Mica istorie: ziua de 20 aprilie în lume - apare primul roman polițist din lume

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 1303: Prin bula „In supremae praeminentia dignitatis”papa Bonifaciu al VIII-lea pune bazele Universității Sapienza din Roma, cea mai mare și mai veche universitate de stat din capitala Italiei și una din cele mai vechi din lume.

Anul 1517: Începe domnia lui Ștefăniță Vodă în Moldova, nepot al lui Ștefan cel Mare. A domnit zece ani, între 15171527. Ștefăniță fiind minor la înscăunare (născut 1506), domnia a fost asigurată inițial de Divan, iar apoi de hatmanul Luca Arbore.

Moare la Hotin pe 14 ianuarie 1527 și este înmormântat la Mănăstirea Putna. Există suspiciuni că a fost otrăvit de tânăra soție, doamna Stanca. Cel puțin așa rezultă din cronica lui Grigore Ureche, din care nu mă pot abține să nu citez:

„Scrie la un letopiseţ moldovenescu de zice că pre acesta Ştefan Vodă l-au otrăvit doamnă sa. Acestu Ştefan vodă întru tot simăna cu firea moşu-său, lui Ştefan vodă cel Bun, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia şi lucrul său îl ştiia purta, măcară că era tânăr de zile, amintrilea era om mânios şi pre lesne vărsa sânge...”.

ADVERTISING

Impresionează grija cronicarului să nu ne informeze, cumva, greșit și ne oferă sursa informației sale: un letopiseț moldovenesc, desigur mai vechi, care însă n-a mai ajuns la noi – desigur, s-a pierdut.

Anul 1653Oliver Cromwell dizolvă "Parlamentul cel Lung". Parlamentul fusese convocat la 3 noiembrie 1640, de  către regele Carol I Stuart al Angliei și și-a desfășurat activitatea timp de 13 ani, până în 1653 când este dizolvat de către Oliver Cromwell.

Cromwell a fost una din personalitățile cele mai impunătoare și active ale Europei secolului XVII.  A fost lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei.

După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commonwealth-ul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

ADVERTISING

Anul 1792Franța declară război Boemiei și Ungariei. Războiul s-a terminat prin victoria armatei franceze, urmată de Pacea de la Basel și Tratatul de la Campo Formio, care au consolidat poziția Primei Republici Franceze în fața puterilor europene.

Anul 1799: Premiera absolută, la Weimar: a fost prezentată partea a treia a trilogiei Wallenstein,  din cadrul poemului dramatic "Moartea lui Wallenstein" de Friedrich Schiller.

Drama este o ficțiune, bazată pe faptul real privind cariera de excepție a generalului Wallenstein, care însă eșuează la apogeul puterii sale de comandant-șef al armatei imperiale, când încearcă să se răzvrătească împotriva împăratului său, Ferdinand al II-lea, și sfârșește asasinat (în viața reală) la 26 februarie 1634.

Anul 1808: Se naște împăratul Napoleon al III-lea al Franței, un bun prieten al românilor, unul dinte liderii occidentali care a susținut ideea de Unire.

Anul 1809: Victoria lui Napoleon Bonaparte asupra trupelor Imperiului Austriac în Bătălia de la Abensberg. În culmea gloriei, Napoleon va evolua din victorie în victorie încă trei ani, până la dezastruoasa iarnă a anului 1812, când este învins nu pe câmpul de luptă, ci în confruntare cu gerurile iernii rusești și cu imprudența de nu fi asigurat echipamentul specific iernii pentru trupele sale. A contat pe o victorie rapidă și nu și-a închipuit că-l va prinde iarna în Rusia.

ADVERTISING

Anul 1839: Se naște principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (născut Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen), domnitor al Principatelor Unite (1866-1881), apoi rege al României (1881-1914).

Anul 1841: Apare primul roman polițist din lume: "Crimele din Rue Morgue", scris de Edgar Allan Poe. Succesul răsunător al romanului l-a mirat chiar și pe autor, care comenta astfel cele scrise de el:

„Această poveste, bazată pe logică, își datorează popularitatea în mare măsură faptului că este scrisă într-un stil nou. Nu vreau să spun că n-ar fi ingenioasă, dar oamenii o cred mult mai inteligentă decât este, poate datorită modului de abordare. În „Crimele din Rue Morgue”, am țesut intriga astfel încât dezlegarea enigmei să fie cât mai complicată, dar nu în așa măsură, încât cititorul inteligent să n-o poată intui și să nu se bucure că a bănuit el cam cum se va termina”.

Anul 1879: Se naște Italo Garibaldi, general italian în Armata Regală Italiană. În anii Primului Război Mondial, a fost decorat cu Medalia de argint pentru vitejia militară. A fost unul din personajele emblematice ale statului Italian.

Anul 1889: Se naște Adolf Hitler, politician german și Führer al Germaniei Naziste, considerat pricipalul responsabil pentru producerea Celui de Al Doilea Război Mondial.

Hitler a ajuns la putere pe fondul crizelor de după Primul Război Mondial și a prăbușirii economiei germane, care a urmat. El a transformat țara într-o dictatură monopartid, bazată pe ideologia totalitaristă  a național-socialismului.

Politica sa expansionistă agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, soldat cu pierderi de peste 60 de milioane de oameni. De numele său sunt legate numeroase crime împotriva umanității, printre care punerea în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa.

Neavând puterea să-și asume răspunderea pentru faptele sale, Hitler s-a sinucis când a văzut că trupele rusești invadează Berlinul. Frizând ridicolul, înainte de a se sinucide, s-a căsătorit cu femeia lângă care a trăit necăsătorit (Eva Braun), pe care a otrăvit-o imediat după „nuntă”, iar el și-a tras un glonț în cap.

Portalul Wikipedia notează, ca o curiozitate tragi-comică detaliul bizar că, în anul 1938, revista americană Time i-a decernat lui Hitler titlul „omul anului”.

Anul 1893: Se naște Joan Miró, pictor și sculptor spaniol, unul din marii artiști plastici ai secolului XX. Era fascinat de teoriile suprarealiste, care l-au convins de nevoia libertății absolute în artă. A pictat și a sculptat ce a simțit, nu ce i-a sugerat un artist sau altul, un curent sau altul, o comandă sau alta.

Pictează, dar și sculptează, stăpânește în aceeași măsură tehnica ceramicei ca și orice altă tehnică. Forme frumoase și stranii, păsări și stele îl vor însoți în fiecare zi a vieții sale, închinate artei și libertății creatoare.

Anul 1902Marie și Pierre Curie au izolat cu succes săruri de radiu, dintr-o substanță minerală, în laboratorul lor din Paris. A fost un prim pas spre descoperirea radioactivității, care va revoluționa știința și tehnica deceniilor următoare.

Anul 1921: România a semnat "Convenția și Statutul regimului căilor navigabile de interes național", precum și "Convenția și Statutul libertății tranzitului", adoptate în cadrul Conferinței de la Barcelona.

Anul 1938: A fost dizolvat partidul naționalist Totul Pentru Țară, partid legionar, constituit după dizolvarea Gărzii de Fier.

Anul 1947: Presa anunță punerea în circulație a bancnotelor de 1 milion de lei, eveniment ce marchează creșterea vertiginoasă a inflației. Dar emiterea unei asemenea bancnote a avut ca efect secundar o creștere și mai vertiginoasă a inflației, care a determinat o reformă bănească, în același an.

„Reforma” a lovit grav economia, întrucât practic toată moneda de pe piață a fost anulată, iar salariaților li s-a dat dreptul să schimbe o sumă simbolică, atât cât să le ajungă „până la leafă”. Defectuos concepută și mizerabil gestionată, așa zisa reformă fiscală a produs efecte negative atât de grele, încât guvernul a fost nevoit să organizeze una nouă, în anul 1952 reevaluând leul și tipăind alte hârtii.

Anul 1950: Începe naționalizarea unei părți a fondului de locuințe de la orașe, primul pas spre distrugerea edificiilor vechi, îndeosebi ale celor de patrimoniu, pe care statul nu a fost capabil să le gestioneze timp de câteva decenii.

Anul 1950: Echipa României se clasează pe primul loc la un original Campionat mondial de dezlegări de probleme de șah.

Anul 1986: Pianistul Vladimir Horowitz – unul dintre cei mai apreciați interpreți instrumentali ai secolului XX – susține un concert în URSS,  pentru prima dată la 61 ani după ce a părăsit Rusia natală.

Anul 1992: Moare Benny Hill, artist britanic, cunoscut pentru filmul de comedie în care a jucat un rol inconfundabil. Generațiile noi nu l-au mai apucat, doar cele vechi își mai amintesc de hohotele de râs pe care le stârnea nu numai prin gagurile, mimica și gesturile  scenice, ci și prin simpla lui apariție pe ecran.

Anul 1999: Are loc cel mai grav atac armat într-o unitate de învățământ din istoria Statelor Unite ale Americii. Au decedat 15 persoane (inclusiv cei doi atacatori), iar alte 24 au fost rănite. Evenimentul este cunoscut sub numele de „masacrul de la liceul Columbine”. Masacrul s-a produs într-o regiune din comitatul JeffersonColoradoStatele Unite.

Anul 2008: Moare Monica Lovinescu, ziaristă, critic literar și cunoscută comentatoare de radio, fiică a criticului literar Eugen Lovinescu. A activat cu deosebit talent în Occident, în perioada comunistă din România. Era binecunoscută publicului român pentru prestația depusă la postul de radio Europa Liberă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇