Untold, al treilea cel mai mare festival din lume potrivit topului realizat de publicația britanică DJ Mag, și-a deschis porțile joi seară. Zeci de mii de oameni au umplut Cluj Arena pentru unul dintre cele mai așteptate concerte ale ediției a 11-a, cel al lui Sting. Dar înainte ca artistul britanic să urce pe scenă, festivalul le-a oferit participanților un moment pe care puțini și l-ar fi imaginat la un eveniment de muzică electronică.
Timp de zece minute, stadionul a făcut liniște. Și a ascultat. Nu beat-uri puternice, ci o voce. O altfel de voce, cu totul neobișnuită pentru un festival de muzică.
Îmbrăcat în tradiționala sa tunică galbenă, cu turban crem și un șal portocaliu aruncat peste umeri, celebrul yoghin Sadhguru a urcat pe scenă și a vorbit despre echilibru, despre liniștea interioară și despre felul în care muzica poate apropia oamenii.
„Suntem dezbinați în numele religiei, al naționalității sau al etniei. Muzica nu dezbină oamenii, ci îi unește”, le-a spus acesta celor prezenți.
Momentul a durat doar 10 minute, însă a schimbat complet atmosfera de pe stadion.
Un stadion întreg a cântat cu Sting
Apoi pe scenă a urcat marele Sting. Peste 50.000 de oameni îl așteptau ca să cânte împreună cu el piesele care au definit o generație.
La 74 de ani, Sting e neschimbat. Pur și simplu e exact ca acum 25 de ani când îi ascultam piesele la radio sau îi urmăream videoclipurile pe Viva ori pe VH1. Nu mai are nimic de demonstrat. A urcat pe scenă fără niciun fel de artificii, fără un spectacol construit în jurul lui. Îmbrăcat cu un tricou negru simplu și purtând de gât o chitară, a lăsat muzica să vorbească.
A salutat simplu, în română, cu un „Bună seara, tuturor!”, iar stadionul i-a răspuns cu aplauze. Mărturisesc că am avut puține emoții. Nu știam dacă publicul Untold, în general unul foarte tânăr, va „gusta” muzica lui. Surpriza a fost să văd totuși un stadion întreg fredonând într-un cor Englishman in New York, Shape of My Heart, Desert Rose sau Every Breath You Take.
Mii de telefoane s-au aprins și au creat acea atmosferă magică a marilor concerte, în care zeci de mii de oameni simt și trăiesc muzica în același fel.
Poate cel mai frumos moment al serii a fost în timpul piesei Shape of My Heart. Pentru câteva clipe, peste zecile de mii de oameni s-a așternut o liniște rar întâlnită la un festival. Toți ascultau cu răsuflarea parcă tăiată.

Urmează încă trei nopți cu nume mari
Prima seară i-a aparținut lui Sting, însă maratonul muzical de la Cluj este abia la început.
Vineri, pe scena principală vor urca, printre alții, Zara Larsson, Kygo, Sebastian Ingrosso, Marshmello și Damian Drăghici, care pregătește un spectacol special alături de Brothers.
Sâmbătă este programată una dintre cele mai așteptate premiere ale ediției: primul concert în România al lui Lewis Capaldi. În aceeași seară vor mixa Alan Walker, Martin Garrix și Meduza.

Ultima zi de festival îi aduce pe scena principală pe Flo Rida, Tash Sultana, Steve Aoki și duo-ul Afrojack b2b R3HAB, înainte ca ediția aniversară să se încheie cu setul neconvențional al lui Padre Guilherme, preotul catolic portughez devenit celebru pentru felul în care îmbină muzica electronică și cea religioasă.
Pentru al treilea an la rând, publicația britanică DJ Mag a plasat Untold pe locul al treilea în clasamentul celor mai mari festivaluri din lume, după Tomorrowland și EDC Las Vegas.
Brandul creat la Cluj s-a extins în ultimii ani și în afara țării, prin festivalul Untold Dubai și prin preluarea unor evenimente importante din Europa. Organizatorii spun că obiectivul este transformarea Untold Universe într-un brand global de entertainment, prezent pe mai multe continente.
