The Walking Dead e aproape de final, dar povestea cu zombi continuă în două noi serii spin-off

The Walking Dead e aproape de final, dar povestea cu zombi continuă în două noi serii spin-off
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universul „The Walking Dead” va continua cu un nou serial derivat (spin-off), care va fi lansat în 2023 sub titlul „Isle of the Dead”, a informat compania de distribuţie AMC Networks.

Noul serial va avea şase episoade, bazate pe drama post-apocaliptică desfăşurată în Manhattan (New York), şi se va axa asupra personajelor Negan (Jefrey Dean Morgan) şi Maggie (Lauren Cohan) din serialul principal.

Încă nu a fost stabilită data exactă a lansării şi nici nu s-a precizat dacă noul serial va avea mai mult de un sezon.

ADVERTISING

Scenariul şi producţia la „Isle of the Dead” vor fi semnate de Eli Jorne, care a scris mai multe episoade din popularul serial „The Walking Dead”.

„The Walking Dead” se va încheia anul acesta cu difuzarea ultimelor episoade al sezonului 11, însă creatorii acestei francize vor lansa o altă producţie derivată, „Tales of the Walking Dead”, în această vară.

De la lansarea serialului original în 2010, creatorii au recurs de două ori la formatul „spin-off” cu miniseriile „Fear of the Walking Dead” (2015) şi „The Walking Dead: World Beyond” (2020).

ADVERTISING

În paralel, este deja în producţie o altă miniserie axată asupra personajelor Daryl şi Carol şi a fost, de asemenea, anunţat un film inspirat din universul „The Walking Dead”, în care Andrew Lincoln va reinterpreta personajul Rick Grimes.

Tales of the Walking Dead - Summer 2022 - Characters Return! New Characters! New Locations!

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇