Partidele proeuropene, PSD, PNL, USR, UDMR, au asumat destul de repede nu numai o guvernare comună, dar și desemnarea unui candidat comun la prezidențialele viitoare. Un candidat care ar urma să fie stabilit în baza unor cercetări care să creioneze un profil.
Decizia, deocamdată teoretică, vine într-o situație extrem de gravă. Faptul că după anularea alegerilor nu am avut o explozie socială violentă nu înseamnă că tensiunea s-a diminuat.
Dimpotrivă, aș zice, doar că oamenii se tem să fie foarte vocali, având în vedere acțiunile în forță ale poliției și procurorilor, în care mulți nu văd destructurarea tardivă a unor grupuri extrem de periculoase, ci represiune politică.
Dar în viața reală mocnește furia. Am să vă dau un exemplu. Frecventez de multă vreme un salon de înfrumusețare, cum se numește pretențios. Întotdeauna televizorul e deschis pe un canal care transmite un program matinal pe cât de popular pe atât de inept. Din fericire, cu sonorul la minimum.
Zilele acestea televizorul era pe Realitatea TV, cu sonorul foarte tare. Angajatele și clientele ascultau atent și apoi comentau nu atât admirative la adresa lui Georgescu, cât extrem de furioase la adresa clasei politice. Întâlniri, mercenari, poze, arme, minciuni, nu existau în conversație. Ea era despre sistemul ticălos care nu mai poate fi suportat.
De aceea, și dacă Georgescu dispare din peisajul electoral, ceea ce e destul de probabil, este doar o chestiune de timp până când să apară un alt guru, poate chiar mai eficient.
Și nu mă refer la Simion, el este deja perceput ca om al sistemului. Deja își fac loc pe rețelele sociale tot felul de figuri, chiar mai charismatice, gata să preia ștafeta. Sigur, e greu să mai ajungă locul 9 mondial pe TikTok, dar când terenul e pregătit propagarea nu e dificilă. Iar acum există și un vehicul TV puternic, ridicat din irelevanță de acest curent.
Pe cine opui la prezidențiale acestui val?
Candidat comun nu garantează nimic, este doar o premisă cu multe semne de întrebare și chiar riscuri. Principalul e ca un candidat comun să fie perceput ca omul sistemului în lupta cu reprezentantul antisistemului.
Până să ajungem la un nume și un chip concrete, ar trebui stabilit dacă acest candidat comun să fie om politic sau un independent de partide.
Un independent ar putea diminua pasivul politicului tradițional, deși susținerea partidelor l-ar contamina, dar nu e clar în ce măsură structurile partidelor ar trage pentru el, ceea ce poate fi compensat numai dacă va fi găsit un personaj cu magnetism excepțional, un fel de Georgescu - varianta bună. Deocamdată, nu se vede.
Candidatura comună a unui om politic ar presupune cedări importante din partea celor care ar susține candidatul altui partid. Ceea ce s-ar putea reflecta dramatic în mobilizarea lor și a electoratelor lor.
Asta cu atât mai mult cu cât nu poate exista decât o singură monedă de schimb de calibru – funcția de premier. Cum să împarți două paie la trei măgari - PSD, PNL și USR (UDMR cu siguranță nu va pretinde o funcție din tandem, ci doar poziții convenabile)? Cine să asume să nu aibă nici una, nici alta? Și cum se va mobiliza partidul în aceasta situație?
Apoi, dacă e om politic, să fie lider de partid, pentru a asigura cea mai bună tracțiune măcar pe zona sa, sau un lider de eșalon secund care să fie mai puțin afectat de furia antisistem?
Răspunsul nu va fi ușor de dat. Dar nicio socoteală nu poate ignora principiile.
Capcana independentului
Situația de acum seamănă mult cu momentul post Colectiv. Și atunci clasa politică a alunecat în panică și pentru a scăpa de furia populară a scos din joben soluția tehnocrată - guvernul Cioloș, investit cu un imens capital de speranță populară. Veneau tehnocrații să salveze țara. După un an, PSD, cel alungat de la putere, a câștigat alegerile cu un scor amețitor.
De ce? Pentru că un guvern tehnocrat nu avea cum să se ridice la înălțimea așteptărilor, nu putea fi decât un administrator al treburilor curente până la revenirea unui guvern politic.
La fel, un președinte independent ar fi doar o variantă de fugă, un paravan în spatele căruia să se ascundă clasa politică decredibilizată. Am mai spus-o de nenumărate ori, puterea unui președinte depinde decisiv de pârghia unui partid politic pe care să-l controleze.
Da, e o ipocrizie constituțională. Dar când președintele nu are această pârghie este foarte ușor de trimis în irelevanță. Și, odată cu el, va fi trimisă în irelevanță și funcția însăși.
În acest moment, deși tentația este de fugă, de eschivă, soluția corectă ar fi nu negarea politicului în spatele iluziei independentului, ci începerea recredibilizării politicului printr-o candidatură credibilă, convingătoare, care să reflecte înțelegerea lecției electorale.
Dacă în timpul rămas pentru măsurători și analize sociologice partidele nu sunt în stare să vină cu un candidat viabil, democrația e pierduta în România.
Refuz să cred că o majoritate vrea în mod special un sonat, un șarlatan, un vânzător de iluzii. Aceștia sunt puțini. Ceea ce cred este că avem o majoritate sătulă de panglici, minciuni, prostii.
Cred că avem o majoritate dispusa să judece rațional, să înțeleagă, să asume, dar numai dacă cel care le vorbește este credibil nu numai prin discurs și charismă, ci și prin rezultate.
Efectul Iohannis
Avem însă o mare problemă în comunicatul, să-i spunem, noii coaliții. Ceva ce lipsește: data sau măcar perioada alegerilor prezidențiale.
CCR a cerut stabilirea noului calendar al prezidențialelor, din 21 decembrie intrăm într-o zonă incertă constituțional, acceptabilă doar ca urgență pe termen foarte scurt, actualul guvern este absolut apt să emită hotărârea de guvern necesară alegerilor, în martie am putea merge la urne. Și, totuși, nicio grabă.
Există informații, am mai spus, că dl Iohannis este cel care dorește temporizarea. Doar mai are de jucat o desemnare de premier și este în convenabila situație de a nu putea fi suspendat oricât de abuziv s-ar comporta. În plus, are în față niște partide cu reflexul obedienței.
Nimeni nu va crede că motivul este altul decât prelungirea privilegiilor proprii. Enervarea electoratului pe această nouă sfidare și pe obediența partidelor va fi atât de mare încât nici măcar nu va mai conta cine va fi candidatul comun. Și Iisus să fie, ar fi spulberat de efectul Iohannis.