Un viciu practicat cu desăvârșire poate trece drept virtute în ochii celor care scot profit din asta, iar PSD și-a exersat tot mai mult strategia de a câștiga din compromiterea altora.
E greu de evaluat dacă asta a fost din capul locului o strategie, dar cu siguranță Klaus Iohannis a deschis pentru PSD fereastra de oportunitate, fără a putea prevedea că el va fi cel pus în vitrină, expus în slăbiciunile și derapajele lui, pentru ca la final să fie compromis. În cădere, și este una dintre cele mai grotești căderi, trage după el și PNL.
În Regele moare, piesă în care Victor Rebengiuc joacă magistral, suveranul nu poate admite propria-i dispariție fără ca asta să atragă după sine disoluția întregii ordini.
Compromiterea unui președinte
Înaintea actului final, cu Klaus Iohannis agățându-se patologic de ultima pârghie de supraviețuire politică, au fost câteva momente care au fertilizat terenul pentru operațiunea mai întâi ad-hoc, apoi strategică a social-democraților.
Momentul Kovesi rămâne cel mai puternic semnal al cedării președinției, în contextul în care instituțiile europene au denunțat abuzurile de putere ale guvernării.
Dar președintele a jucat prost, punând pe masă instituția și așteptând, după ce a readus PSD la guvernare, să primească partea lui, adică o ieșire onorabilă din cel de-al doilea mandat. Ce l-a expus în fața unui PSD deloc puternic încă, trecut prin epoca Dragnea, a fost vanitatea fără rest.
Când te distribui în cel mai mare rol și ai pretenția ca rolurile secundare să servească actului tău de mărire, trebuie să fie la momentul oportun.
Dacă e prea devreme, vanitatea va fi la vedere și îți va eviscera toate defectele, unul după altul. În aceeași eroare a căzut și protejatul lui Iohannis, Nicolae Ciucă, care s-a aruncat într-o bătălie a promovării pe un front în care se bătea singur și orice lovitură se întorcea contra lui.
Pofta de putere este una dintre cele mai vechi studiate de știința politică. De aceea, mecanismul controlului reciproc al puterii în stat este indispensabil democrației, puterea poate deveni patologică, și fără starea de veghe a celorlalte puteri și a societăți civile, cel mai adesea devine.
În epoca modernă, cei puțini care au reușit să adoarmă vigilența democratică și să devină tirani au știut cum să-și ascundă această patologie a puterii.
Prin contrast, Klaus Iohannis s-a dezgolit de orice pudoare și prudență și s-a avântat direct spre șefia NATO, dându-se în vileag.
E fereastra de oportunitate pe care PSD a zărit-o și, din momentul în care a devenit clar că președintele Iohannis e singur și fără nicio minimă influență, niciun stat NATO nu-l susținea și nici măcar Viktor Orban nu s-a gândit serios să o facă, doar a profitat să obțină ceva din slăbiciunea lui Iohannis, strategia îi era la îndemână.
PSD a devenit cel mai vocal susținător al candidaturii lui Iohannis la șefia NATO, când era evident că această rută e mai degrabă una care irită statele membre ale Alianței.
Cu cât Iohannis ținea mai mult să fie recompensat cu o astfel de funcție, fără să fi arătat vreun potențial de negociere, cu atât patologia puterii devenea singura lui haină.
Ceea ce PSD-ului convenea de minune.
A urmat bizarul episod „pe surse” al posibilității ca Klaus Iohannis să meargă direct la conducerea Comisiei Europene, pentru asta creându-se povestea unei delegitimări a Ursulei von der Leyen, care urma să nu fie validată de Parlamentul European.
Niciunul dintre liderii grupurilor politice din PE nu auzise măcar de un asemenea scenariu, la fel ca în cazul candidaturii la NATO, lansate de la București. Klaus Iohannis fusese încă o dată expus în patologia puterii.
A doua etapă: ridiculizarea lui Iohannis și expunerea în rețeaua de dependențe
Ar putea să fie un comisar important să prea portofoliul nou creat al Apărării, s-a zvonit, iarăși „pe surse”.
Din acest punct, PSD și-a arătat mușchii și președintele nu doar că nu a fost în cărți, dar a fost adus în punctul în care acceptă ce pare că i se mai poate da – un fotoliu de senator.
Cu o practică desăvârșită a viciului, PSD a agățat de PNL piatra de moară. Liberalii vor deconta, prin încercarea de candidatură lui Iohannis, că va fi sa nu pe buletinul de vot, la capătul acestei zbateri pentru o funcție de putere, toate relele și derapajele ultimilor ani.