ANPC vrea să oblige magazinele să afișeze la raft adaosul aplicat fiecărui produs

ANPC vrea să oblige magazinele să afișeze la raft adaosul aplicat fiecărui produs
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune un ordin care obligă comercianții să afișeze clar adaosul comercial aplicat produselor, în raport cu prețul de bază al producătorului.

Astfel, Cristian Popescu-Piedone avansează primul proiect relevant de modificare a legislației, de la preluarea mandatului de şef ANPC.

Potrivit proiectului, operatorii economici trebuie să indice, lângă prețul produsului, adaosul comercial. Acesta trebuie să fie scris cu aceleași caractere de font, culoare și mărime ca și prețul final, transmite Mediafax.

Măsura va fi valabilă atât în magazinele fizice, cât și pe platformele online.

Ordinul intră în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

ANPC consideră că această reglementare va asigura o mai bună protecție a consumatorilor împotriva unor practici comerciale incorecte și va contribui la dezvoltarea unei piețe mai transparente.

"Necesitatea reglementării unei norme care să oblige operatorii economici să afișeze lângă prețul final al produsului comercializat și adaosul comercial aplicat pentru produsul respectiv, în raport cu prețul de bază al producătorului, are drept scop informarea în mod clar, precis și neechivoc a consumatorilor cu privire la modul în care este stabilit prețul final al produsului sau al serviciului pe care dorește să îl achiziționeze, astfel încât, pe baza informațiilor necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, aceștia să aibă posibilitatea să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punct de vedere al nevoilor și al posibilităților lor financiare", susţine ANPC, citată de Profit.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇