Alzheimerul și bolile de inimă au ceva în comun

Alzheimerul și bolile de inimă au ceva în comun

Oamenii de știință au confirmat, în urma unui studiu recent, suspiciunea care exista deja: aceea că între boala arterială coronariană și Alzheimer ar exista o legătură.

Concret, cercetătorii australieni au descoperit o relație semnificativă între afecțiunea neurodegenerativă, grăsimile din sânge și alte șapte caracteristici ale bolilor de inimă.

Oamenii de știință de la Universitatea Edith Cowan din Australia au analizat seturi mari de date genetice pentru a căuta gene comune sau variații genetice care ar putea crește riscul de Alzheimer, boala coronariană și concentrațiile de trigliceride și lipoproteine (grăsimi implicate atât în apariția maladiei Alzheimer, cât și a bolilor de inimă).

ADVERTISING

Și le-au găsit. „Există dovezi considerabile (...) care susțin o legătură între aceste afecțiuni”, a declarat autorul principal al studiului, Artika Kirby, bioinformatician de la universitatea menționată.

Cu toate acestea, mecanismele biologice complexe ale bolii Alzheimer sunt în continuare puțin înțelese. Rezultatele analizei statistice sugerează că anumite gene comune joacă un rol în boala Alzheimer, în angina și infarctul miocardic (atacul de cord) și în creșterea concentrațiilor serice de lipide, inclusiv colesterol și trigliceride.

ADVERTISING

Cu toate acestea, datele nu susțin o legătură de cauzalitate: faptul că factorii genetici care stau la baza maladiei Alzheimer cauzează și boli de inimă sau viceversa. Ce au descoperit cercetătorii este că aceste gene comune ar putea crește riscul ambelor tipuri de boli, se arată într-un raport publicat de jurnalul International Journal of Molecular Sciences.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇