A fost nevoie de un șoc puternic pentru a vedea limpede realitatea toxică în care ne-am afundat: lideri de partide decredibilizați, președinte omniabsent, servicii de informații neputincioase, instituții de sondare paralizate, presă isterizată și analize eșuate.
Practic, totul a fost desființat, iar unda propagată a îngenunchiat o societate întreagă, răpusă de destrămarea propriilor iluzii în care s-a adâncit vreme de mai bine de un deceniu.
După criza economică din 2008 – 2010, ne-am tot depărtat de rigorile economice, morale și democratice, ceea ce a contribuit la plămădirea și dospirea unui fenomen care s-a revărsat cu o forță uluitoare asupra tuturor în seara de 24 noiembrie 2024.
Vrem nu vrem, am ajuns ca lupta ideologică eternă între curente, doctrine, ideologii politice să fie tranșată printr-o concupiscență sulfuroasă care s-a instalat la putere în ultimii trei ani cu girul președintelui obosit după zece ani de zbateri neputincioase, dar și a unei societăți adormite de iluzia stabilității în detrimentul competiției de idei, soluții, strategii.
Dacă totul ar fi mers conform planului, am fi asistat la o reîmpăcare a taberelor după simulacrul de conflict din perioada alegerilor și confiscarea efervescenței politice, economice și sociale pentru următorii patru ani.
A fost nevoie ca un personaj de tip Frankenstein cu nume comun, dar ușor de confundat, cu principii răspicat rostite, dar dureros de otrăvitoare, cu apariții sporadice în medii ambigue, dar cu prozeliți de ordinul milioanelor, ca să conștientizăm adevărata amploare a forței acestui fenomen care a lovit întreaga societate, și anume, ignoranța.
Toată atenția a plecat spre nuvelele ostașului, jeturile covrigarului și elucubrațiile ultrasului, iar pe fondul acesta, doi candidați au rămas cumva în afara jocurilor de putere, dar nu și în lipsă de voință de a veni cu forță din urmă și de a-și etala adevărata putere exact la momentul oportun și locul potrivit.
Într-o clipă, toate calculele au fost date peste cap, toate atuurile au fost desființate și toate așteptările au fost anulate. Au mers mai departe cei pe care mai nimeni nu-i lua în seamă, cei pe care statisticile abia îi menționau și cei care au înțeles că victoria în alegeri se măsoară în voturi și nu în eschivele strategice de la dezbateri, mersul pe vârfuri prin platourile de televiziune sau vorbele șmecherite aruncate peste umăr cohortelor de jurnaliști îmbulziți pe coridoarele Puterii.
Din fericire, orientările celor doi rămași în cursă sunt diametral opuse: Vest – Est, democrație – autocrație, integrare – izolare.
Deși glonțul nu ne-a trecut prin ureche ca la casele mai mari, totuși, i-am simțit arsura pe la tâmplă, iar acum, dintr-odată, pare că ne-am trezit într-o realitate ușor de anticipat, dar greu de acceptat.
Ne trebuia o zguduire din temelii ca să conștientizăm ravagiile pe care le poate face un instrument de comunicare manipulat, ca să reintroducem în grilele de programe emisiuni despre ororile săvârșite de legionari sau ca să înțelegem amploarea fenomenului apocaliptic redat în titlurile publicațiilor mondiale despre situația din România.
La urma urmelor, putem vedea și partea plină a paharului... cine își putea închipui că într-o noapte putem scăpa de trei personaje toxice – Ciucă, Ciolacu, Iohannis – cei care au contribuit pe deplin la marasmul în care ne-am afundat?
Tumultul evenimentelor nu ne lasă răgaz să ne lingem rănile, să ne văicărim sau să stăm prea mult pe gânduri la ce direcție să alegem.
Trebuie să ne mișcăm rapid, coordonat și eficient în direcția progresistă, să depășim momentul și să începem să construim trainic, realist și cât mai aproape de nevoile societății.
Plătim acum tergiversarea cu pensiile speciale, cu reorganizarea administrativă, cu punerea în practică a marilor reforme. Fenomenul Georgescu, devastator în iminența anulării tuturor eforturilor făcute de la revoluție până acum, trebuie privit ca un declanșator al potențialului de reașezare a valorilor în societate, al conectării guvernării, sub toate formele ei, la nevoile reale ale populației și al edificării unui climat propice unei dezvoltări accelerate.
În contextul geopolitic încărcat, realizăm cu ușurință că lipsa de investiții în apărare vulnerabilizează țara din exterior, dar în același timp, lipsa de alocări pentru educație, observăm că vulnerabilizează țara din interior.
O fi acest Georgescu malefic, o fi TikTok-ul manipulat, o fi triada Ciolacu-Ciucă-Iohannis de mucava, dar ignoranța la nivel individual și luată pe de-a-ntregul pe societate creează breșe masive în discernământul cetățenilor de a urma calea spre democrație și progres și nu spre autarhie și stagnare.
Acum, în ceasul cel din urmă, se plăzmuiesc reforme, planuri, strategii după care țara să fie guvernată în perioada următoare.
Sper să nu ne luăm duși de val și să cădem în partea cealaltă: jos cu toți, dar mai puțin ai noștri, fără penalii lor că ai noștri sunt mai buni sau #rezist, dar sa fim noi la putere.
Dacă reformarea politică, guvernamentală, economică, socială nu începe cu reforma clasei politice, nu va trece mult timp până când iar se va nărui un rând de speranțe și ne vom întoarce de unde am plecat. Sechestrarea puterii în partide și în cercuri de influență reprezintă punctul de plecare al eșecului.
Dacă oamenii politici nu înțeleg că o țară se guvernează prin pricepere și cunoaștere și nu prin obediență și cumetrii, atunci Intrăm iar în spirala batjocorii, iar efectele vor fi pe măsură.
Mai departe, o societate puternică înseamnă instituții puternice. Dacă punem iar ministerele și agențiile în ruleta împărțirii după algoritmul politic suntem sortiți iar fenomenului de guvernare după interese și nu după strategii publice.
Oricât am fi de îngăduitori, nu ne putem iluziona că actualii deținători ai portofoliilor de la Mediu sau Agricultură, ca să dau doar câteva exemple la întâmplare, reprezintă vreo acumulare de cunoaștere pe care bunul mers al unei națiuni nu o poate ocoli.
Instituțiile puternice înseamnă strategii publice eficiente, suple și bine structurate. Ceea ce avem pe masă acum reprezintă o rușine pentru orice profesionist din domeniu, o jignire adusă literaturii de specialitate și o palmă pe obrazul generațiilor viitoare, cei care vor simți din plin rezultatele unui eșec anticipat încă de pe acum.
Și ca totul să funcționeze bine, avem nevoie de o economie care să evite politici prociclice, funcționarea pe datorie și aruncarea banilor din elicopter. Poate ne trezim și noi și înțelegem că recompensarea muncii prestate depinde de nivelul de productivitate și nu de bunăvoința politicienilor populiști.
Hai să transformăm fenomenul Georgescu în accidentul Georgescu, să învățăm ceva din acest șoc, să ne adunăm puterile și, cu înțelepciune, să mergem mai departe spre ceea ce am sperat cu toții în decembrie ’89: democrație, libertate, bunăstare. Restul e efort.