Anul 1184 î.Hr.: Începe războiul troian. Potrivit legendei, grecii intră în Troia folosind un cal construit din lemn, în corpul căruia au intrat luptătorii, care nu puteau pătrunde altfel în cetatea puternic întărită.
Pare de domeniul SF, dar legenda de asta este frumoasă, pentru că depășește închipuirea. Iar noi o acceptăm, așa cum am acceptat faptul că meșterul Manole și-a înzidit soția în bastionul mănăstirii sau că Ștefan Vodă bătea la poartă, iar mama nu trăgea yala.
Odată pătrunși grecii in cetate, învingerea forțelor dezorientate din interior și cucerirea Troiei deveneau obiective simple și sigure.
Anul 1434: Prima atestare documentară a funcției de spătar la Curtea Moldovei. Spătarul era unul din cei mai înalți demnitari, investiți cu onoarea de a ține, la festivități, sabia și buzduganul domnului. Funcția de spătar (poate, la origine spădar, adică purtătorul spadei) era corespunzătoare funcției de ministru al Apărării de astăzi.
Mai târziu, spătarul deținea comanda cavaleriei, devenind șeful suprem al întregii armate, în lipsa domnului. Ca mare dregător, spătarul făcea parte din Sfatul Domnesc. Subalternii săi (adjuncții, ca să zic așa) erau vtorispătarii și tretispătarii, adică spătar de rangul al doilea și respectiv spătar de al treilea rang. Spătarul avea la dispoziție și spătăreii, o categorie militară organizată în cete, aflate sub comanda unui vătaf.
Anul 1558: Maria Stuart, regină a Scoției se căsătorește cu delfinul Franței, François, la Notre Dame de Paris. N-a reușit însă o puternică uniune franco-scoțiană, așa cum intenționase. Din punct de vedere politic ar fi fost un succes, o asemenea uniune ar fi fost o forță capabilă să se impună ferm, în fața oricărui stat european. Dar clerul catolic ar fi cerut ca o condiție sine qua non - catolicizarea scoțienilor, imposibilă pentru aceștia din urmă.
Ca urmare, o uniune franco-scoțiană sau chiar franco-anglo-scoțiană a rămas o iluzie.
Anul 1800: Președintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000 $ în vederea achiziționării de cărți "pentru uzul Congresului". Era primul document care punea bazele Bibliotecii Congresului SUA de astăzi.
Anul 1846: Începutul războiului mexicano-american, izbucnit în urma anexării Mexicului de către Statele Unite. În SUA, conflictul este denumit în mod curent Mexican War (Războiul mexican). În Mexic, conflictul este denumit Intervención Norteamericana en México (Intervenția nord-americană în Mexic). Mai este denumit alteori și Invasión Estadounidense de México (Invazia americană în Mexic), și Guerra del '47 (Războiul din '47).
Wikipedia notează că, pentru SUA, principala consecință a războiului a fost capitularea Mexicului în condițiile Tratatului de la Guadalupe Hidalgo, prin care teritoriile mexicane Alta California și Santa Fé de Nuevo México au fost cedate Statelor Unite.
În Mexic, pierderile teritoriale enorme rezultate în urma războiului au încurajat guvernul să pună în aplicare politici de colonizare a restului teritoriului nordic ca zid de protecție împotriva altor pierderi ulterioare. În plus, Rio Grande a devenit graniță între Texas și Mexic, iar Mexicul nu a mai revendicat niciodată Texasul.
Anul 1856: S-a născut, la palatul imperial Hofburg din Viena, Philippe Pétain, viitor mareșal francez. A fost personalitatea care s-a opus în 1940 continuării unui război cu Germania, pe care îl considera de la început pierdut și a cărui responsabilitate o punea pe seama regimului republican.
A devenit președinte al Consiliului de miniștri, înlocuindu- l pe Paul Reynaud, la 16 iunie 1940. A doua zi, a cerut oficial încetarea luptelor și capitularea. Conform dorințelor lui Adolf Hitler, a semnat armistițiul din 22 iunie 1940 cu al Treilea Reich.
Investit cu depline puteri constitutive de către Adunarea Națională la 10 iulie 1940, a doua zi și-a acordat ilegal titlul de „șef al statului francez”, păstrându-și acest titlu timp de patru ani, cât a durat ocupația Germaniei naziste în Franța.
Philippe Pétain a fost judecat de către Înalta Curte de Justiție pentru înalta trădare în iulie 1945 și condamnat la confiscarea bunurilor sale şi la pedeapsa cu moartea. Datorită vârstei înaintate (89 de ani), pedeapsa a fost comutată în închisoare pe viață de către generalul de Gaulle. A murit pe insula Yeu, unde a fost înmormântat.
Anul 1870: S-a pus piatra de temelie a Capelei Elisabeta Doamna, ale cărei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tăttărescu. Capela se află în incinta Azilului de copii orfani Elena Doamna, ridicat de Elena Cuza.
Anul 1877: La 24 aprilie 1877, trupele ruse pătrund în România, marcând începutul războiului ruso-turc, la care va lua parte și țara noastră, contând că astfel va marca deplina independență de stat. In anul următor, independența României a devenit fapt recunoscut toate statele europene, inclusiv Imperiul Otoman.
Anul 1898: SUA invadează Cuba, declanșând Războiul Hispano-American care se încheie prin Tratatul de pace de la Paris. Prin tratat, Cuba este proclamată stat independent.
Anul 1914: Este prezentat Societății germane de Fizică experimentul Franck-Hertz, un pilon al mecanicii cuantice, care va deschide un nou capitol în mecanică.
Anul 1915: Se declanșează genocidul armean, un masacru în care 2 milioane de armeni sunt uciși de către otomani, sub pretexte naționalist-șovine.
Anul 1916: A început la Dublin, Irlanda, Rebeliunea de Paște, o mișcare repede înăbușită, dar care a avut un rol determinant în modificarea statutului Irlandei, ca republică independentă.
Anul 1918: S-au încheiat „Preliminariile de la Buftea”, întitulate de unii „Tratatul de pace de la București”, cu scopul de a minimaliza rolul României în Primul Răzbpoi Mondial. Preliminariile s-au purtat între România, pe de o parte, și alianța Puterilor Centrale, pe de altă parte (Germania, Austro–Ungaria, Bulgaria și Turcia).
Hărțile preliminariilor fuseseră redactate de reprezentanții Austro-Ungariei și prevedeau condiții inacceptabile pentru partea română. În primul rând, mutau frontiera Carpaților de pe vârfuri, spre poale. Vârfurile urmau să intre în spațiul Austro-Ungar, iar României îi rămâneau teritoriile deluroase.
În al doilea rând, hărțile cedau Bulgariei toată Dobrogea, astfel încât România nu mai avea acces la mare. Mai erau și alte prevederi, dar acestea două par cele mai grave.
Delegația română a procedat inteligent. Întrucât a fost tratată ca țară învinsă și nu i s-a dat drept la vreo dezbatere, a luat act de textul inamicului, a semnat pentru luare la cunoștință și s-a angajat să prezinte concluziile Parlamentului și Suveranului.
Preliminariile urmau să intre în vigoare după votarea lor în Parlament și după promulgarea de către regele țării, Ferdinand. Dar, în condițiile grele ale războiulu, Parlamentul nu a putut fi întrunit, iar promulgarea de către rege nu a avut încă obiect, în aceste condiții.
Ca urmare, documentul care consemna preliminariile de la Buftea nu are altă valoare decât cea de propunere și a rămas un document caduc. Cine este curios să cunoască mai multe detalii pe această temă merită să citească excelentele memorii ale fostului președinte al Partidului Conservator interbelic Constantin Argetoianu, întitulate „Pentru cei de mâine”.
Anul 1945: Al Doilea Război Mondial: a început Bătălia de la Halbe, un orășel situat pe râul Spree, în sud-estul Berlinului, locul unor confruntări violente între trupele sovietice ce atacau Berlinul dinspre sud și unități germane regrupate din vestul care cădea în mâna anglo-americanilor. Bătălia s-a terminat cu victoria certă a sovieticilor.
Anul 1967: Pentru prima oară în istorie, un cosmonaut moare în timpul misiunii sale spațiale: cosmonautul sovietic Vladimir Komarov moare în naveta Soyuz 1, a cărui parașută nu s-a deschis.
Anul 1970: Este lansat primul satelit al Chinei, "Dong Fang Hong I".
Anul 1986: Moare Wallis Simpson, soția americană a regelui Eduard al VIII-lea al Regatului Unit. Intenția cuplului de a se căsători și statutul partenerei de femeie de divorțată au provocat o criză constituțională care a dus la abdicarea lui Edward.
Wallis fusese căsătorită cu un aviator al marinei SUA, Earl Winfield Spencer Jr. Menajul decurgea dificil. Spencer era tot timpul plecat în tot felul de misiuni, iar soția, singură, își umplea timpul călătorind. Se vedeau rar, iar afecțiunea dintre ei se răcise. Proverbul românesc spune că ochii care nu se văd se uită.
Pe scurt, divorțul lor s-a finalizat la 10 decembrie 1927, dată la care Wallis Simpson a devenit din nou o femeie liberă. În acest context, printr-o prietenă, Consuelo Thaw, Wallis a cunoscut-o pe sora acesteia, Thelma, vicontesa Furness, aflată în relații mai mult decât apropiate cu prințul de Wales, moștenitorul tronului. Ironia face ca, prin ea, Wallis să-l cunoască pe prinț.
Idila a început curând, iar în anul 1934, Edward era deja iremediabil îndrăgostit de Wallis. El aprecia ca atrăgătoare maniera ei dominatoare și ireverenţa față de poziția lui. După spusele biografului său oficial, el a devenit „dependent într-un stil servil” de ea.
Potrivit celor spuse de Wallis prietenelor ei, el a prezentat-o mamei sale la o petrecere de seară la Palatul Buckingham, în 1934. Informat, regele s-a arătat revoltat, mai ales din cauza istoricului ei conjugal, deoarece persoanele divorțate erau în general excluse în relațiile cu Casa Regală.
La 20 ianuarie 1936, George al V-lea moare, iar Edward urcă pe tron ca Edward al VIII-lea. Chiar a doua zi, el încălca protocolul regal, urmărind proclamarea sa de la o fereastră a Palatului St James , în compania doamnei Wallis.
Devenise evident pentru cercurile curții și pentru cele guvernamentale că noul rege intenționa să se căsătorească cu ea. Acest comportament al lui Edward și relația sa cu Wallis l-au făcut nepopular față de opinia publică și față de guvernul britanic condus de conservatori. De asemenea a îndurerat-o pe mama regelui Edward, afectându-l și pe fratele său.
În momentul când a intervenit Biserica Anglicană, rezervată și ea în fața relației regelui cu doamna Wallis, devenea clar că scandalul escaladează și că o eventuală căsătorie a regelui cu doamna divorțată devine imposibilă, oricât și-ar dori-o regele.
Edward a semnat documentele de abdicare la 10 decembrie 1936, în prezența celor trei frați ai săi, ducii de York, de Gloucester și de Kent. Legile speciale adoptate de Parlamentele Dominiilor au finalizat abdicarea lui Edward a doua zi, iar, în cazul Irlandei, cu o zi mai târziu.
Ducele de York a devenit apoi regele George al VI-lea, cel care avea să reziste la evenimentele celui de Al Doilea Război Mondial, când Londra era bombardată de germani cu rachetele V-1 și V-2, amenințând să și debarce pe insulă.
Cât îl privește pe fostul rege Edward, el a declarat într-o emisiune radio: „Mi-ar fi fost imposibil să port povara grea a responsabilității și să-mi îndeplinesc îndatoririle de rege așa cum mi-aș dori să fac, fără ajutorul și sprijinul femeii pe care o iubesc".
Edward a părăsit Marea Britanie, plecând în Austria, unde a rămas la Schloss Enzesfeld, casa unui baron prieten. A rămas însă separat de Wallis până nu s-a asigurat că procedura ei de divorț a ajuns la o sentință definitivă, ceea ce s-a întâmplat în mai 1937. Atunci ea și-a schimbat și numele ca Wallis Warfield, reluându-și astfel numele de fată.
Wallis și Edward s-au căsătorit o lună mai târziu, pe 3 iunie 1937. Niciun membru al familiei lui Edward nu a participat. Wallis a purtat o rochie de mireasă „Wallis blue” , iar Edward i-a dăruit un inel de logodnă care consta dintr-o montură de smarald din aur galben cu diamante, iar pe el era gravată propoziția „Acum, noi suntem numai ai noștri”.
În timp ce Biserica Angliei a refuzat formal să oficieze nunta, vicarul de la St Paul's, Darlington, s-a oferit să îndeplinească el serviciul religios, ceea ce cuplul a acceptat bucuros. A lipsit de la nuntă familia mirelui, dar au fost destui invitați din aristocrația Europei.
Căsătoria avea să evolueze cât se poate de fericit, deși cuplul nu a avut copii.
Edward a murit după 35 ani, în 1972, urmare unui cancer la gât. Pentru a participa la înmormântarea soțului, Wallis s-a deplasat în Regatul Unit unde a fost invitată și cazată la Palatul Buckingham. Șocul pierderii soțului a fragilizat-o însă și, în cele din urmă, a căzut în demență. Și-a trăit ultimii ani izolată și susținută de averea soțului ei, plus o alocație din partea reginei Elisabeta a II-a. Ea a suferit mai multe căderi și și-a rupt șoldul de două ori.
În 1980, Wallis și-a pierdut capacitatea de a vorbi. În final, ea a rămas imobilizată la pat și nu a mai primit niciun vizitator, în afară de doctorul și asistentele ei.
Wallis a murit pe 24 aprilie 1986, în casa ei din Bois de Boulogne, Paris, la vârsta de 89 de ani, cu diagnosticul pneumonie bronșică. Slujba de înmormântare a fost oficiată la Capela Sf. George, Castelul Windsor. Au participat mulți membri ai familiei regale. Regina și prințul consort, Philip , au participat atât la ceremonia de înmormântare, cât și la înmormântarea propriu zisă, împreună cu fiul lor Charles și cu nora Diana. După încheierea ceremoniilor, Diana a declarat că aceasta a fost singura dată când a văzut-o pe soacra ei, regina Marii Britanii, plângând.
Anul 1990: Telescopul spațial Hubble a fost lansat la bordul navetei spațiale Discovery. Telescopul Hubble a fost unul dintre cele mai importante instrumente astronomice din istoria acestei științe. Observațiile făcute de astronomi cu ajutorul acestui instrument au dus la importante descoperiri în astrofizică. Camera fotografică cu câmp foarte larg de pe Hubble a furnizat cele mai detaliate imagini în lumină vizibilă realizate vreodată.
Telescopul Hubble și-a terminat misiunea și, ca un demn urmaș al lui, a fost lansat la 25 decembrie 2021 telescopul James Webb (JWSD), un laborator complex, care în prezent își desfășoară activitatea în spațiul comic.
Anul 1998: Sârbii aprobă prin referendum (94,73%) respingerea de către președintele Slobodan Miloșevici a unei medieri a conflictului din Kosovo, propuse de comunitatea internațională. Consecința este aceea că nici azi, după mai bine de un sfert de secol, teritoriul Kosovo nu se bucură de o unanimă recunoaștere internațională.
Anul 2001: S–a desfășurat "Gala Hagi", marcând retragerea lui Gică Hagi – „unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile".
Anul 2004: S–a deschis, la palatul imperial Hofburg din Viena, noul muzeu "Sisi". Muzeul este dedicat împărătesei Elisabeta a Austro-Ungariei (1837-1898), soția împăratului Franz Joseph.
Muzeul urmărește viața de zi cu zi a împărătesei, activitatea conform obligațiilor imperiale, activitatea privată zilnică, modul de a petrece timpul liber, primirea vizitelor sau efectuarea de vizite oficiale sau private.
Muzeul vorbește și de sfârșitul tragic al împărătesei Sisi. În ziua de 10 septembrie 1898, fiind în trecere prin Geneva, a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni.
Asasinul îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. A aflat însă dintr-un ziar local despre prezența împărătesei. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o, tocmai când se pregătea să urce împreună cu doamna sa de onoare, contesa Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux.
Nimeni n-a observat momentul când a înjunghiat-o un necunoscut și nimeni n-a putut să explice cum de nu s-a observat apropierea necunoscutului de împărăteasă. Dar, mai ales, nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată.
Căzuse în urma impactului și, abia după ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul unde fusese cazată, dar a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost acestea: „Ce mi s-a întâmplat?”
Anul 2018: Moare istoricul român Dinu C. Giurescu, ultimul membru al „dinastiei Giurescu”, o seamă de istorici care s-au dedicat în mod special istoriei Românilor: Constantin Giurescu, fiul acestuia Constantin C. Giurescu și fiul acestuia din urmă, Dinu C. Giurescu.
În condițiile când România era guvernată de comuniști, istoria românilor se modela după cum cereau interesele partidului unic, iar în fruntea statului ajunsese un dictator. În aceste condiții, fiul lui Dinu C. Giurescu n-a mai dorit să continue tradiția istoricilor predecesori ai săi și a optat pentru arhitectură.
A părăsit țara încă înainte de 1989 și a profesat arhitectura la Londra, unde este și astăzi apreciat ca valoros arhitect.
MEMENTO:
- Ziua Mondială a Protecției Animalelor de Laborator
- Armenia – Ziua victimelor genocidului religios din anul 1915
- Ziua Mondială a Solidarității Tineretului