PNL a sesizat CCR privind numirea lui Iordache la șefia Consiliului Legislativ

PNL a sesizat CCR privind numirea lui Iordache la șefia Consiliului Legislativ
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liberalii au depus, joi, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie.

Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor Permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor Juridice reunite.

ADVERTISING

Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.

Cum a primit Florin Iordache, demolatorul statului de drept, un post public pe viață cu complicitatea PNL și dezorganizarea USR

”Nu îndeplinește condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală”

Liberalii afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.

ADVERTISING

"Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.

ADVERTISING

Florin Roman a anunţat miercuri că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) alegerea deputatului PSD Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ.

Controversata numire

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Iordache a fost numit în funcţie cu 185 de voturi pentru şi 43 contra.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă - 17.

Votul a fost secret, cu buletine.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu. Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a rămas fără conducere după demisia lui Gheorghe Popescu.

Vezi și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇