Vara pe uliță - tabără de creație la Muzeul Satului

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Afis_Vara_pe_ulita_A4_v1.3

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită luni, 11 iulie 2022, începând cu ora 10:00, la Scena Dumitra din incinta muzeului, la ceremonia de deschidere a Taberei de creație „Vara pe uliță”, ajunsă acum la cea de-a 30-a ediție. Copiii înscriși vor face cunoștință cu profesorii care, timp de 4 săptămâni, îi vor iniția în tainele meșteșugurilor populare: olărit, ţesut, croit-cusut-brodat, încondeiat ouă, confecționat păpuşi, măşti și podoabe populare, sculptat în lemn, pictat icoane pe lemn și pe sticlă, prelucrarea artistică a pielii, dansuri populare, modelaj în lut, confecționat jucării din lemn, împletituri sfoară, fotografie.

ADVERTISING

Cei care nu au apucat să se înscrie o pot face în continuare. Atelierele se adresează copiilor de la 4 la 18 ani. Înscrierile au loc atât la sediul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, clădirea Arhondaric, Șos. Kiseleff nr. 28, de luni până joi, între orele 10:00 și 15:00, iar vineri între orele 10:00 și 13:00, cât și online, la adresa de email tabaravarapeulita@gmail.com.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului: https://muzeul-satului.ro/events/tabara-de-creatie-vara-pe-ulita-editia-a-30-a/

ADVERTISING

Mulțumim sponsorilor – Aqua Carpatica, Tedi și Școala Japoneză Sakura – și partenerilor, care vor fi alături de noi în Tabără – Ambasada Japoniei la București, Federația Română de Oină, Poliția Română, Crucea Roșie Română, ITLevel, UNATC, Centrul Cultural European Româno-Panarab, Cercetașii României, Romsilva, Parcul Natural Comana, Mima Muzica și Asociația pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale „Lupus Dacus”.

ADVERTISING