Se deschide Târgul de Crăciun de la Craiova, unde e prima roată panoramică hi-tech instalată vreodată în România (Foto)

Se deschide Târgul de Crăciun de la Craiova, unde e prima roată panoramică hi-tech instalată vreodată în România (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vineri se deschide Târgul de Crăciun de la Craiova, ce va include, în premieră, prima roată panoramică hi-tech instalată vreodată din România.

afis targ Craciun Craiova
Foto: Facebook/Târgul de Crăciun Craiova 

    Târgul din aceste an se desfășoară în perioada 17 noiembrie-2 ianuarie, în patru zone din oraş:

    • Centrul Vechi,
    • Piaţa William Shakespeare,
    • zona Doljana
    • Piața Mihai Viteazul.

    Tema principală a Târgului de Crăciun de la Craiova din acest an este croită în jurul poveștii Crăiasa Zăpezii.

    De pe pagina de Facebook a evenimentului aflăm că la Craiova a fost montată cea mai mare roată, care poate fi văzută, anul acesta, în România.

    ADVERTISING

    Are 40 de metri înălțime, 200.000 de leduri, o capacitate de 140 de persoane și vine direct din Olanda.

    Este vorba de o construcție care include în centru un ecran LED, pe care va putea fi rulată grafică video. Roata panoramică este semnată Britta Trading, cel mai mare furnizor de atracții pentru parcuri de distracții din România, transmit organizatorii, într-un comunicat remis SpotMedia.ro.

    "Este prima din România care are în centru un ecran LED de trei metri diametru, care va crea magie prin proiecția de vizualuri grafice cu mii de culori. În plus, are sute de mii de luminițe, o capacitate de 140 de persoane, iar cei care se vor urca în ea vor putea admira tot orașul de la înălțime, plutind deasupra întregului târg de Crăciun”, declară Lucia Prăjișteanu, CEO Britta Trading.

    Roata-de-la-targul-de-Craciun-din-Craiova

    "Invităm pe toată lumea vineri, 🗓️17 noiembrie, 🕡ora 18.30, să vină la Craiova şi să aprindem împreună cele 💡două milioane de luminiţe de la unul dintre cele mai frumoase 🎅târguri de Crăciun din Europa”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

    ADVERTISING

    Târgul de Crăciun din Craiova va fi deschis zilnic, între orele 12.00-22.00.

    Produsele de cumpărat la târg de la cei peste 70 de comercianți sunt fie tradiţionale, fie importate.

    Vorbim de "jumări, brânzeturi, 🍷vin fiert, 🍞cozonaci, 🥯gogoși, waffles, 🍔burgeri, churros, stroh, turtă dulce, 🎄decorațiuni și cadouri lucrate hand-made, globuri, coronițe".

    Târgul va mai avea un brad uriaș, patinoar, ateliere creative, carusel şi personaje de poveste.

    targ Craciun Craiova
    Foto: Facebook/Târgul de Crăciun Craiova 

    Sâmbătă, 18 noiembrie, începând cu ora 17.00, este programat un concert Irina Rimes și Opera Română Craiova.

    ADVERTISING

    Iată cât costă promovarea internațională a târgului de la Craiova.


    În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇