Iar a intrat o "țintă aeriană" în România. 4 avioane de luptă au căutat-o în zadar

Iar a intrat o "țintă aeriană" în România. 4 avioane de luptă au căutat-o în zadar

La mai puţin de 48 de ore de la cel mai recent incident, încă o dată Armata a fost nevoită să ridice 4 avioane de luptă pentru că o „țintă aeriană de mici dimensiuni” a pătruns în spațiul aerian al României.

Obiectul a fost detectat inițial deasupra Mării Negre și a zburat aproximativ 19 kilometri deasupra României.

Ţinta aeriană a intrat pe teritoriul României în zona Gura Portiței până spre localitatea Cogeleac.

La fel ca și în cazul incidentului de joi seara, ținta a dispărut de pe radar înainte să poată fi identificată de avioanele de luptă.

"Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea. 

ADVERTISING

 Ca urmare a faptului că ținta detectată evolua pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, au fost activate, conform procedurilor, structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională", transmite MApN.

Mai exact, s-au ridicat de la sol două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

"Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 4.00, în zona Gura Portiței, oră la care Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din zona de  nord-est a județului Constanța.

ADVERTISING

Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei, care a evoluat către localitatea Cogealac, jud. Constanța, adâncimea maximă de pătrundere pe teritoriul național fiind de 19 km.

Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.

Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 4.30.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă în jurul orei 5.10, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare".

Evident MApN a informat imediat NATO despre acest nou incident.

Din datele pe care le are acum, Ministerul Apărării nu crede că obiectul respectiv a căzut pe teritoriul României, totuşi militarii vor cerceta zona.  

ADVERTISING

Azi-noapte nu au fost semnalate atacuri rusești asupra porturilor ucrainene învecinate cu România și, la fel ca joi, traseul ţintei este diferit de cel descris de dronele rătăcite dinspre Ucraina, căci traiectoria pare să fi vizat direct teritoriul României.

A fost sau n-a fost dronă?

Amintim că joi seara am avut altă alertă de securitate în România, pericolul venind tot dinspre Marea Neagră. Locuitorii din Constanța au primit mesaj Ro Alert, care avertiza că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Potrivit Ministerului Apărării, a fost vorba despre un obiect care a pătruns pe teritoriul naţional pe o distanţă maximă de 14 km, pe la Eforie Nord.

Şi atunci ţinta a fost în permanenţă monitorizată, fiind ridicate de la sol tot patru aeronave militare, dar a dispărut de pe radare fără să fie văzută de piloţi.

La fel ca joi, MApN se referă şi sâmbătă la “o țintă de mici dimensiuni”, ceea ce sugerează o dronă de observație, nu de atac, deși dimensiunile acestora sunt comparabile cu cele ale unei drone kamikaze Shahed. Dacă nu este recuperată epava, nu putem şti ce a fost.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, ce măsuri se pot lua în cazul dronelor care survolează spaţiul aerian al României, nefiind prima oară când se întâmplă acest lucru. 

Premierul a lăsat să se înțeleagă că „ținta de mici dimensiuni” e posibil să nici nu fi existat. Mai exact, e posibil să nu fi fost o dronă, ci o provocare cibernetică, deoarece „contactul vizual al piloţilor nu a existat”. Adică n-au văzut-o, chiar dacă MApN susținea cu o zi înainte că „ținta a fost în permanenţă monitorizată”.

Luna trecută, în contextul dronelor Rusiei care intră nestingherite în România, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. La finalul şedinţei, Administraţia Prezidenţială a dat un comunicat lemnos, din care aflăm vag ce s-a discutat, însă fără să fie prezentată vreo măsură concretă referitoare la securitatea României sau răspunsul la posibile noi incursiuni ale Rusiei în ţara noastră.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇