Rafila va lansa o dezbatere publică, împreună cu Biserica, privind transferul pacienților în stadiu terminal în zona de paliație

Rafila va lansa o dezbatere publică, împreună cu Biserica, privind transferul pacienților în stadiu terminal în zona de paliație

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că ”foarte curând” va lansa o dezbatere publică pe tema procedurilor privind transferul unui pacient aflat în stadiul terminal, pentru care resursele terapeutice pentru vindecare sunt epuizate, din Terapie Intensivă în secţiile de îngrijiri paliative.

”Opinia mea, ca medic, este că trebuie să avem această dezbatere şi o să vă spun cine trebuie să fie actorii şi să provoc eu această dezbatere, ca şi ministru al Sănătăţii, trebuie să fie societăţile profesionale, trebuie să fie organizaţiile de pacienţi şi trebuie să fie şi Biserica în această discuţie”, a afirmat Alexandru Rafila, joi seară, la Digi 24.

ADVERTISING

El a ţinut să sublinieze că trecerea unui pacient în stadiul terminal dintr-o secţie de Terapie Intensivă în una de îngrijiri paliative nu echivalează cu eutanasia.

”E bine ca Biserica să fie parte la această discuţie tocmai ca să evităm interpretările publice care vor apărea legate de o astfel de situaţie, adică să putem să avem o reprezentare cât mai largă a societăţii şi să se înţeleagă că discutăm de un pacient care nu mai are resurse să-şi revină şi nu discutăm despre eutanasie.

Eutanasia, din punctul meu de vedere, în România, trebuie scoasă din discuţie pentru că acceptanţa socială în România pentru aşa ceva cu siguranţă nu există”, a arătat ministrul.

ADVERTISING

El a precizat că în anul 2009 Societatea de Terapie Intensivă a ridicat problema trecerii unui pacient din ATI în sectorul de îngrijiri paliative, însă nu s-a ajuns, de atunci, la o concluzie care să fie transpusă în proceduri, pentru că ”nu e vorba doar de decizia medicală”, ci şi de probleme culturale, sociale.

Alexandru Rafila a mai spus că, la nivel naţional, există 3.000 de paturi în secţii de îngrijiri paliative şi un necesar, la nivel naţional, de 4.000 de paturi.

El a adăugat că la începutul săptămânii viitoare va avea, cel mai probabil, iniţiativa unei astfel de dezbateri.

ADVERTISING

Rafila a avansat ideea construirii de secţii de paliaţie, ”conex cu secţiile de Terapie Intensivă” în unele unităţi medicale, iar activitatea acestor secţii să fie coordonată de un medic ATI.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇