China, nivel record la construcția de centrale pe cărbune

China, nivel record la construcția de centrale pe cărbune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Construcția de centrale pe cărbune în China a crescut anul trecut la cel mai înalt nivel din aproape un deceniu.

Deși China a adăugat o capacitate record de 356 GW de generare de energie electrică eoliană și solară în 2024, tot anul trecut a început să construiască centrale electrice pe cărbune cu o capacitate de 94,5 GW, cea mai mare din 2015, potrivit unui raport publicat joi de două organizații pentru energie curată, Centrul pentru Cercetare în domeniul Energiei și Aerului Curat din Europa și Global Energy Monitor, o organizație din Statele Unite.

De asemenea, China a reluat lucrările la 3,3 gigawați de proiecte suspendate, se menționează în raport.

Această dezvoltare ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Chinei de a îndeplini obiectivele sale de reducere a emisiilor de carbon și amenință să submineze expansiunea masivă a energiei solare și eoliene din această ţară, care a depășit cu mult ritmul din Statele Unite și Europa, se arată în raportul citat de AP.

„În loc să înlocuiască acum cărbunele, energia curată doar se adaugă pe o bază deja bine înrădăcinată de dependență de combustibili fosili (...) Un număr substanțial de centrale noi vor deveni operaționale în următorii 2-3 ani, consolidând astfel rolul cărbunelui în sistemul energetic”, se spune în raport.

Îngrijorarea este că energia pe cărbune va înlocui capacitățile de energie solară și eoliană. În ultimele trei luni ale anului 2024, producția de energie din combustibili fosili a rămas ridicată, în timp ce utilizarea energiei solare și eoliene a scăzut considerabil.

Președintele Chinei, Xi Jinping, a anunțat două obiective climatice în 2020 — atingerea unui vârf al emisiilor de carbon până în 2030 și atingerea neutralității de carbon până în 2060.

Analiștii cred că emisiile de carbon ale Chinei ar fi putut să fi atins deja vârful, iar următoarea provocare este să înceapă reducerea acestora.

În China, în 2024, au început practic 93% din proiectele de construcție de centrale pe cărbune din întreaga lume.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇