FMI reduce la jumătate prognoza de creștere a economiei românești

FMI reduce la jumătate prognoza de creștere a economiei românești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fondul Monetar Internațional (FMI) a redus estimările privind creșterea economiei românești în acest an, până la 0,7%, de la 1,4% cât prognoza în octombrie, arată cel mai recent raport „World Economic Outlook” (WEO), publicat marți de instituția financiară internațională.

De asemenea, FMI se așteaptă la un avans al PIB-ul României de 2,5% în 2027.

După o rată a inflației de 7,3% anul trecut, instituția financiară internațională se așteaptă în acest an la o inflație de 7,8%, față de un nivel de 6,7% prognozat în octombrie. Anul viitor, rata inflației ar urma să se reducă la 3,9%.

ADVERTISING

În schimb, deficitul de cont curent, care s-a situat anul trecut la 8% din PIB, ar urma să se reducă la 6,8% din PIB anul acesta, dar peste estimarea de 6,6% din octombrie. Pentru anul viitor, deficitul de cont curent este estimat la 6,2% din PIB.

În privința ratei șomajului în România, FMI indică faptul că aceasta va scădea de la 6,1% în 2025 la 6% în 2026 și 5,9% în 2027. În octombrie, instituția financiară internațională prognoza o rată a șomajului de 5,8% în 2026.

ADVERTISING

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), care se desfășoară săptămâna aceasta la Washington.