Simbolistica pe care Mircea Geoană a ales-o pentru a face trecerea de la funcția a doua în NATO la candidatura pentru prima funcție din România ar putea avea efecte electorale importante. Înalta decorație primită la finalul mandatului de secretar general adjunct, discursul elogios al lui Jens Stoltenberg au trimis niște mesaje electorale pe mai multe paliere.
NATO este în topul încrederii românilor în mai toate cercetările sociologice, este singurul punct fix în nevoia de siguranță, competență și predictibilitate a unui popor care din cauza conducătorilor săi se simte mai degrabă pe cont propriu. Transferul de brand către Mircea Geoană este un atu.
Faptul că Mircea Geoană pleacă elogiat de la NATO, după o perioadă în care a făcut campanie evident încă în funcție fiind și a fost lăsat să facă asta, sugerează pentru cei care caută mereu confirmări externe că domnia sa are o binecuvântare din partea partenerilor României.
Apoi, este vorba despre ceea ce și Mircea Geoană a simțit nevoia să sublinieze în partea de discurs susținut în română - modelul de succes care inspiră. Un alt tip de succes decât cel al micii învârteli și combinagelii, unul din lumea bună.
Și care vine tocmai când în România se discută despre impostura academică și profesională a altor candidați și după ce președintele încă în funcție al României a ratat, penibil chiar, toate țintele externe pe care și le-a propus.
Răspunsul la provocarea lui Marcel Ciolacu – să spună Mircea Geoană de ce e mai bun că mine - e cumva implicit.
Riscurile lui Mircea Geoană
Ceea ce nu înseamnă că meciul e deja câștigat. Pe de-o parte, din considerentele practice despre care am tot vorbit - lipsa, cel puțin deocamdată, a unui partid vector în campanie care să asigure suportul logistic pe tot parcursul ei, inclusiv în ziua votului în secțiile de votare.
Iar dacă acest partid apare, pericolul ipocriziei de a te pretinde în continuare independent.
Pe de altă parte, riscul ca dl Geoană să cadă, din nou aș zice, în păcatul aroganței și să facă greșeli majore. Așa cum există și riscul catch-all. Pentru că nu poți să fii în același timp european, impregnat de democrație și stat de drept, iar pe de altă parte să ții discursuri naționaliste și de apologie a familiei tradiționale și de înfierare a pericolelor occidentale la adresa tradițiilor românești. Când încerci să fii de toate pentru toți, riști să nu mai fii nimic pentru nimeni.
Și, desigur, există pericolul unor dezvăluiri sau scandaluri noi care să-l impacteze direct.
De unde poate lua Mircea Geoană
Dar în acest moment, în mod cert, dl Geoană este un candidat cu șanse reale, cu acces la bazinele electorale ale principalilor candidați.
Pe de-o parte, poate lua din bazinul PSD. Marcel Ciolacu nu este o locomotivă, este sub scorul partidului, deci încă mai are de convins pesediști și susținători ai PSD să-l voteze și care ar putea prefera un fost președinte PSD, dar mai cu ștaif și cu imagine externă consolidată.
În plus, pregătind viitoarea alianță cu PNL, dl Ciolacu și-a anunțat partidul că dacă domnia sa va fi președintele României, alt partid trebuie să dea premierul. Deci, se pot gândi unii, poate mai bine să rămână cu premierul.
Vedem că Marcel Ciolacu are grija să îl atace sistematic pe Mircea Geoană mai ales pe două linii: relația cu PSD - nu a vrut să fie candidatul partidului, e rupt de partid, nu vorbește despre partid etc și conectarea precară cu realitatea internă după atâta NATO. Cu alte cuvinte: nu-l votați că nu-i de-al nostru.
Dar cel mai vulnerabil este bazinul lui Nicolae Ciucă. De fapt, în acest moment, candidatul PNL este în meniul și al dlui Geoană, și al dnei Lasconi, și al lui Cristian Diaconescu. Îi mănâncă toți dintr-un electorat potențial pe care nu-l inspiră, nu-l convinge și care nu crede în șansele lui măcar de a ajunge în turul al doilea.
Cu apartenența la NATO și decorația de la final, Mircea Geoană îi ia lui Nicolae Ciucă exact principalul argument electoral care țintea componenta de siguranță națională și recunoașterea externă.
În plus, să nu uităm că dl Geoană a fost în 2009 candidatul în turul al doilea al vechiului PNL. Pe atunci partener îi era Crin Antonescu, cel care acum a atacat frontal candidatura lui Nicolae Ciucă.
Dacă procentele lui Mircea Geoană vor crește consistent, este posibil ca unele organizații, mai ales din PNL, să prefere să-l susțină, măcar informal, pentru a-și asigura viitorul pe care Nicolae Ciucă nu-l mai profilează.
Și, desigur, Mircea Geoană poate aspira mulți nehotărâți, fără simpatii politice consolidate, care pot fi vrăjiți de iluzia independentului. Iluzie, pentru că un independent autentic, deci fără un partid pârghie în Parlament și Guvern, nu are absolut nicio șansă să facă ceva. Un președinte cu adevărat independent este un președinte perfect inutil.