Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, explică faptul că procedura prin care statul român trebuie să recupereze de la familia preşedintelui Klaus Iohannis sumele încasate din chirii pentru imobilul din Sibiu asupra căruia acesta nu avea drept va fi una ”complicată”.
Tanczos spune că se va ajunge, cel mai probabil, în instanţă pentru ca acest aspect să fie tranşat.
”Procedura este una extrem de complicată pentru că situaţia proprietăţii este una destul de complicată. Există, într-adevăr, această sentinţă definitivă, irevocabilă prin care au fost anulate anumite documente, motiv pentru care retrocedarea pe partea aceea a proprietăţii este anulată.
Dar acolo există, din primele informaţii pe care am avut timp să le parcurg aşa, în fugă, acum vreo două săptămâni, există în primul rând şi o co-proprietate şi acolo trebuie dezbătută acea problemă, deci nu este o proprietate sută la sută pierdută de familia Iohannis şi trebuie să vedem cum rezolvăm problema din punct de vedere al statului la ANCPI, la cadastru.
După aceea trebuie terminate aceste înscrieri ale dreptului de proprietate al statului român pe acel procent pierdut după care, cu siguranţă, o să înceapă disputa pe acea sumă. Lucrurile sunt acum finalizate din punctul de vedere al justiţiei, încep, probabil, alte dispute”, a explicat ministrul Finanţelor, marţi seară, la Euronews România, întrebat dacă ANAF a declanşat procedura de recuperare de la familia Iohannis a sumelor încasate drept chirie pentru imobilul asupra căruia justiţia a decis că soţii Iohannis nu aveau drept.
Tanczos Barna a subliniat că va trebui stabilită exact suma, după cum va trebui stabilită şi procedura prin care aceasta va fi recuperată de către stat.
”Ce vă pot asigura este că pe perioada mandatului meu o să fac tot posibilul ca interesele statului să fie reprezentate şi apărate corect, onest, legal, cu maximă fermitate. Termenele nu le pot da eu, pentru că probabil o să fie termene date de instanţe, pentru că nu va fi o înţelegere amiabilă, probabil, şi atunci vom ajunge iarăşi în instanţe, dar statul român va face tot posibilul, prin Ministerul Finanţelor, să recupereze ce are de recuperat şi să clarifice situaţia imobilului respectiv”, a adăugat ministrul.