PSD a votat în unanimitate să nu susțină legea care-i permite lui Iohannis să candideze la parlamentare

PSD a votat în unanimitate să nu susțină legea care-i permite lui Iohannis să candideze la parlamentare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că decizia conducerii partidului este să nu susţină proiectul de lege care i-ar da posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

El a subliniat că punctul de vedere al PSD este că nu se poate da o lege pentru o singură persoană.

”Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative pentru că, totuşi, suntem în 2024 iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe”, a spus Romaşcanu.

ADVERTISING

El a precizat că PNL nu le-a cerut să susţină proiectul, dar, ţinând cont că există un demers în Parlament, se aştepta un punct de vedere din partea PSD care a fost formalizat în şedinţa BPN.

Romaşcanu a mai spus că PSD s-a pronunţat pe oportunitatea politică şi mai departe este problema celor din PNL dacă vor să meargă înainte cu ea şi în ce formă. ”Politic, nu putem vota o lege pentru o singură persoană”, a completat Lucian Romaşcanu.

Ulterior, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pentru Guvern, nici pentru PSD.

ADVERTISING

Premierul a precizat că mai sunt anumite categorii socio-profesionale care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia, precum magistraţii sau prefecţii, dar nu este de acord cu nicio extindere a acestei legi.

”Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvernul României şi nici pentru PSD. Părerea mea este că am evoluat ca şi societate în cei 20 de ani. Nu am stat pe loc. Mai sunt anumite categorii socio-profesionale care nu pot candida decât dacă-şi dau demisia: magistraţi, prefecţi.

Nu cred că este oportun, nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi şi nu sunt de acord cu nicio propunere care modifică fondul legii electorale, deoarece există o recomandare a Comisia de la Veneţia că acest lucru se face cu un an înainte”, a explicat preşedintele PSD.

ADVERTISING

Înaintea ședinței PSD, PNL a decis să nu pună pe ordinea de zi de luni a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea amendamentului prin care președintele Klaus Iohannis poate candida ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Liberalii au sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu acest amendament, ca urmare a opiniei formulate de Consiliul Legislativ, și au precizat că nu vor pune pe ordinea de zi a BP al Senatului dezbaterea lui până când nu primesc un răspuns din partea BEC.

Liberalii au nevoie de majoritate absolută pentru a trece proiectul de lege (organică), în regim de urgenţă, prin Parlament, pentru ca prevederile sale să se aplice la alegerile parlamentare din acest an. 

Astfel, votul celor de la PSD este important pentru ca propunerea legislativă să fie votată în cele două Camere ale Parlamentului. Luni, proiectul urma să intre în dezbaterea comisiei juridice din Senat. 

Ce prevede modificarea legislativă

Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat - Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu - au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

”Preşedintele României, în funcţie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat.

În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

Propunerea creează premisele candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.

Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL, apreciind însă că „preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.

Însă Consiliul Economic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL.

„Independenţa preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă şi „nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇