Elena Lasconi, reacție la congresul PSD: Un festival al minciunilor. Lupul pesedist își schimbă blana, dar năravurile ba

Elena Lasconi, reacție la congresul PSD: Un festival al minciunilor. Lupul pesedist își schimbă blana, dar năravurile ba

Liderul USR, Elena Lasconi, reacţionează la discursurile de la congresul PSD.

”Un festival al dezinformării, al minciunilor şi al atacurilor cu date false! Tupeu şi sfidare. Aşa au arătat discursurile liderilor PSD de azi!

Marcel Ciolacu vorbeşte de parcă ar fi în Opoziţie, de parcă nu a condus România în ultimii trei ani, de parcă n-a avut Guvernul şi peste 60% în Parlament. A vorbit ca un om care azi a ieşit din spuma mării şi de mâine se apucă de treabă! Îţi trebuie mult tupeu să poţi să gândeşti şi să citeşti de pe foaie asemenea vorbe”, scrie Lasconi, pe Facebook.

Ea afirmă că Marcel Ciolacu a sărăcit românii, ne-a scumpit viaţa şi pune în pericol stabilitatea ţării prin împrumuturile uriaşe pe care le lasă pe umerii noştri şi ai copiilor noştri, împrumuturi care ”s-au făcut pentru a creşte privilegiile castei specialilor şi nu în interesul românilor”, ”care afectează poziţia de negociere a României pe scena internaţională”, întrucât întreaga lumea ne vede ca pe o ţară incapabilă să se guverneze fără asistenţă externă.

ADVERTISING

”Ei, aşa-zişii suveranişti, sunt primii care vulnerabilizează România”, spune Lasconi.

”Marcel ne-a oferit şi momente amuzante. Îţi trebuie mare curaj să vorbeşti despre furt în mijlocul unei adunări pesediste”, remarcă liderul USR.

Ea îşi exprimă regretul că Marcel Ciolacu n-a răspuns la niciuna dintre întrebările care vin dinspre societate.

”1. Ce căuta la vânătoare cu un terorist - Omar Hayssam - şi dacă este prieten şi cu alţi terorişti?

2. La ce vârstă a luat bacalaureatul şi ce studii a făcut?

3. În ce condiţii şi-a luat carnetul de revoluţionar, pentru că ştie toată lumea că nu a avut nicio contribuţie la Revoluţia din 1989, doar că a obţinut nişte spaţii comerciale gratis în piaţa din Buzău.

ADVERTISING

În loc să ne spună minciuni despre ce va face după ce a guvernat ţara prost trei ani, mai bine ne-ar da explicaţii pentru ceea ce a făcut. Oricât s-ar chinui Marcel Ciolacu să se prezinte altceva decât este, adevărul despre cine este el, de fapt, va ieşi permanent la suprafaţă”, afirmă Elena Lasconi.

Ea remarcă faptul că Marcel Ciolacu ne spune ce vor face el şi pesediştii în prima zi în care vor câştiga alegerile.

„Dar prima zi a fost de mult. Şi noi ştim foarte bine că soluţiile pentru români nu pot veni de la cei care le-au generat. Soluţia la sărăcirea românilor nu poate veni de la cei care ne-au sărăcit. Soluţia la problemele românilor nu poate veni de la urmaşii comuniştilor, de la urmaşii lui Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Liviu Dragnea.

ADVERTISING

Soluţia nu poate veni de la cei care i-au bătut pe români la mineriade, nu poate veni de la cei care i-au bătut pe români la 10 august. Şi românii ştiu asta. Românii ştiu că vorbele frumoase nu ţin de foame. Marcel Ciolacu poate doar vorbe, niciodată fapte! Pentru că lupul pesedist îşi schimbă blana, dar năravurile ba”, afirmă liderul USR, în finalul mesajului.

Delegaţii PSD l-au votat cu o majoritate zdrobitoare pe Marcel Ciolacu la şefia partidului, cu o nouă echipă de conducere, în care nu se mai regăsesc Gabriela Firea şi Vasile Dîncu, care vor fi înlocuiţi de Daniel Băluţă şi Mihai Tudose. Iată echipa cu care Ciolacu vrea să conducă partidul spre Cotroceni.

Participanţii la congres au validat şi candidatura lui Ciolacu pentru Cotroceni, la câteva zile după ce acesta şi-a anunţat oficial intenţia de a candida.

Congresul a demarat în stil festiv, cu echipa lui Marcel Ciolacu anunțată fără emoții, de vreme ce nu exista contracandidat. Congresul suveran a decis prin murmur că nu e nimeni care să depună o altă candidatură.

A urmat un val de ironii la adresa adversarilor politici. Nu ştim cine le-a scris pesediştilor discursurile, dar măcar sunt scurte şi ne mai descreţesc frunţile.

În schimb, Marcel Ciolacu a vorbit 45 de minute şi a căpătat accente patetice în discursul de candidat la Cotroceni. A amintit ce făcea mama, ce spunea tatăl, cum s-a dus la duhovnic şi cei 7 ani de acasă. A apărat cu putere familia tradiţională şi s-a declarat "om normal".

Au urmat desigur atacuri la guvernările liberale din pandemie, care au închis școli și biserici, dar şi la avioanele preşedintelui Iohannis care cară crose de golf.

A fost un discurs lung, mai tern decât toate celelalte, care a atins şi latura de politică externă, atribut prezidenţial.

Singura informaţie relevantă: "Până la finalul anului vom avea o aderare completă la Schengen", a promis premierul candidat.

La final, proaspăt reales președinte al PSD, Marcel Ciolacu le-a cerut colegilor: Trimiteți-mă la Cotroceni!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇