De ce Trump nu-l va susține pe Georgescu, dar nici pe Lasconi

Atacul hibrid al Rusiei asupra României a fost o acțiune disperată, lansată de o putere aflată în criză pentru a crea o breșă în NATO și Uniunea Europeană. În urma anulării alegerilor, susținătorii lui Călin Georgescu, dar și lidera USR au încercat să obțină susținere de la Washington.
De ce Trump nu-l va susține pe Georgescu, dar nici pe Lasconi
Donald Trump, o vizită la Paris în care indică faptul că va ține cont de Ucraina - Foto: Hepta.ro
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elena Lasconi, intrată în finala alegerilor prezidențiale, anulate de CCR, i-a scris în data de 7 decembrie o scrisoare lui Donald Trump.

În ea, precizează că nu e „candidata lui Soros”, fiind dezamăgită de faptul că scrutinul ce trebuia să aibă loc duminică, 8 decembrie, nu s-a mai ținut în urma deciziei Curții Constituționale.

„Sunt dezamăgită de decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale. România este, acum, mai fragilă ca niciodată, iar țara e amenințată atât din interior, cât și din exterior. Curtea Constituțională n-a îndepărtat amenințarea Rusiei, iar instituțiile din România au o listă lungă de întrebări la care trebuie să răspundă”, a scris Elena Lasconi, în mesajul trimis lui Donald Trump, dar și Elon Musk. 

Decizia Elenei Lasconi a produs stupoare în partid, dar și dezaprobare din partea multor votanți ai ei, care consideră mesajul o invitație adresată președintelui american ales de a rezolva problemele interne ale României.

BUCURESTI - ALEGERI 2024 - EXIT POLL - USR - 1 DEC
EROARE POLITICĂ. Elena Lasconi, după anularea alegerilor de către CCR, face o greșeală strategică scriindu-i lui Donald Trump – Foto: Bogdan Buda/ Inquam Photos

De asemenea, tabăra care-l susține pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale, a făcut eforturi considerabile pentru a obține validarea din partea lui Donald Trump.

ADVERTISING

Faptul că a susținut că NATO e o alianță militară slabă, că se va „ocupa de scutul de la Deveselu” și că românii trebuie să se inspire de la „înțelepciunea rusă” a provocat teamă și suspiciune într-o mare parte a opiniei publice.

O validare din partea lui Donald Trump ar însemna pentru Călin Georgescu, dar și mișcarea pro-rusă din România un balon de oxigen, argumentul suprem că SUA susțin apropierea de Moscova, cu toate consecințele politice care decurg de aici.

Kennedy nu a ajuns în România

„Demisionez dacă administrația Trump mă expertizează și confirmă acuzațiile la adresa mea”, a declarat Călin Georgescu într-o emisiune televizată, transmițând un mesaj disperat către echipa președintelui american ales.

De asemenea, grupurile din spatele candidatului pro-rus au făcut un lobby intens în ultima săptămână pentru a aduce o persoană apropiată de Trump în România, una care să-l valideze pe Georgescu în fața opiniei publice.

RealitateaPlusCampanie
FAKE NEWS. Ilustrație de promovare a unei dezbateri între Robert Kennedy JR. și Călin Georgescu, moderată de Tucker Carlson. Evenimentul nu a mai avut loc - Sursa: Facebook

La sfârșitul lunii noiembrie, pe rețelele sociale circula intens informația că Robert Kennedy JR. va veni în România, alături de Tucker Carlson, un fost realizator de emisiuni al Fox News, care s-a reprofilat în propagandist al regimului dictatorial din Rusia.

Ultimul urma să realizeze o discuție între Kennedy și Călin Georgescu.

Un sprijin care nu există

Întâlnirea nu a mai avut loc, existând chiar o reacție a ambasadorului român în SUA.

„Referitor la speculațiile din presă privind o presupusă susținere americană pentru candidatul prezidențial Călin Georgescu, vă pot spune că, la nivelul autorităților americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican şi democrat) sau al personalităților politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spațiul public american – un astfel de sprijin nu există”, a declarat Andrei Muraru, ambasadorul român în SUA.

După eșecul cu Kennedy, susținătorii lui Georgescu s-au orientat spre Brad Parscale, fostul șef de campanie al lui Donald Trump în 2016, astăzi doar un promotor al politicii sale. Acesta a mai fost în România în urmă cu cinci ani, dar de această dată nu a venit.

CalinGeorgescuMogosoaiaOctavGaneaInquam
AȘTEPTÂND UN SEMN DIN SUA. Călin Georgescu încearcă să scape de eticheta de candidat al Rusiei, dar sunt prea multe indicii că întreaga sa campanie a fost finanțată din afara țării - Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Grupurile pro-ruse din spatele lui Georgescu au obținut un mesaj de susținere din partea lui Donald Trump JR., fiul președintelui ales, dar acesta nu are niciun rol în viitoarea administrație, iar după postarea făcută pe X-Twitter nu a mai revenit cu vreo alta pe subiectul respectiv.

Ambele tabere au avut strategii politice greșite, fiecare încercând să profite de forța liderului american care a câștigat alegerile și se va întoarce la Casa Albă.

Rusia își pierde influența

Donald Trump revine la conducerea SUA într-un context total diferit de cel din urmă cu patru ani când a părăsit, cu scandal, Biroul Oval.

Între timp, Rusia a invadat Ucraina, iar Putin a mizat și el că Donald Trump va fi la fel de ușor de manipulat ca în primul mandat.

Russia Putin Medical Center
ÎNFRÂNGERE ÎN SIRIA. Vladimir Putin a suferit o înfrângere strategică în Siria, fiind obligat să-și retragă rapid trupele pentru a evita o catastrofă, semn că Rusia își pierde rapid din influența internațională - Foto: Hepta.ro

Agenda lui Trump e, însă, una complicată. În ce privește afacerile interne, trebuie să rezolve problema imigrației ilegale, principala promisiune din campania electorală. De asemenea, în continuare are o situație juridică incertă, cel puțin patru procese pe rol.

Programul său politic promite o revoluție cu schimbări radicale în instituții cheie, cum ar fi Pentagon, FBI, dar și în Guvern.

În ce privește politica externă, a promis că va găsi rapid o formulă de încheiere a conflictului din Ucraina, dar și impunerea unor tarife pentru produsele din export.

Pe zi ce trece, se conturează faptul că Trump nu poate lupta pe atâtea fronturi fără ca administrația să intre în criză în lipsa unui plan coerent și dacă nu va ține seama de realitate.

Iar cea mai vizibilă și palpabilă criză internațională o reprezintă prăbușirea Rusiei. 

Amenințare la adresa Americii

Retragerea din Siria, unde forțele Kremlinului au intrat în colaps și au fugit în fața asaltului opoziției dictatorului Assad, indică faptul că influența externă a Rusiei s-a evaporat, conflictul din Ucraina absorbind toate resursele militare și financiare ale Moscovei.

În acest nou context, mesajul transmis de Donald Trump la Paris a fost unul destul de clar - administrația sa nu va sări în ajutorul Rusiei și va căuta să profite de sprijinirea condiționată a Ucrainei.

Există o colaborare intensă, atât din punct de vedere al industriei de război cât și politică între Rusia, China și Iran. O astfel de alianță reprezintă o amenințare directă și consistentă la adresa supremației strategice a Americii și a aliaților occidentali. E primul lucru pe care l-a aflat echipa de tranziție a lui Donald Trump, în momentul în care a intrat în contact cu cea a lui Joe Biden.

Orice ajutor ar oferi Trump Rusiei ar fi un glonț în picior tras Americii, iar un președinte ales nu poate pune în pericol prin deciziile sale obiectivele strategice ale celei mai puternice democrații din lume.

De aceea, sunt puține șanse ca vreun membru al administrației americane să-l susțină pe Georgescu și pe asociații săi pro-ruși sau parteneriatul dintre România și SUA să fie afectat în viitorul apropiat. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇