Motivul pentru care o stațiune celebră de schi interzice fumatul chiar și în exterior

Motivul pentru care o stațiune celebră de schi interzice fumatul chiar și în exterior

Domeniul schiabil Les Gets din Franța este primul care interzice total fumatul atât pe pârtii, cât și în alte zone din natură în care nu există spații special amenajate.

„Ani la rând le-am împărțit turiștilor scrumiere portabile, de buzunar. Și n-a ajutat la nimic. Numărul de mucuri de țigară pe care le culegem la finalul sezonului nu s-a diminuat.

Anul trecut, cu 100 de voluntari, am colectat 3.000 de chiștoace de pe munte”, a declarat Benjamin Mugnier, director de marketing la resortul de schi Les Gets, citat de CNN.

ADVERTISING

Mugnier spune, însă, că numărul de mucuri de țigară rămase în natură e cu siguranță mai mare. Doar că voluntarii n-au reușit încă să le găsească și să le strângă pe toate.

Așa a ajuns conducerea resortului la soluția interzicerii totale a fumatului în zonă, chiar și în spațiul liber.

Poliția va patrula domeniul schiabil. Iar cei surprinși că fumează ar putea fi amendați (deși chiar și un avertisment verbal ar putea crea disconfort și s-ar putea să-l determine pe turist să se gândească de două ori înainte să își aprindă țigara – n.red.).

ADVERTISING

Singurele zone în care turiștii vor putea fuma vor fi unele amenajate, unde mucurile de țigară vor putea fi puse direct în scrumieră.

Restricțiile se vor menține și în sezonul cald, când nu mai poate fi vorba de schi, dar când pe munte se fac drumeții.

Stațiuni de schi pentru nefumători se deschid deja și în alte zone ale lumii, cum ar fi Japonia, Noua Zeelandă și Canada.

Din statisticile Ministerului Sănătății de la Paris reiese, încă, că francezii sunt mari fumător. Mai exact, 32% dintre cetățenii cu vârste între 18 și 75 de ani fumează. Iar asta înseamnă că există riscul să se adapteze mai greu restricțiilor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇