Mai multe persoane au postat sâmbătă seară pe rețelele de socializare date obținute prin aplicații de monitorizare a calității aerului care arată că de câte ore în București și în Ilfov se înregistrează valori foarte mari ale poluării.
Unul dintre cei care a semnalat problema a fost și fostul deputatul USR Cornel Zainea, care a fost membru în Comisia de Mediu.
”2.128 de persoane din Ilfov au semnat să pot candida pentru un nou mandat de parlamentar. Unul din pricipalele motive pentru care îmi doresc să vă reprezint este să continui lupta împotriva poluării.
În acest moment, aerul din regiunea București-Ilfov e toxic, iar în Corbeanca se întâmplă ceva foarte grav, valoarea pm 2.5 e de 15 ori (!!!) mai mare decât maxima legală”, a atras atenția Cornel Zainea, care a demisionat în urmă cu două săptămâni din USR și din Parlament, urmând să candideze ca independent la alegerile din decembrie.
Nici Garda de Mediu și nici Ministerul Mediului nu au venit cu nicio explicație și nici nu au anunțat vreo măsură până la această oră.
Pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu internauții atrag atenția asupra poluării din această seară, însă nu au primit niciun răspuns.
SpotMedia.ro a încercat să obțină o explicație de la ministrul Mediului, Costel Alexe. Vom reveni de îndată ce vom primi răspuns.
Citește și opiniile zilei pe SpotMedia.ro: