Zelenski îl acuză pe Putin că oprește focul cu o mână și apasă pe trăgaci cu cealaltă

Zelenski îl acuză pe Putin că oprește focul cu o mână și apasă pe trăgaci cu cealaltă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică dimineață că armata rusă mimează armistițiul de Paște anunțat de președintele Vladimir Putin, continuând în același timp atacurile nocturne pentru a provoca pierderi Ucrainei pe linia frontului.

„În general, în dimineața Paștelui, putem spune că armata rusă încearcă să creeze o impresie generală de încetare a focului, dar în unele locuri nu renunță la încercările izolate de a avansa și de a produce pierderi Ucrainei”, a transmis Zelenski într-o postare pe rețelele sociale, citată de Reuters.

Putin, cu doar câteva ore înainte de a participa la slujba ortodoxă de Paște, a anunțat un armistițiu surpriză de 30 de ore, ordonând forțelor sale „să oprească toate activitățile militare” de-a lungul liniei frontului în războiul care durează de trei ani.

Gestul a urmat unui anunț din partea SUA potrivit căruia ar putea renunța la negocierile de pace în câteva zile, dacă Moscova și Kievul nu demonstrează seriozitate în abordarea acestora.

Luptele urmau să se oprească sâmbătă, de la ora 18:00, ora Moscovei (15:00 GMT), până la miezul nopții de duminică, potrivit declarației lui Putin.

Însă Zelenski a afirmat că au avut loc sute de bombardamente sâmbătă seara, iar ele au continuat și noaptea.

„Rusia trebuie să respecte pe deplin condițiile tăcerii armelor”, a spus Zelenski.

El a reiterat faptul că Ucraina este dispusă să prelungească armistițiul cu 30 de zile, dar a subliniat că, dacă Rusia va continua să lupte duminică, la fel va face și Ucraina. „Ucraina va continua să acționeze în mod simetric”, a afirmat el.

Armistițiul, încălcat rapid

Sâmbătă, 19 aprilie, liderul rus Vladimir Putin a anunțat un armistițiu de Paște, care ar fi trebuit să însemne oprirea tuturor ostilităților din Ucraina începând cu seara zilei de 19 aprilie și până la miezul nopții din 21 aprilie.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele ruse vor respecta armistițiul doar dacă Ucraina face același lucru.

Grupul ucrainean de analiști militari DeepState a raportat că trupele ucrainene au observat că armistițiul promis de ruși nu este respectat pe majoritatea fronturilor.

Potrivit unui raport transmis de comandantul Sîrski în seara zilei de 19 aprilie, Zelenski a afirmat că armistițiul de Paște nu acoperă regiunile rusești Kursk și Belgorod și că atacurile nu s-au oprit în anumite zone ale frontului.

G.P.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇