Rusia îl susține oficial pe Călin Georgescu. Serviciul de Informații Externe de la Moscova spune că Parchetul a acționat împotriva lui, împins de UE UPDATE Reacții vehemente de la Ciolacu și MAE

Rusia îl susține oficial pe Călin Georgescu. Serviciul de Informații Externe de la Moscova spune că Parchetul a acționat împotriva lui, împins de UE <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Reacții vehemente de la Ciolacu și MAE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) susţine că decizia Parchetului de a formula acuzații împotriva lui Călin Georgescu este susținută de conducerea UE, care vrea să înfrângă liderii anti-sistem din diverse ţări.

SVR transmite, într-un comunicat remis marţi şi preluat de TASS, că Bruxelles-ul duce un război împotriva liderilor europeni care îl susțin deschis pe președintele SUA, Donald Trump.

Este fix ceea ce spune şi inculpatul Călin Georgescu, care acuză un dosar politic, iar acum iată se bucură de susţinerea făţisă a Moscovei.

Amintim că Georgescu este inculpat pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Potrivit informațiilor obținute de procurori, ar exista legături clare între finanțarea campaniei lui Georgescu și Rusia. 

Imediat au reacţionat Marcel Ciolacu (foarte vehement) şi MAE, care susţine că afirmațiile serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite.

Poziţia oficială de susţinere de la ruşi

Potrivit SVR, „birocrația europeană a declarat război liderilor anti-sistem care sunt susținători deschiși ai președintelui american Donald Trump și refuză să urmeze instrucțiunile elitelor liberale care guvernează Uniunea Europeană”.

SVR susține că „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat de faptul că noul lider american ar putea slăbi superstructura globalistă europeană și în acest scop se bazează pe lideri conservatori orientați național, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico și candidatul la prezidențialele din România, Călin Georgescu”.

Conducerea Uniunii Europene este, conform SVR, evident în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva candidatului la președinția României, Călin Georgescu.

„Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol cheie în recunoașterea ca invalide a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a cerut autorităților de la București să îl împiedice pe Georgescu să participe la scrutinul din luna mai.

Ea a avertizat că, dacă acest reprezentant al forțelor anti-sistem își va continua campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale”, adaugă comunicatul SVR.

„Elita totalitar-liberală europeană se teme clar de o întoarcere a conservatorilor în Europa sub influența lui Trump”, a subliniat SVR, adăugând că „Bruxelles-ul nu economisește resurse în încercările sale de a implementa un astfel de scenariu”.

„După un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil ca mainstream-ul liberal european să facă noi încercări de a sugruma disidența în UE. Principala lor țintă va fi Ungaria, ca bastion al conservatorismului european, iar un pretext bun vor fi alegerile parlamentare din țară, care vor avea loc anul viitor”, este concluzia SVR.

Reacţia lui Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat imediat şi a scris pe Facebook că ”faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziţionează faţă de decizii ale autorităţilor române este de netolerat”.

”Rusia nu poate transmite autorităţilor române pe cine să ancheteze şi pe cine nu.

Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii şi pe cine nu.

Rusia nu poate fi un model de bune practici de democraţie. Rusia este o ţară în care opozanţii politici sunt torturaţi, aruncaţi în închisori sau omorâţi.

Pe scurt: în Rusia, drepturile omului şi democraţia sunt o glumă proastă! ”, mai spune Ciolacu.

Şeful Executivului precizează că, ”dincolo de retorica politică, românii au ocazia să înţeleagă în mod direct cine sunt forţele care încearcă să submineze parcursul european şi euro-atlantic al României”.

Reacţia MAE

Ulterior, a venit şi o reacţie de la MAE.

„MAE precizează că afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite. Acestea fac parte din seria de acțiuni hibride desfășurate de Federația Rusă pentru a submina democrația în România”.

Potrivit MAE, ansamblul acestor activități care includ mesaje publice, campanii de influență și interferență cu procese democratice este menit să scadă încrederea în autorități şi să critice apartenența României la UE și NATO.

„Totodată, aceste alegații sunt parte din eforturile rusești de a construi un narativ adresat propriului public, în condițiile în care Rusia nu are un spațiu de dezbatere liber sau alegeri libere. Acolo orice opoziție este încarcerată sau asasinată. Criticile la adresa UE sau a României au inclusiv rolul de a distrage de la aceste realități”, adaugă MAE.

Pentru ce a fost inculpat Călin Georgescu

Parchetul General a anunţat săptămâna trecută punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu.

Infracţiunile care i se impută candidatului la funcţia supremă în stat sunt:

  • instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale;
  • comunicarea de informaţii false;
  • fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţiile de avere);
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup;
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Amintim că Georgescu a declarat că a cheltuit ZERO lei pentru campania la prezidenţiale, dar diverse anchete de presă, dar şi documentele serviciilor desecretizate de CSAT arată că, de fapt, sumele investite se ridică la milioane de euro.

Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar de procurori pe o perioadă de 60 de zile.

El s-a prezentat, luni, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar.

Instanţa a amânat o decizie pentru miercuri, iar candidatul a avut din nou prilejul să acuze un dosar politic.

„Eu în continuare spun că sunt nevinovat, că este un dosar instrumentat politic. Sigur este și este firesc, sunt în momentul în care, după atâția zeci de ani, sistemul credea că este invincibil. În momentul în care poporul dovedește că are puterea și a renăscut din cenușă. Sigur că lucrurile sunt pe aceeași formulă, pe care o vedem foarte elocvent și la președintele Trump, în Statele Unite, la tot ce a suferit în doi ani de zile”, a declarat Călin Georgescu, la ieșirea de la instanță.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇