Lucrările de pe Valea Oltului și la podul de la Giurgiu provoacă pierderi majore la Dacia

Lucrările de pe Valea Oltului și la podul de la Giurgiu provoacă pierderi majore la Dacia

Transportul a peste 750 de camioane săptămânal va fi afectat de lucrările pe Valea Oltului şi podul de la Giurgiu, iar pierderile Dacia se ridică la 50.000 de euro pe săptămână din cauza timpului pierdut, spune Mihai Bordeanu, managing director, Dacia Brand South Eastern Europe&Country Head România.

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului se închide timp de o lună, începând cu data de 8 iulie, astfel încât pierderile Dacia se vor ridica la cel puţin 200.000 de euro.

Pe de altă parte, lipsa autostrăzii între Sibiu şi Piteşti a cauzat deja pierderi de zeci de milioane de euro pentru Dacia şi industria auto românească, scrie Ziarul Financiar.

ADVERTISING

„Noi, Dacia, am aflat despre aceste lucrări odată cu toată lumea, nu am fost consultaţi cu privire la perioadă.

Vom avea 600 de camioane pe săptămână afectate care circulă pe Valea Oltului, alături de alte 150 care vor întârzia din cauza lucrărilor la podul de la Giurgiu.

Impactul financiar, pe lângă cel legat de combustibil pentru că sunt două ore în plus, ajunge la o primă estimare la 50.000 de euro pe săptămână. Singurul lucru bun este că în august uzina intră în remont. Şi uzina Ford Otosan este afectată, ca de altfel întreaga industrie auto din România”, a subliniat Mihai Bordeanu, Dacia Brand South Eastern Europe&Country Head România.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇