Micuța Dorothy revine pe scena Operei Comice pentru Copii

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
afis_Micuta-Dorothy_OCC

„Micuța Dorothy”, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul Operei Comice pentru Copii, revine în luna noiembrie pe scena din Sala Mare. Musicalul are la bază romanul de mare succes „Vrăjitorul din Oz”, scris de Lyman Frank Baum.

Dorothy este o fetiță care locuiește la o fermă din Kansas, dar își dorește întotdeauna ceva mai bun. Aflăm împreună dacă reușește să obțină ce își propune, într-un spectacol despre prietenie și curaj, pe muzica lui Marius Țeicu și în regia Antoanetei Cojocaru.

ADVERTISING

Reprezentațiile sunt programate până pe 21 noiembrie, în zilele de sâmbătă (ora 17) și duminică (ora 11), în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, din Calea Giulești 16.

După fiecare spectacol din Sala Mare, publicul are ocazia să se întâlnească cu artiștii pe scenă, în tururile organizate „În Spatele Cortinei”.

​​Biletele sunt disponibile pe platforma bilete.ro. Conform dispozițiilor legale în vigoare, Opera Comică pentru Copii continuă activitatea cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dacă toți participanții peste 12 ani sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

ADVERTISING

De asemenea, este obligatorie purtarea măștii de protecție. Copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani sunt exceptați de la îndeplinirea condițiilor de mai sus pentru participarea la activitățile menționate.

Toamna și Iarna lui Vivaldi continuă în Salonul Mozart

afis_Anotimpurile-Toamna-si-Iarna_OCC

Și în luna noiembrie continuăm periplul simfonic al anotimpurilor lui Vivaldi, cu Toamna și Iarna. Pe 13, 14, 20, 21 noiembrie, de la ora 10, publicul este invitat să se bucure de celebra lucrare „Anotimpurile”, de Antonio Vivaldi, interpretată de instrumentiști din Orchestra OCC, sub bagheta dirijorului Gheorghe Iliuță, care își însușește și rolul de prezentator.

ADVERTISING

Bilete la toată stagiunea 2021-2022 deja puse în vânzare

Ca în fiecare toamnă, Opera Comică pentru Copii oferă publicului său posibilitatea de a-și achiziționa bilete la toate spectacolele programate până la finalul stagiunii care tocmai a început.

De câțiva ani buni ne-am făcut obiceiul de a anunța întreaga stagiune și a pune în vânzare bilete inclusiv pentru ultimele spectacole programate, adică până în luna iunie a anului următor. Faptul că reușim și de această dată să ne ținem promisiunea e un semn că încet, dar sigur revenim la normalitatea cu care ne obișnuisem până în 2020. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această perioadă dificilă, prin prezența în sală, la ateliere, în fața ecranelor sau la magazinul nostru și îi așteptăm cu brațele deschise pe toți ceilalți, pentru a ne bucura împreună de o copilărie fericită.”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură unică în lume este aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București.