Tragedia de pe râul Natisone: MAE confirmă că a fost găsit și corpul lui Cristian

Tragedia de pe râul Natisone: MAE confirmă că a fost găsit și corpul lui Cristian
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc tragedia în care au fost implicaţi cei trei tineri români.

E vorba despre cadavrul lui Cristian Molnar, 25 de ani, ultimul dintre tinerii înecaţi şi singurul care nu fusese găsit încă.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat informaţia.

Autorităţile italiene au comunicat reprezentanţilor oficiului consular că persoana decedată este cetăţean român, iar rezultatele anchetei confirmă că este cea de-a treia victimă a accidentului menţionat anterior, precizează MAE.

Consulatul General al României la Trieste este în contact cu membrii familiei persoanei decedate, pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, inclusiv prin eliberarea certificatului de deces şi sprijinirea repatrierii trupului neînsufleţit.

ADVERTISING

Corpul băiatului fusese luat, în urmă cu 23 de zile, de apele învolburate ale râului de pe plaja Premariacco. El a fost luat de viitură împreună cu prietenele sale Patrizia şi Bianca.

Primarul localităţii Premariacco, Michele De Sabata, a declarat luni zi de doliu local.

Trupurile celor două tinere prietene, Patrizia Cormos (20 de ani) şi Bianca Doroş (23 de ani), au fost recuperate la scurt timp după petrecerea tragediei.

ADVERTISING

Scăderea nivelului apei a facilitat recuperarea ultimului trup. Corpul tânărului a fost găsit prins între crengi şi stânci la aproximativ 500 de metri de podul roman din Premariacco. La faţa locului se află pompierii de la unitatea de salvare alpină.

Cum s-a întâmplat tragedia

În urmă cu mai bine de trei săptămâni, trei tineri români au fost luați de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă.

Autoritățile cred că tinerii au vrut să facă o baie, dar au fost luați prin surprindere de creșterea nivelului apei. Au fost observați de un trecător care a alertat pompierii, iar până la sosirea acestora, tinerii au făcut tot posibilul să reziste. De asemenea, ei au cerut de mai multe ori ajutor pe telefon, cât au putut să sune de pe mica insulă pe care se aflau, până ca aceasta să fie acoprită de ape.

ADVERTISING

Pompierii au venit și i-au văzut pe cei trei, dar nu au putut interveni pentru a-i salva. Ei au încercat să reziste curentului, ţinându-se strâns în braţe.

Cine erau cei trei tineri

Patrizia Cormos, în vârstă de 20 de ani, era în al doilea an la Academia de Arte Frumoase Tiepolo din Udine şi locuia împreună cu familia sa în Basaldella di Campoformido.

Bianca Doros, în vârstă de 23 de ani, sosise de câteva zile înainte din România pentru a petrece o perioadă de timp cu părinţii ei, care locuiesc la Udine.

Alături de fete se afla iubitul Biancăi, Cristian Casian Molnar, 25 de ani, originar din România, care sosise în Italia cu câteva zile înainte, după un sejur în Austria, la fratele său.

Cei trei sunt o fată de 20 de ani, rezidentă în Campoformido (Udine), care s-a născut la Colleferro (Roma); cealaltă fată, de 23 de ani, a venit din România în urmă cu trei zile pentru a-şi vizita părinţii care locuiesc în Udine. Băiatul de 25 de ani, care conducea maşina, locuieşte în Austria, dar are domiciliul în Udine.

Este analizat singurul telefon găsit

Ancheta tehnică dispusă de procurorul Letizia Puppa asupra telefonului mobil al Patriziei Maria Cormos este în curs de desfăşurare, la Udine, în laboratorul de informatică criminalistică. Este singurul telefon mobil găsit până acum pe malurile râului Natisone.

Se face o copie criminalistică a dispozitivului, inclusiv a cartelelor SIM şi de memorie. Această evaluare este necesară - la mai bine de trei săptămâni de la tragedie - pentru "a evita o eventuală deteriorare a telefonului mobil şi inutilizarea acestuia în cazul unui proces".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇