriminatoriu. Ori dă toată lumea teză, ori nu dă nimeni”, a afirmat Barcari.
Ponderea va fi normală
Ea a explicat că dacă teza va fi înlocuită cu o altă lucrare aceasta va avea o pondere normală, nu 25% din medie.
“Deci ori să înlocuim acest tip de evaluare scrisă, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu evaluare sumativă, dar care să fie notată, normal, nu să aibă ponderea pe care o are teza în mod normal, 25% din medie.
Bineînţeles, există şi varianta eliminării tezei şi înlocuire cu această evaluare sumativă. Acestea sunt variantele şi în funcţie de cei care ne vor răspunde sau de modalitatea prin care noi considerăm că ar putea fi făcută evaluarea, vom lua o decizie. Vă spun, nu este o decizie simplă că până la urmă elevul trebuie să fie evaluat, dar în acelaşi timp trebuie să aibă şanse egale la o evaluare corectă şi obiectivă”, a mai afirmat Luminiţa Barcari.