Romanul ”Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, tradus în limba engleză de Sean Cotter, se află printre volumele selectate pe lista lungă a prestigiosului International Booker Prize, potrivit anunțului făcut marți de organizatori.
Pe lista ”neconvențională” de anul acesta a premiului figurează 13 scriitori, cu toții aflați la prima lor nominalizare, informează The Guardian.
Nominalizații concurează pentru un premiu de 50.000 de lire sterline, acordat celei mai valoroase opere de ficțiune tradusă în limba engleză, sumă împărțită în mod egal între scriitorul câștigător și traducător.
Pe lista lungă de anul acesta figurează cel mai mare număr de edituri independente, 12 dintre cele 13 titluri nominalizate fiind publicate de edituri independente.
Mircea Cărtărescu este primul scriitor român nominalizat la acest premiu.
Romanul ''Solenoid'', a cărui acțiune se desfășoară în Bucureștiul comunist de la finalul anilor 1970 și începutul anilor 1980, se deschide cu însemnările în jurnal ale unui profesor înainte să se transforme într-o relatare existențialistă, suprarealistă a călătoriei naratorului prin realități alternative. În mai 2024, romanul "Solenoid" a fost recompensat cu Dublin Literary Award, în valoare de 100.000 de euro.
Scriitorul Max Porter, președintele juriului, speră ca volumele de pe această listă lungă ''neconvențională'' să ''entuziasmeze'' publicul. ''Sunt cărți care vorbesc despre agonia familiei, a locului de muncă sau a politicii naționale de stat, despre secretul aproape spiritual al prieteniei, arhitectura interioară a sentimentului erotic, banalitatea capitalismului și mobilizarea credinței'', a spus el.
Lista scurtă, care va include șase titluri, va fi anunțată pe 8 aprilie, iar numele câștigătorului va fi dezvăluit în cadrul unei ceremonii desfășurate la muzeul Tate Modern din Londra, pe 20 mai.
Alături de Max Porter, din juriul de anul acesta mai fac parte poetul Caleb Femi, scriitoarea Sana Goyal, autorul și traducătorul Anton Hur și muziciana Beth Orton.
Membrii juriului au selectat cele 13 volume din 154 de titluri trimise de edituri. Ediția din 2025 a premiului a fost deschisă operelor de ficțiune de mari dimensiuni, precum și colecțiilor de povestiri traduse în engleză și publicate în Regatul Unit și Irlanda, în perioada 1 mai 2024 - 30 aprilie 2025.