Lupte grele în Rafah: Opt soldați israelieni au murit într-o explozie

Lupte grele în Rafah: Opt soldați israelieni au murit într-o explozie

Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă, într-o explozie la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, a anunţat armata. Pentru IDF este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie.

Doar numele unui soldat a fost anunțat: Cpt. Wassem Mahmoud, 23 de ani, comandant adjunct de companie în Batalionul 601 al Corpului de Geniu de Luptă din Beit Jann, relatează The Times of Israel.

Familiile celorlalţi şapte soldaţi au fost notificate, iar numele lor urmează să fie făcute publice.

Potrivit unei anchete iniţiale a IDF, toţi militarii au fost ucişi în interiorul unui vehicul blindat.

ADVERTISING

Soldaţii se deplasau într-un convoi sâmbătă, în jurul orei 5 dimineaţa, după o ofensivă de noapte împotriva Hamas în zonele de nord-vest ale cartierului Tel Sultan din Rafah, în timpul căreia trupele din cadrul Brigăzii blindate 401 au ucis aproximativ 50 de bărbaţi înarmaţi, potrivit IDF.

Convoiul se îndrepta spre clădirile capturate de armată, pentru ca trupele să se odihnească în urma operaţiunii de peste noapte.

Vehiculul era al cincilea sau al şaselea din convoi şi, la un moment dat, a fost lovit de o explozie puternică. Nu este clar dacă a fost vorba de o bombă plasată din timp sau dacă agenţi Hamas s-au apropiat de vehicul cu un dispozitiv exploziv şi l-au plasat direct pe el.

ADVERTISING

Armata investiga, de asemenea, posibilitatea ca explozibilii depozitaţi în exteriorul vehiculului să fi contribuit la explozia masivă. În mod normal, minele şi alţi explozibili depozitaţi în exteriorul unui vehicul nu ar reuşi să provoace rănirea trupelor din interior în cazul în care ar fi detonat.

Nu au existat focuri de armă în timpul incidentului, iar vehiculul nu era oprit în momentul în care s-a produs explozia.

Decesele celor opt ridică la 307 numărul soldaţilor IDF ucişi în ofensiva terestră împotriva Hamas şi în operaţiunile desfăşurate de-a lungul graniţei cu Gaza. Un ofiţer de poliţie a fost ucis într-o operaţiune de salvare a ostaticilor săptămâna trecută, iar un contractor civil al Ministerului Apărării a fost, de asemenea, ucis în Fâşie.

ADVERTISING

Cel mai sângeros incident din Gaza a avut loc în ianuarie, în timpul căruia 21 de soldaţi au fost ucişi într-o explozie în urma unui tir al Hamas care a prăbuşit două clădiri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇