Un pub din Londra, menționat de Taylor Swift pe noul album, e sufocat de fanii artistei

Un pub din Londra, menționat de Taylor Swift pe noul album, e sufocat de fanii artistei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fanii cântăreţei Taylor Swift au luat cu asalt The Black Dog, un pub din sud-vestul Londrei, după ce localul a fost menţionat în noul album al cântăreţei americane, ”The Tortured Poet’s Department”.

Lily Bottomley, manager pentru evenimente şi social media al pubului, a spus că agitaţia a început săptămâna trecută, înainte de lansarea de vineri a dublului-album, care include, pe poziţia a 17-a, melodia ”The Black Dog”.

Taylor Swift - The Black Dog (Official Lyric Video)

Managerul a trebuit să cheme personal suplimentar pentru a reuşi să facă faţă cererii, iar pubul, situat în cartierul Vauxhall, şi-a valorificat faima nou dobândită introducând în meniu un nou burger botezat ”Swift” şi un cocktail intitulat ”Taylor’s Version”, informează Reuters.

ADVERTISING

Deşi nu poate fi absolut sigură că barul Black Dog pe care îl conduce ea şi cel menţionat în album sunt unul şi acelaşi, Lily Bottomley a spus că la un moment dat ''era o clientă blondă care venea frecvent''.

Fanii cred că versurile de pe noul album ţintesc înspre fostul iubit al cântăreţei, britanicul Joe Alwyn. Swift a menţionat în cântecele ei şi alte locuri din Londra în care cuplul şi-a petrecut timpul în capitala britanică şi care au trezit interesul fanilor.

Cei doi s-au despărţit în aprilie 2023, după o relaţie de şase ani.

ADVERTISING

''Suntem un pub foarte mic, de cartier, aşadar este un vis ceea ce se întâmplă'', a spus Bottomley. ''Suntem foarte recunoscători fanilor, care au fost uimitori''.

Katie, o dezvoltatoare web şi ''Swifty'' (denumirea pe care o poartă fanii cântăreţei americane), a spus că îi place să meargă în locurile menţionate în melodiile artistei.

''Am fost la New York anul trecut şi am făcut un tur pe jos 'Taylor Swift' al locurilor pe care le-a menţionat''.

Emilia, o masterandă din Viena, a spus că şi-o imaginează pe Swift mergând în acel pub. ''Îmi place, este un geniu liric'', a spus ea.

ADVERTISING

Spotify a anunţat vineri că noul album al cântăreţei americane a doborât recordul pentru cel mai difuzat album într-o singură zi anul acesta pe platformă, performanţă pe care a obţinut-o în mai puţin de 12 ore.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇