Dezbaterea prezidențială se mută de la coaja de portocale pe care mama ostașului Ciucă, pe atunci copil, o presăra în coca de cozonac, în anii 1970, la notele de pe diploma încă nedezvăluită a candidatului-premier Ciolacu și cele de la facultatea nici ea numită ca atare în CV a candidatei Lasconi.
O strategie inteligentă, dacă presupunem că în spatele ei există o entitate, un actor sau mai mulți care scot profit tocmai din haos, invadarea agendei publice cu teme mărunte, de buzunar, pentru a crea starea de irelevanță și, de aici, fie furia, fie apatia.
Nu trebuie să existe un centru de comandă și fabricare, cum era fabrica de troli a lui Prigojin, cu etaje pentru boți și altele pentru împachetări mai sofisticate, ci doar un profit ad-hoc, o pedală apăsată pe faliile adânci, dar create din teme mediocre și fără influență.
Ce teme sunt pe masă, după ce candidații și-au anunțat deja oficial candidaturile
- Notele de la bacalaureat luate de Marcel Ciolacu;
- Compilația de amintiri recreate, pășunisme și maxime despre țară semnată de Nicolae Ciucă;
- Notele Elenei Lasconi din facultatea privată pe care a urmat-o și pe care nu a numit-o în CV, unde este trecută doar universitatea de stat unde și-a dat, câțiva ani mai târziu, licența, pentru că facultatea nu putea organiza examene de licență;
- Confruntarea de gen: femeia și momentul ei, după modelul Kamala Harris și Maia Sandu.
Toate trei sunt fente numai bune de întreținut deziluzia că oferta politică nu distinge între candidați, nivelul de mediocritate nu doar că a coborât istoric, dar se induce sentimentul că avem candidați pe măsura societății, în care oamenii se regăsesc.
De asta Marcel Ciolacu vorbește despre băiatul muncitor și dezinvolt care a muncit după liceu, Elena Lasconi apelează la fondul matern al culturii sociale, iar Nicolae Ciucă vorbește despre patriotismul din grade. Așa sunt românii, ne transmit cei trei candidați: mulți au note de trecere la bacalaureat, facultatea așa se făcea, la finalul anilor 1990, pentru o diplomă și cu atât mai bine să fi fost și un titlu de doctor, doctorate scrise la grămadă, plagiate și cărți care să facă dintr-un condamnat penal sau dintr-un politician în ascensiune un intelectual de-al lor.
Omul normal lansat de PSD vrea să arate că normalitatea pentru români stă în mediocritate culturală și academică, dar nu doar atât, ci înlocuită de descurcăreală ca strategie de reușită socială. Miza e ca acest mesaj de validare a diplomelor la distanță să scoată din tăcere electoratul care ar putea deveni furios, resentimentar, gata să contraatace prea multul elitism.
Tema notelor de la bacalaureatul dat de Marcel Ciolacu este o temă falsă, care ocultează tema reală a diplomei care e și, totuși, unde? Ca orice fentă, însă, a produs efectele dorite: se dezbat notele de la examenele de la bacalaureatul lui Ciolacu și notele din timpul facultății luate de Lasconi, mediocre ambele. Iar reacțiile sunt similare, în registrul mic personal: pe atunci nu mă interesau notele, voiam să muncesc/mamă singură, care muncea și făcea cum putea facultatea.
Nu trebuie evaluată uman niciuna dintre opțiunile de viață. Doar că în discuția funcției prezidențiale nu e vorba despre asta, decât unde e mai facil pentru candidați.
De ce nu trebuie citită cartea lui Ciucă
Într-un interviu pe care l-am făcut cu Yuval Noah Harari, acesta atrage atenția că dacă ți se dă să consumi fără să plătești, o știre sau, iată, o carte, atunci trebuie să te întrebi de fapt cine este marfa.
Cartea gratuită urcată pe Internet de echipa lui Nicolae Ciucă are două prețuri: unul este exorbitant pe care îl plătim pentru afișele megalomanice, după cum a scris Snoop; al doilea este cel pe care-l plătim acceptând să mergem după fenta mică a unui candidat eșuat.
Cartea, care nu trebuie citită, pentru că nu aduce nicio contribuție consistentă nici cunoașterii istorice, nici literaturii personale, este gândită să își transforme cititorii, adică voturile lor, în marfă.
Temele de după fente
În pofida registrului mic cultural în care se definesc cei trei candidați politici, candidatul independent Mircea Geoană, singurul care din acest punct de vedere e mai consistent, apelează la aceeași strategie de țintire a unui electorat pe care toți îl consideră facil. Și cu toții fac proiecții clișeice: românul creștin, familist, naționalist.
Discursul devenit public zilele acestea, ținut de Mircea Geoană în iarna trecută și în care vorbește despre românii creștini, înainte de toate, are un potențial de dinamitare a dezbaterii în polarizare culturală mult mai periculos.
Aceasta ar trebui să fie o temă consistentă de dezbatere: cine scoate profit din clivajul cultural care îl scoate la înaintare pe românul tradiționalist?