A fost descoperită o nouă componentă a sistemului nostru imunitar: o structură minusculă cu o misiune crucială

A fost descoperită o nouă componentă a sistemului nostru imunitar: o structură minusculă cu o misiune crucială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă parte componentă a sistemului imunitar uman a fost descoperită și aceasta ar putea fi o mină de aur pentru domeniul antibioticelor și un răspuns la provocarea bacteriilor rezistente la acestea, au anunțat oamenii de știință.

Cercetătorii israelieni au descoperit că în procesul organismului de a recicla proteine există un pas în care se poate lansa un întreg arsenal de substanțe chimice menite să ucidă bacteriile.

Autorii studiului spun că acest lucru transformă înțelegerea asupra modului în care organismul uman este protejat de infecții și deschide noi căi de a căuta antibiotice pentru a aborda problema tot mai mare a superbacteriilor care rezistă la medicamentele actuale, scrie BBC.

Descoperirea se concentrează pe proteazom - o structură minusculă care se găsește în fiecare celulă a corpului. Rolul său principal este de a descompune proteinele vechi în bucăți mai mici, astfel încât acestea să poată fi reciclate pentru a produce proteine noi.

Însă o serie de experimente, detaliate în revista Nature, arată că proteazomul detectează când o celulă a fost infectată de bacterii și imediat își schimbă structura și rolul. E momentul când începe să transforme proteinele vechi în arme care pot tăia, asemeni unor săbii, stratul exterior al bacteriilor pentru a le ucide.

”Este foarte interesant, pentru că nu am știut niciodată că acest lucru se întâmplă. Am descoperit un nou mecanism de imunitate, care ne permite să avem o apărare împotriva infecțiilor bacteriene.

Se întâmplă în tot corpul nostru, în toate celulele, și generează o clasă cu totul nouă de potențiale antibiotice naturale”, a declarat prof. Yifat Merbl, de la Institutul de Științe Weizmann.

Pentru a găsi aceste antibiotice naturale, echipa de cercetare a trecut printr-un proces pe care l-a numit ”aruncarea gunoiului”.

Iar antibioticele naturale găsite au fost testate pe bacterii în creștere în laborator și pe șoareci cu pneumonie și septicemie. Cercetătorii au declarat că au obținut rezultate comparabile cu cele ale unor antibiotice consacrate.

Atunci când cercetătorii au luat celule în laborator și au dezactivat proteazomul, acestea au fost mult mai ușor de infectat cu bacterii precum Salmonella.

”Ceea ce este cu adevărat interesant despre acest lucru este că este un proces total nedescoperit, prin care moleculele anti-germen sunt obținute în interiorul celulelor noastre”, a declarat și prof. Daniel Davis, șeful departamentului de științe ale vieții și imunolog la Imperial College London.

În prezent, se estimează că mai mult de un milion de oameni mor anual din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice. În acest context, faptul că putem căuta antibiotice în surse până acum necunoscute (și atât de la îndemână) este o veste cum nu se poate mai bună.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇