Nicușor Dan este de astăzi primarul general al Bucureștiului: Nu ne-am luptat pentru jucării! Nu se poate să nu reușim să schimbăm lucrurile în bine!

Nicușor Dan este de astăzi primarul general al Bucureștiului: Nu ne-am luptat pentru jucării! Nu se poate să nu reușim să schimbăm lucrurile în bine!

La mai bine de o lună de la alegerile locale, noul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, și 45 de consilieri generali și-au preluat mandatele.

La ceremonie a participat și premierul Ludovic Orban.

Ceremonia a început cu câteva minute după ora 12.00 și are loc în aer liber, în curtea interioară a sediului Primăriei Municipiului București de pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Au depus jurământul, mai întâi, cei 45 de consilieri generali validați de instanță.

Ulterior, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a dat citire deciziei instanței care atestă validarea mandatului primarului general Nicușor Dan.

Depunere-juramant-consilieri-generali-si-primar-ge
Viitorii consilieri generali au depus jurământul în curtea interioară a Primăriei Generale de pe Bulevardul Regina Elisabeta. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

După ce a depus jurământul, noul primar general al Capitalei a depus jurământul și a ținut un discurs.

ADVERTISING

Nicușor Dan: Nu se poate să nu reușim! Dar pe termen scurt, le cer bucureștenilor răbdare și solidaritate!

Iată discursul ținut de Nicușor Dan după preluarea mandatului de primar general al Bucureștiului:

”Vreau să încep cu un apel al Ligii Studenților, preluat de la Avram Iancu: Nu ne-am luptat pentru jucării!

Eu sunt convins că bucureștenii care au ieșit în număr mare la vot pe 27 septembrie n-au făcut-o ca niște oameni să își schimbe titulatura pe cartea de vizită.

Au ieșit pentru valori și o reașezare a valorilor în societate. Au ieșit pentru onoare și competență. Pe scurt, pentru acele lucruri care să-i facă pe copiii noștri să vrea să trăiască în orașul ăsta și în țara asta.

Vreau să le mulțumesc oamenilor care mi-au fost aproape în toți acești.ani. Colegilor de la Salvați Bucureștiul. Asociația Salvați Bucureștiul. Celor care m-au ajutat în campaniile din 2016 și 2020. Celor care au girat pentru mine cu persoana domniilor lor în aceste campanii.

ADVERTISING

Le mulțumesc celor care au donat bani. Vreau să le mulțumesc partidelor cu care am fost în parteneriat și cu care vom fi în parteneriat.

Vreau să mulțumesc PNL și președintelui Ludovic Orban. USR și copreședinților să, Dan Barna și Dacian Cioloș (cu toții prezenți la eveniment - n.red.).

Nicusor-Dan-si-liderii-PNL-si-USR-Plus-
Nicușor Dan alături de Dacian Cioloș (stânga), Ludovic Orban și Dan Barna. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Vreau să le promit bucureștenilor că vom respecta ce am promis.

Vreau să ii asigur pe cei care nu ne-au votat că vom avea o guvernare pentru toți bucureștenii.

Iar pe consilierii din Opoziție îi asigur că vom avea o colaborare onestă cu domniile lor pentru binele bucureştenilor.

E important să colaborăm bine cu Guvernul României. Multe se pot face doar în parteneriat. Și avem angajamentul primului ministru că se pot realiza lucrurile promise.

Bucureștiul are un potențial uriaș. Are oameni care au performat în privat, în lumea artistică și culturală. Sunt atât de multe energii în orașul ăsta că nu se poate să nu reușim.

ADVERTISING

PMB va fi partenerul tuturor acestor energii. Și vreau să fac un apel aici, pentru oameni care și-au dovedit competențe și pentru tinerii care ies de pe băncile universităților: veniți în administrația publică! Așteptă să veniți să lucrați!

Nu putem să nu reușim!

Dar pe termen foarte scurt le cer bucureștenilor răbdare și solidaritate. Suntem într-o criză sanitară și a termoficării. Răbdare și le vom rezolva!

În ceea ce privește criza sanitară, reiau recomandarea: purtați mască și ascultați recomandările specialiștilor. Suntem o comunitate și este responsabilitatea noastră să trecem prin această pandemie.

Am făcut o promisiune și o voi ține. Vom deschide ușa mare a Primăriei. Dar la momentul în care Bucureștiul va avea mai puțin de 100 de oameni infectați cu noul coronavirus pe zi.

În încheiere, vreau să-i asigur pe bucureșteni că această instituție va fi partenerul lor: Nu se poate să nu reușim! Împreună pentru noul București!”.

Prezent la eveniment, premierul Ludovic Orban a spus că susține noua administrație a Capitalei şi că face eforturi pentru a accelera lucrările la Autostrada de Centură a Bucureștiului.

Ludovic Orban Nicuşor Dan
Premierul Ludovic Orban promite să susțină proiectele asumate de Nicușor Dan. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

De asemenea, Orban a spus că se va demara un audit la Primăria Capitalei.

....

Reamintim că Nicușor Dan a câștigat alegerile în urmă cu mai bine de o lună. Nu și-a putut prelua mandatul mai repede din cauză că 52 de social-democrați, printre care și consilieri generali care depun astăzi jurământul de învestire în funcție, i-au contestat validarea mandatului.

Contestatarii au invocat fraudarea alegerilor locale și au solicitat reluarea alegerilor. La începutul acestei săptămâni, pe 26 octombrie, Curtea de Apel București a respins toate contestațiile.

Nicușor Dan a susținut că PSD a tergiversat numirea sa pentru a-și acoperi urmele ilegalităţilor comise în ultimii 4 ani, în timpul mandatului de primar general al Gabrielei Firea.

Citește și:

Nicușor Dan: Caracatița PSD tergiversează venirea mea la primărie! Le trebuie timp să acopere ce au făcut

Nicușor Dan, noul primar al Capitalei: În 2 ani nu vor mai fi mari probleme cu apa caldă. Cum are de gând să pună 300 km de ţeavă elastică și cum a reacționat Gabriela Firea

Mânzul după iapă. Primarul PNL al Capitalei

Nicușor Dan a dus torța victoriei la PNL și USR PLUS și a făcut breșa care scoate România din logica partidelor-mamut. Cum a arătat ziua victoriei la Magazinul București


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇