Louis Munteanu, declarații în premieră după conflictul cu Dan Petrescu: Mesajul atacantului

Louis Munteanu, declarații în premieră după conflictul cu Dan Petrescu: Mesajul atacantului

Louis Munteanu a făcut primele declarații după ce a fost scos de pe teren cu un minut înainte de finalul meciului cu Petrolul de Dan Petrescu.

Munteanu a intrat la pauză în acest meci, dar Dan Petrescu l-a scos cu un minut înainte de final.

El și-a cerut, într-un final, scuze pentru că l-a ignorat complet pe Dan Petrescu în momentul schimbării.

"Vreau să vorbesc și eu despre ce s-a întâmplat la meciul cu Petrolul. Am vrut să vin în fața dumneavoastră pentru că n-am avut o reacție corectă față de Mister. Vreau să spun și public că îmi pare rău față de Panin, față de Mister, față de colegi și față de toți oamenii din club.

ADVERTISING

N-am avut o reacție bună. A fost o reacție urâtă care nu mă caracterizează. Într-adevăr, am simțit la picior că am o leziune. N-am avut în viața mea o problemă musculară și n-am știut să gestionez situația cum trebuie. Probabil că și d-asta m-a scos Mister din teren - pentru că îmi vrea binele. Știu că el m-a dorit foarte mult aici și cu siguranță nu a vrut să îmi facă rău.

Îmi cer scuze față de toată lumea din club. Nu a fost o reacție corectă. Îmi place să câștig, cu mentalitatea asta am fost de mic - să fiu câștigător. Probabil și d-asta am avut această reacție. Îmi pare rău încă o dată.

ADVERTISING

N-am putut să mă uit la imagini (n.r - din momentul schimbării). Nu mă recunoșteam. Eu nu sunt acel tip de jucător. Mie îmi place să câștig, nu îmi place să pierd deloc. Probabil au fost mai mulți factori - am avut multe meciuri, inclusiv la echipa națională, a mai fost și problema la picior și poate din acest motiv am reacționat așa.

Eu joc fotbal de plăcere, sunt cu inima deschisă la CFR și îmi doresc să câștig fiecare meci. Nu e nicio presiune. Sunt așteptări, dar eu zic că am făcut-o cu brio până acum, am jucat foarte bine și cu siguranță o să joc și mai bine de acum încolo", a spus Louis Munteanu, conform Sport.ro.

ADVERTISING

"Trebuie să fiu mai calm în situațiile astea, să nu mai reacționez la cald. Era mai bine dacă vorbeam după cu Mister, nu de față cu toată lumea. A fost normal să merg la el și să-mi cer scuze.

Nu a fost o reacție corectă. Trebuia să merg la el după meci sau a doua zi. Cu siguranță nu ar mai fi ieșit atât de rău. Așa cum am mai spus, îmi pare rău.

În primă fază am crezut că am o febră musculară, dar de prin minutul 60 simțeam din ce în ce mai tare. Am o leziune de gradul 1 și sper să revin cât mai repede posibil. Mă simt din ce în ce mai bine și sper să revin rapid", a mai spus Munteanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇