O companie franceză a început să vândă planta care poate înlocui purificatoarele de aer. Cât costă și cum a fost obținută super-planta

O companie franceză a început să vândă planta care poate înlocui purificatoarele de aer. Cât costă și cum a fost obținută super-planta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O companie franceză nou-înființată a lansat pe piață Neo Px, o plantă creată cu ajutorul bioingineriei, capabilă să purifice aerul la o rată fără precedent.

Practic, o singură plantă reprezintă echivalentul a 30 de plante normale în termeni de purificare a aerului, scrie Phys.org.

Și nu doar că poate capta agenții poluanți din aer, dar poate, de asemenea, îndepărta sau neutraliza unii dintre cei mai nocivi poluanți gazoși care se pot acumula în interiorul unei locuințe, așa cum este benzenul.

În condițiile în care adesea mediul din interior poate fi de 2 până la 5 ori mai poluat decât afară, nu e de mirare de ce mai ales americanii se îngrămădesc să cumpere planta-minune.

ADVERTISING

O singură plantă poate costa de la 120 până la 139 de dolari americani și vine la pachet cu un plic ce conține o pudră. Practic, o bacterie ce va coloniza solul, dar și rădăcinile sau frunzele plantei. Bacteria este cea care absoarbe poluanții din aer pentru a se putea dezvolta. Planta, pur și simplu, reprezintă ecosistemul bacteriei, ceea ce rezultă fiind o simbioză între cele două organisme.

Neoplants, compania care comercializează Neo Px, înființată acum doar cinci ani, deja nu mai face față comenzilor în SUA, țară unde locuitorii folosesc oricum în număr mare purificatoarele de aer. Produsele sale pot fi cumpărate însă în toată lumea, online.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇