Expertul în securitate Iulia Joja afirmă că, din punct de vedere al efortului pe teren, sunt șanse ca România să devină ancora sudică a acestui flanc, avem capabilitățile necesare în ceea ce privește sprijinul bilateral din partea Statelor Unite, avem niște ajutor din partea celorlalte state membre NATO.
Asta ne trebuie până la urmă, ca Rusia să dorească să ne ocolească, nu să să ne atace nici pe noi și nici la nord de noi.
Pe scurt, principalele idei:
- Ce a făcut Alianța a părut ușor incapacitate sau destul de limitată, pentru că ajutorul pe care l-am oferit a fost de patru-cinci sisteme de apărare antiaeriană. Știm că Ucraina are nevoie de mult mai multe.
- Coreea de Nord și Iran sunt aliații principali ai Rusiei, dar puterea care ajută cel mai mult Rusia să se mențină și să își mențină producția și resursele pentru a alimenta acest război pentru a omorî Ucraina este China.
- În momentul în care rușii lansează rachete împotriva unor ținte din Ucraina occidentală la granița cu Polonia, Slovacia, inclusiv România, Polonia să ajute și asta ar facilita apărarea ucraineană semnificativ, pentru că asta înseamnă că sistemele de apărare antiaeriană pe care le au ucrainienii, care știm că sunt limitate în raport cu bombardamentul din partea rușilor, ar putea fi poziționate mai la est pentru a ajuta și a proteja infrastructura critică, populația civilă, ș.a.m.d. Practic, aici Statele Unite au spus nu.
- Dacă revine Trump, Trump se va aștepta ca noi să-i ajutăm pe americani să crească presiunea în raport cu China. Dar noi nu ne vedem într-o competiție strategică cel puțin la fel de acută precum se văd americanii cu China. Și până la urmă e și o chestie de echilibru. Statele Unite, dacă vor să rămână lider internațional, trebuie să aibă capacitatea să descurajeze mai mult de o putere în același timp și Rusia, și China.
- Să faci propagandă, să-i plătești pe unii prin Europa cu câte 1.000 dolari să îți saboteze alegerile sau să-ți saboteze Olimpiada, e o nimica toată, nu e o problemă pentru bugetul nici măcar al Rusiei. Și aici avem acest mare dezavantaj.
- Problema este că într-adevăr, conform sistemului electoral de aici, singurul care poate să decidă să renunțe este Biden în sine. Mai este foarte puțin timp pentru un nou candidat posibil să se profileze și să aibă o șansă să-l învingă pe Trump și cu fiecare zi cu care se amână această decizie, cu atât Trump are șanse mai mari. Cu cât este Biden mai slăbit, cu atât este Partidul Republican și în special Trump mai puternic.
- Din punct de vedere al efortului pe teren, sunt șanse ca România să se alinieze din ce în ce mai mult pe acest flanc, să devenim ancora sudică a acestui flanc, avem capabilitățile necesare în ceea ce privește sprijinul bilateral din partea Statelor Unite, avem niște ajutor din partea celorlalte state membre NATO.
Iulia Joja este profesor adjunct la Universitatea Georgetown și cercetătoare la Middle East Institute, specializată în securitatea europeană și a Mării Negre.
Coreea de Nord și Iran sunt aliații principali ai Rusiei, dar puterea care ajută cel mai mult Rusia să își mențină producția și resursele pentru a alimenta acest război pentru a omorî Ucraina este China
Iulia Joja, a trecut un summit NATO foarte așteptat, unul aniversar, dar unul în care s-a făcut și schimbarea de șefie pentru Alianța Nord-Atlantică. Cum arată declarația de la Washington, mai ales din punctul acesta de vedere al războiului din Ucraina și al opoziției serioase față de Rusia?
Practic sunt două aspecte aici. În primul rând Rusia și Ucraina, evident, aici am avut așteptări, unele mai reduse, alții au avut așteptări mai înalte, dar știam că pe asta se va pune foarte mult accent și pe de altă parte, aspectul ceva mai nou, dar foarte important pentru partea americană, care a dezvoltat agenda pentru acest summit, a fost China. Dar eu aici mă voi referi doar la legătura dintre China și războiul din Ucraina.
Pe războiul din Ucraina, avem niște măsuri de ajutor pentru Ucraina în cadrul acestui summit, care reies și din declarație, avem și niște măsuri luate sau anunțate în raport cu Rusia, de oficiali ai administrației Biden pe parcursul ultimelor săptămâni, înainte de summit. Au tot spus că nu vor oferi membership, nu vor oferi o intrare a Ucrainei în NATO în acest moment, pentru că nu există suficientă voință politică, inclusiv aici la Washington, pentru a integra Ucraina, măcar parțial sau a promite ceva mai concret. Știam că va urma un pachet de ajutor și cumva se simțeau obligați să mai adauge ceva în limbaj și atunci avem acest curs ireversibil. E doar un cuvânt adăugat în raport cu summit-ul de la Vilnius.
Nu este nicio schimbare calitativă până la urmă în raport, cu ce am promis în 2008 la summit-ul de la București, și anume că la un moment dat, Ucraina și Georgia, acum se pune mai mult problema de Ucraina, vor deveni membri NATO. Ajutorul care a fost oferit a fost unul insuficient, mai ales că din partea Rusiei s-a creat o situație foarte problematică prin bombardarea Kievului, inclusiv al acelui spital de copii, cel mai mare spital de copii din Ucraina.
În raport cu asta, ce a făcut Alianța a apărut ușor incapacitate sau destul de limitată, pentru că ajutorul pe care l-am oferit a fost de patru-cinci sisteme de apărare antiaeriană. Știm că Ucraina are nevoie de mult mai multe.
Stoltenberg, secretarul general NATO până în acest moment, promisese sau lansase ideea acum câteva luni să fie 100 de miliarde. Până la urmă sunt doar 40 de miliarde. 100 de miliarde sunt cam cât le dădeam ucrainenilor anul trecut în total, europenii și americanii. Deci știm cam de mult îi ajută pe ucraineni 40 de miliarde, complet insuficient practic. Deci avem ajutor adăugat Ucrainei, dar nu suficient și există așteptarea ca în raport cu Rusia, Alianța să se poziționeze mai clar, mai ales că anul trecut Rusia a pus arme nucleare în Belarus, clar în raport cu NATO pentru a ne amenința.
Și de aici vedem promisiunea ca Statele Unite în 2026 să repoziționeze în Germania rachete cu rază lungă pentru a crea un fel de descurajare în raport cu aceste mișcări din partea Rusiei.
Ultimul aspect aici care trebuie menționat este China și secretarul general NATO a spus-o cât se poate de clar. Vedeam China deja în conceptul strategic al NATO adoptat acum doi ani, dar ce se adaugă în plus este ce a spus Stoltenberg, și anume că Coreea de Nord și Iran sunt aliații principali ai Rusiei, dar că puterea care ajută cel mai mult Rusia să se mențină și să își mențină producția și resursele pentru a alimenta acest război pentru a omorî Ucraina este China.
Cel mai important partener comercial al Uniunii Europene este China. În continuare trebuie să ne punem niște probleme serioase în raport cu dependențele pe care le avem în raport cu China, dependențe strategice, mă gândesc aici la 5G, la cât acces le dăm la sistemele noastre de IT ș.a.m.d. pentru că aceste dependențe ne incapacitează pe noi, europenii, să le spunem chinezilor practic, lăsați-o mai ușor cu ajutorul pentru Rusia, pentru că altfel și voi aveți nevoie de noi, la fel cum și noi avem nevoie de voi, pentru că relația comercială este una reciprocă.
Deci, practic s-a adăugat această problemă în plus pentru europeni, pe lângă, evident, presiunea care există, majoră, care nu s-a discutat atât de explicit la acest summit, dar care este elementul principal de îngrijorare pentru noi europenii, și anume faptul că este sfârșitul mandatului Biden, că Biden este foarte slăbit și că s-ar putea să se întoarcă Trump la Casa Albă, despre care știm că nu este foarte mare fan al Alianței sau al europenilor, sau al ucrainenilor.
Trump se va aștepta ca noi să-i ajutăm pe americani să crească presiunea în raport cu China
Elefantul din încăpere. De altminteri, China, Coreea de Nord au prins cumva toate aceste teze. China împinge această narațiune a vulnerabilității Statelor Unite datorate lui Biden și candidaturii lui. Coreea de Nord, am văzut, a vorbit despre principalii inamici, care sunt NATO și Statele Unite. E și o lipsă de unitate aici, de vreme ce Europa în continuare se uită înspre Rusia mai degrabă, Statele Unite se uită într-adevăr mai degrabă înspre China?
Este în măsura în care noi, europenii, în continuare, ne lăsăm conduși, vrem sau nu vrem, de americani în raport cu Rusia. Deci, ce decide Casa Albă în acest moment este cam ce stabilim în raport cu Rusia. De ce? Pentru că nu avem instrumentele necesare, niciunul dintre noi, niciunul din liderii europeni, nu avem suficiente resurse pentru a ne poziționa ca lideri în raport cu acest conflict și în raport cu Rusia. Și aici a fost un exemplu foarte clar și poate elementul care a dezamăgit cel mai mult sau ar trebui să ne dezamăgească inclusiv pe noi, românii, cel mai mult din acest summit, și anume ideea lansată de polonezi de a ajuta Ucraina cu apărare antiaeriană în partea occidentală a spațiului aerian al Ucrainei.
În momentul în care rușii lansează rachete împotriva unor ținte din Ucraina occidentală la granița cu Polonia, Slovacia, inclusiv România, Polonia să ajute și asta ar ar facilita apărarea ucraineană semnificativ, pentru că asta înseamnă că sistemele de apărare antiaeriană pe care le au ucrainienii, care știm că sunt limitate în raport cu bombardamentul din partea rușilor, ar putea fi poziționate mai la est pentru a ajuta și a proteja infrastructura critică, populația civilă ș.a.m.d. Practic, aici Statele Unite au spus nu.
Am stabilit la acest summit un centru de comandă în Germania, prin care noi o să stabilim practic unde are voie Ucraina să se apere și unde n-are voie. Totul se decide practic în continuare de Casa Albă, pentru că noi nu avem resursele necesare pentru a ne dezvolta o politică de apărare și de descurajare independentă sau o autonomie strategică în raport cu Statele Unite.
Se pune și problema în ce măsură putem să ajutăm și avem voința politică să ajutăm americanii, dacă ei nu ne ajută pe noi suficient.
Probabil, dacă revine Trump, Trump se va aștepta ca noi să-i ajutăm pe americani să crească presiunea în raport cu China. Dar noi nu ne vedem într-o competiție strategică cel puțin la fel de acută precum se văd americanii cu China. Și până la urmă e și o chestie de echilibru. Statele Unite, dacă vor să rămână lider internațional, trebuie să aibă capacitatea să descurajeze mai mult de o putere în același timp și Rusia, și China, dar nu știm dacă vor face acest lucru, pentru că izolaționismul sau neoizolaționismul este foarte puternic. Cel mai vizibil este în rândul susținătorilor lui Trump în sine, dar vedem și într-o altă măsură sau altfel interpretat sau cu alt ton în administrația Biden.
Putem intui atitudinea pe care o avea Trump dacă revine la conducere a Statelor Unite? Din felul în care unul dintre pionii europeni a jucat în ultima vreme în răspăr față de NATO și UE. Mă refer la Viktor Orban, pentru că înainte de a ajunge la summit-ul NATO a trecut pe la Putin, a trecut prin China, după care a făcut notă discordantă și în State, pentru că s-a întâlnit cu Trump.
Da, foarte multă lume și-a pus problema ce semnificație are acest tur. Și evident pe noi, românii, că avem Ungaria alături, ne îngrijorează cel puțin la fel de mult. Și a fost o serie de speculații cum că Orban ar putea să fie trimisul cuiva în acest tur sau în aceste vizite. Sigur, încearcă să se poziționeze Ungaria drept posibil mediator, dar Ungaria nu este singura putere pe linia asta, conduce din punct de vedere ideologic, dar îi vedem și pe slovaci, îi vedem și pe turci, tot ce iese din gura turcilor, de exemplu, este pacea, că suferim cu toții din acest război și noi, turcii, vrem să fim mediatorii acestui război, uite, am fost și mediatorii pentru coridorul de grâne până în 2023.
La fel încearcă și Orban. Partea dificilă aici este că, indiferent dacă vine Trump sau dacă rămâne Biden, șansele sunt destul de semnificative ca Statele Unite să forțeze Ucraina pe un ton mai elegant și mai politicos, dacă e Biden, pe un ton mai puțin politicos, dacă este Trump, să se așeze la masa de negocieri cu Rusia în viitor, pentru că am văzut cât de dificilă a fost trecerea ajutorului pentru Ucraina anul acesta și nu văd pe niciunul dintre ei încercând să crească susținerea pentru acest ajutor, nici pe Biden, nici pe Trump.
Și atunci ne vom uita la o situație pe care insistă slovacii, maghiarii, turcii, dar care, din punct de vedere rațional, nu este deloc sustenabilă, pentru că știm că Rusia, pe parcursul ultimelor decenii, nu a prea respectat niciun fel de tratat, niciun fel de înțelegere și că asta va fi practic o amânare a conflictului, care probabil se va prelungi în forme mai puțin intense în raport cu diferite perioade, dar obligă Ucraina să accepte niște pierderi semnificative.
Pozițiile rămân incompatibile atât ale Ucrainei, pe de o parte, și pe de altă parte, ale Rusiei și practic le spunem ucrainenilor că șansele lor să încheie acest război și să se integreze, așa cum le-am promis, în NATO și în Uniunea Europeană, devin din ce în ce mai reduse pe termen mediu și lung și că nouă ne lipsește voința politică pentru a ajuta să finalizeze acest război.
Să-i plătești pe unii prin Europa cu câte 1.000 dolari să îți saboteze alegerile e o nimica toată, nu e o problemă pentru bugetul nici măcar al Rusiei
Adică vom avea o Rusie aproape mai întărită și o Ucraină care este tampon, dacă e să fim raționali, mult mai slăbită. Cum a reușit totuși Rusia? În condițiile în care a apărut că intră slăbită în război, a apărut că intră cu armată rudimentară în război, a reușit totuși să instrumenteze un război hibrid care încă stă în picioare în Occident?
Foarte simplu. Pe de o parte, pe aspectul militar, Rusia și-a trecut toate economia pe picior de război și asta o ajută să își mențină efortul de război, evident și cu ajutorul și asistența din partea aliaților și partenerilor, precum Coreea de Nord, Belarus, China.
Și, pe de altă parte, acest război hibrid în raport cu noi, Occidentul, la care te refereai mai devreme, este unul destul de necostisitor. Să faci propaganda, să-i plătești pe unii prin Europa cu câte 1.000 dolari să îți saboteze alegerile sau să-ți saboteze Olimpiada e o nimica toată, nu e o problemă pentru bugetul nici măcar al Rusiei.
Și aici avem acest mare dezavantaj, că noi nu putem să apelăm la aceleași metode, pentru că suntem țări democratice, pentru că nu avem vreo intenție să atacăm Rusia în sensul de a afecta suveranitatea, independența, pe când Rusia are toată intenția să facă acest lucru în raport cu noi. E mult mai ieftin să te războiești hibrid cu noi decât pe față, Rusia n-ar face față la 32 de state membre NATO, inclusiv Statele Unite. E mult mai ieftin, e mult mai eficient și uite că funcționează pentru că se schimbă opinia publică în raport cu intenția Rusiei.
Ei au perfecționat aceste metode pe parcursul Războiului Rece, au lăsat un pic mai ușor în anii 90, că aveau mai puține resurse, dar după aceea au perfecționat și au integrat această parte digitală care face ca lucrurile să fie mai eficiente și mai ieftine și ne pune într-o situație de extremă vulnerabilitate.
70% în anumite sondaje, chiar 80% dintre alegătorii americani nu vor să voteze nici Biden, nici Trump
Deși a fost un summit important, șefia NATO se schimbă și vine Mark Rutte la conducere. Deși avem China, avem Rusia, s-a vorbit mai mult după acest summit de vulnerabilitatea Statelor Unite dată de candidatura lui Joe Biden. Pentru că Joe Biden a făcut și aceste noi gafe. Una colosală, i-a zis președintelui Zelensky președintele Putin. Întrebarea care se pune din exterior este dacă este incapabil sistemul american să iasă din această opacitate dată de vechimea generațiilor politice.
Da, este, e o mare problemă cu sistemul electoral și practic asta, ai dreptate, este inima, centrul problemei. Dincolo de capacitatea sau incapacitatea lui Joe Biden de a mai conduce Statele Unite 4,5 ani de acum încolo, problema este una fundamental electorală. Conform sondajelor de opinie, și asta era înainte de dezbatere, probabil acum este și mai accentuat, 70% în anumite sondaje, chiar 80% dintre alegătorii americani nu vor să voteze cu niciunul dintre ei. Și cumva cred că mulți dintre noi înțelegem acest lucru. E foarte dificil să votezi cu cineva când nu ai încredere că are capacitatea fizică, cognitivă și echilibrul psihologic necesar, depinde de caz, pentru a-și asuma până la urmă unul dintre cele dificile job-uri din lume. Și nu părem să ieșim din această situație.
Pe parcursul summit-ului NATO, știrile cele mai ample au fost făcute nu de ce ieșea din summit, ci de articolul lui George Clooney care solicita într-un mod destul de convingător ca Biden să renunțe.
Problema este că, într-adevăr, conform sistemului electoral de aici, singurul care poate să decidă să renunțe este Biden în sine, care știm ce părere are despre această situație, dar presiunea crește încă și nu este destul de clar dacă Biden va rămâne sau va ceda presiunii. Depinde foarte mult cum se vor derula următoarele zile și următoarele săptămâni. Problema într-adevăr este că mai este foarte puțin timp pentru ca un nou candidat posibil să se profileze și să aibă o șansă să-l învingă pe Trump. Și cu fiecare zi cu care se amână această decizie, cu atât Trump are șanse mai mari. Cu cât este Biden mai slăbit, cu atât și Partidul, cu atât este Partidul Republican și în special Trump mai puternic.
Va reuși Rutte să incline cumva balanța de greutate înspre partea europeană, să spunem așa, a Alianței Nord-Atlantice sau măcar să-l convingă pe Trump, dacă va fi Trump, să rămână pe direcția cea bună? Despre asta se vorbea când se vorbea despre Rutte, despre faptul că îi va putea șopti la ureche lui Trump.
Eu am rămas destul de neconvinsă, dar se poate să vedem surprize din acest punct de vedere. Nu ar fi prima dată. Trebuie să înțelegem însă aici un anumit aspect, că Mark Rutte este fostul premier al Olandei, a fost premier peste un deceniu, iar pe parcursul conducerii lui nu a făcut niciun efort pentru a aduce Olanda aproape de 2% și știm foarte bine că Trump este obsedat de acești 2% și e cumva de înțeles, europenii trebuie să facă mai mult pentru propria securitate, nu să își cheltuie toți banii la cafenele, așa cum ne mai spun din când în când americanii.
Mark Rutte s-a înțeles bine cu Trump din ce se știe, dar faptul că se știe cu Trump nu e mare lucru.
Dar pentru noi situația nu e deloc roz, pentru că noi, de pe flancul estic, suntem confruntați cu problema Rusiei. Pe noi ar trebui să ne ajute occidentalii, inclusiv cu aceste contribuții la bugetul militar. Și dacă Rusia va ataca, nu va ataca Olanda și Belgia, e cam dificil din punct de vedere geografic, va ataca un stat de pe flancul estic.
Și atunci se pune problema dacă Trump, dacă Statele Unite și mai ales dacă Olanda și Belgia și Spania, toate aceste state care sunt departe de 2% îi vor ajuta pe estonieni în raport cu cu acest pericol. Din acest punct de vedere, una dintre cele mai importante observații din cadrul acestui summit a venit din partea lui Kaja Kallas, viitorul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene, care a spus vă rog frumos să încetați să mai vorbiți despre dacă următorul stat agresat de Rusia, invadat de Rusia va fi unul din statele baltice, pentru că unul din statele baltice înseamnă că NATO va fi atacată.
O să mă uit foarte atent dacă Mark Rutte va avea capacitatea pe parcursul următoarelor luni să-și asume acest limbaj și această politică. Până acum, Stoltenberg a fost mult mai pro flancul estic.
Rusia să dorească să ne ocolească, nu să să ne atace
Polonia a avut o atitudine puternică în cadrul acestui summit NATO. Statele baltice au făcut corp comun acum și au cerut sancționarea Ungariei la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. România lipsește. Cum iese România după acest summit? Din toată această poveste, știută fiind și această aventură a președintelui României la șefia NATO, unde nici până acum nu știm dacă a mizat pe ceva, dacă a mizat pe susținerea vreunui stat, în afară de susținerea tacită a Ungariei.
Și nici măcar aceea și nu e un lucru de care să ne mândrim. Nu cred că mai are rost să mai comentăm încă o dată în raport cu fiasco-ul acestei candidaturi, o candidatură care trebuia să aducă România mai sus, nu să fie dusă în nume personal și care nu a fost executată astfel încât măcar să avem o șansă serioasă.
În schimb, a ieșit totuși ceva bun. A ieșit procesul, n-a fost grozav, dar a ieșit bun faptul că România a fost menționată de către Biden, pentru că am dat sistemul de apărare antiaeriană Patriot. La nivelul establishment-ului, unii dintre noi au văzut lumina și și-au dat seama ce înseamnă conceptul de forward defence, că e mai ieftin și mai convenabil să-i ajuți pe ucrainieni decât să ajungă războiul la tine.
Cred că din punct de vedere al efortului pe teren, sunt șanse ca România să se alinieze din ce în ce mai mult pe acest flanc, să devenim ancora sudică a acestui flanc, avem capabilitățile necesare în ceea ce privește sprijinul bilateral din partea Statelor Unite, avem niște ajutor din partea celorlalte state membre NATO. Ne-ar trebui mai mult și mi-ar fi plăcut fie să obținem mai mult la acest summit, dar poate asta nu e chiar vina României, ci mai degrabă a administrației Biden, care nu a vrut să pună niciun fel de probleme pe agenda summit-ului.
Dacă reușim să îi convingem să ajute mai mult și ne facem și noi temele și treaba într-o măsură suficientă, o să avem capacitatea de descurajare în raport cu Rusia, că asta ne trebuie până la urmă, ca Rusia să dorească să ne ocolească, nu să să ne atace nici pe noi și nici la nord de noi.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech