Iarmaroc de Sfântul Ilie la Muzeul Satului

Iarmaroc de Sfântul Ilie la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 17-18 iulie 2021 la Iarmarocul de Sfântul Ilie, eveniment prilejuit de marea sărbătoare a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cinstit în Biserica Ortodoxă în data de 20 iulie.

Sfântul Ilie, patronul verii, al arșiței și frământărilor atmosferice, marchează, în calendarul popular, miezul verii pastorale, când pe munți se organizau nedei, ciobanii separau berbecii de oi și apicultorii retezau fagurii de miere.

Acum au loc practici de pomenire a morților și ofrande rituale, iar oamenii duc la biserică flori și busuioc spre sfințire. Pentru alungarea ploilor torențiale, a vijeliilor și grindinei se făceau vrăji și descântece și tot acum se culeg tot felul de plante de leac pentru cei bolnavi.

ADVERTISING

Evenimentul este menit să refacă atmosfera vechilor târguri organizate în satul de odinioară, unde oamenii se duceau în preajma marilor sărbători pentru a-și reînnoi casele și pentru a întâmpina praznicul așa cum se cuvine. 

Târgul meșterilor populari va putea fi vizitat sâmbătă și duminică, 17 și 18 iulie 2021, între orele 9:00 şi 19:00.

Sâmbătă, 17 iulie 2021, ora 14:00, la Scena Dumitra va avea loc Cenaclul Muzeului Satului unde se vor întâlni „Poeții cetății”: Paula Romanescu, Dan Ioan Marta, Silvana Andrada Tcacenco, Cristian Pavel, Olga Delia Mateescu, Viorel Gaita, Ioana Craciunescu, Dorin Croitor, Catia Maxim, Gabriel Dinu, Ecaterina Petrescu Botoncea, Ion Toma Ionescu, Florentina-Loredana Dalian - scriitor,  Gabriela Tanase, Irina Munteanu, Radu Mihai,  Constanta Popescu, Daniela Albu, Alexandru V. Dan,   Ioan Ratiu, Ileana Popescu Bâldea, Vişan Dragoş, Evelyne Croitoru, David Cercel, Maria Udrea, Corin Culcea, Cristina Cretu, Liliana Filişan, Taner Murat, Rodica Rapeanu,  Emanuel Mihail, Mihaela Stoica, Felicia Popescu, Robert S. Uzuna, Ramona Müller, Valentin Irimia, Gratiela Avram, Dana Hara Akm, Eugen Pohontu, Mariana Mihai, Vasile Menzel, Adela Conciu, Issabela Cotelin, Lica Octav, Adrian Calin, Viorel Ionita, Maria Berca, Tudor Cosmin, Adrian Balotă, Ana-Maria Iancău, Corina Perianu. Prezintă – poeta și jurnalista Liliana Popa.

ADVERTISING

Accesul la târg se face cu plata biletului de intrare: adulți – 20 de lei, pensionari – 10 lei, elevi/studenți – 5 lei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇