Imagini dramatice cu trei tineri dintr-o mașină de România, luați de apele fluviului Natisone (Video)

Imagini dramatice cu trei tineri dintr-o mașină de România, luați de apele fluviului Natisone (Video)

Trei tineri, un băiat şi două fete, sunt daţi dispăruţi ca urmare a ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto din Italia.

Poliția din Italia a confirmat că cel puțin unul dintre tineri e român. Ar fi vorba despre o fată de 23 de ani.

Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă.

Cu puţin timp înainte, ei au cerut ajutor prin telefon, deoarece se aflau pe o mică insulă şi apa creştea rapid, scrie La Repubblica.

Ministerul de Externe de la Bucureşti precizează că autorităţile italiene nu au confirmat încă cetăţenia celor dispăruţi, operaţiunile de căutare şi procedurile de identificare fiind în curs de desfăşurare.

ADVERTISING

Cei trei sunt o fată de 20 de ani, rezidentă în Campoformido (Udine), care s-a născut la Colleferro (Roma); cealaltă fată, de 23 de ani, a venit din România în urmă cu trei zile pentru a-şi vizita părinţii care locuiesc în Udine. Băiatul de 25 de ani, care conducea maşina, locuieşte în Austria, dar are domiciliul în Udine.

Pompierii au încercat să-i salveze, dar nu au reuşit

Autoritățile cred că tinerii au vrut să facă o baie, dar au fost luați prin surprindere de creșterea nivelului apei. Au fost observați de un trecător care a alertat pompierii, iar până la sosirea acestora, tinerii au făcut tot posibilul să reziste.

ADVERTISING

Pompierii i-au văzut pe cei trei dispăruţi pe Natisone, dar nu au putut interveni pentru a-i salva. Ei încercau să reziste curentului, ţinându-se strâns în braţe.

Friuli, tre ragazzi dispersi nel fiume Natisone. L'abbraccio prima della piena

Salvatorii au încercat să se apropie cu o macara şi să le arunce o frânghie, dar nu au reuşit. Au fost luaţi de curent şi li s-a pierdut urma.

3 ragazzi travolti dalla piena del fiume Natisone

Este posibil ca cei trei să fi ajuns la faţa locului cu maşina cu numere de înmatriculare româneşti care a fost observată în apropierea locului tragediei.

ADVERTISING

De altfel, poliţiştii au strâns elemente utile pentru identificare. Potrivit informaţiilor, cei trei ar avea reşedinţa în Friuli.

Din cauza vremii, elicopterele angajate în căutări şi-au suspendat activitatea. Aeronava pompierilor s-a întors la Veneţia, în timp ce elicopterul regional a aterizat pe aeroportul Trieste din Ronchi dei Legionari.

"Râul Natisone este în inundaţii, are un curent foarte puternic, este de natură torenţială şi are multe coturi, în care cei dispăruţi ar fi putut rămâne blocaţi", a declarat Andrea D'Odorico, care coordonează căutările.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇