După ce ieri ne-a dat câteva detalii din culisele negocierilor Ilie Bolojan de la PNL, vineri a venit rândul unei voci sonore din PSD.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD, a făcut câteva declaraţii legate de viitorul guvern, împărţirea pe funcţii şi alegerile prezidenţiale.
În opinia sa, noua coaliţie de guvernare care se va forma ar trebui să aibă candidat unic la prezidenţiale, iar partidul care nu vrea candidat unic nu ar trebui să fie în coaliţie.
Grindeanu nu a dat niciun nume de posibil candidat, susţinând că se vor face sondaje, însă niciun lider de partid nu ar trebui să fie candidat.
- 4 nume de candidat la prezidențiale din partea coaliției de guvernare. Când ar trebui să aibă loc alegerile
- Cine să fie candidatul comun? Efectul Iohannis
- Daniel David, candidat la prezidențiale? Ce condiții pune și ce ar trebui să facă acum partidele pro-europene
- Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Președinția României
Pe de altă parte, Grindeanu a afirmat că dorinţa sa nu este ”neapărat” să continue la Transporturi, iar la negocieri până în prezent nu s-a stabilit dacă acest minister va merge la PSD sau la PNL sau la UDMR.
Ministrul a confirmat şi ponderea ministerelor: PSD - 7, PNL - patru, USR - trei şi UDMR - două.
Iată declaraţiile lui Sorin Grindeanu spicuite din ştiri News.ro şi Agerpres:
- Eu vă spun aşa, părerea mea personală. Şi această părere e dată de experienţa trăită în ultimele luni cu alegerile prezidenţiale. Cred că în momentul în care se va constitui această coaliţie guvernamentală, trebuie să aibă un candidat unic.
- Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic. Dacă nu, înseamnă că nu vrei să fii la guvernare. Am văzut ce înseamnă alegerile prezidenţiale trecute în care guvernul făcut dintr-o coaliţie din două partide a avut doi candidaţi şi nu a fost experienţa cea mai bună.
- De aceea, părerea mea este următoarea: în momentul în care s-a constituit această coaliţie, trebuie să aibă un candidat unic.
- Nu vrei să ai candidat unic? Atunci nu faci parte din coaliţie!
- Şi mai spun ceva, tot din perspectiva mea personală, că niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid, eventuale partide din această coaliţie, nu trebuie să fie candidat. Nici Ciolacu, nici Bolojan, nici Lasconi, nici Hunor n-au de ce să fie candidaţi. E părerea mea personală.
- Se vor face normal, sondaje, se vor face tot felul de lucruri care să scoată în faţă un candidat care să strângă voturile din partea tuturor, majoritatea voturilor.
- Ponderea ministerelor: PSD-ul va avea şapte, PNL-ul - patru, USR-ul - trei şi UDMR-ul - două. Suntem în plină perioadă de negociere. Eu sunt deputat de Timiş, o să fiu, am un nou mandat. O să vedem.
- Să ştiţi că trei ani la Ministerul Transporturilor e foarte mult. Colegii mei ştiu că dorinţa mea nu e neapărat de a continua aici la Ministerul Transporturilor, dar pot să vă spun că sunt foarte interesat să rămână şi să vină oameni care să continue. Suntem în plină negociere. Nu pot să vă spun că Ministerul Transporturilor va reveni PSD-ului sau va merge la PNL sau va merge la UDMR. Încă nu se poate şti.
Declaraţiile au fost făcute într-o conferinţă de presă susţinută de Sorin Grindeanu, după verificarea stadiului lucrărilor pe secţiunea 5 (Piteşti - Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1).