Arheologii au descoperit ceea ce se crede că este cea mai veche reprezentare cunoscută a pescuitului. Datând din epoca glaciară, aceasta a fost găsită într-un sit din Gönnersdorf, în partea de nord a landului Renania-Palatinat, Germania.
Situl Gönnersdorf, descoperit în 1968, este unul dintre cele mai mari și mai bine documentate situri de așezare din faza târzie a ultimei glaciațiuni, din Paleoliticul superior târziu sau din perioada Magdaleniană, în urmă cu aproximativ 15.800 de ani, scrie Phys.org.
Săpăturile anterioare au scos la iveală aici numeroase locuințe împărțite în patru zone, pe lângă peste 81.000 de artefacte de piatră, figurine, diferite unelte, piese de arme, bijuterii și obiecte artistice din fildeș și os.
Într-un studiu recent, realizat cu ajutorul unor tehnici avansate de imagistică, arheologii au descoperit plăcuțe de piatră ce prezintă gravuri ce descriu practicile antice de pescuit. Au fost găsite și unele desene tip grilă, despre care se crede că reprezintă plase de pescuit sau capcane folosite în același scop.
Pe lângă acestea au fost găsite și reprezentări ale unor animale cruciale pentru supraviețuirea în acea perioadă, așa cum erau mamuții, rinocerii lânoși, caii sălbatici și renii.
”Descoperirile îmbogățesc semnificativ colecția de artă din era glaciară și oferă o privire asupra practicilor sociale ale vânătorilor-culegători din paleoliticul superior târziu, a căror artă la Gönnersdorf include reprezentări detaliate ale animalelor vitale pentru supraviețuire, precum și figuri umane stilizate”, arată cei care au făcut descoperirea.
Acest studiu prezintă, de asemenea, cele mai timpurii reprezentări cunoscute de plase de pescuit sau capcane din preistoria europeană, indicând faptul că tehnologiile de pescuit ar fi putut apărea mult mai devreme decât se credea.