Cele mai aşteptate titluri ale lunii decembrie la Netflix sunt:
„Guillermo del Toro’s Pinocchio”, din 9 decembrie
Cineastul distins cu premiul Oscar Guillermo del Toro şi legendarul Mark Gustafson, maestru premiat al tehnicii stop-cadru, reinventează povestea clasică despre celebra marionetă de lemn, semnată de Carlo Collodi.
Este vorba despre un tur de forţă fantastic, în care Pinocchio porneşte într-o aventură prin diverse lumi şi care dezvăluie puterea dătătoare de viaţă a dragostei.
„Glass Onion: A knives Out Mystery”, din 23 decembrie
Benoit Blanc revine pentru a dezlega misterul unei noi poveşti poliţiste semnate de Rian Johnson.
În această nouă aventură, îndrăzneţul detectiv apare în mijlocul unei luxoase proprietăţi private aflate pe o insulă din Grecia, însă nu se ştie cum şi de ce a ajuns acolo, acesta fiind doar primul dintre nenumăratele puzzle-uri care aşteaptă să fie rezolvate.
Blanc face curând cunoştinţă cu un grup pestriţ de prieteni care s-au adunat la întâlnirea lor anuală, la invitaţia miliardarului Miles Bron. Aşa cum se întâmplă în cele mai reuşite poveşti poliţiste, fiecare personaj ascunde propriile secrete, minciuni şi motivaţii. Atunci când unul dintre membrii grupului este ucis, toţi ceilalţi devin suspecţi.
Întorcându-se la franciza pe care a iniţiat-o, cineastul nominalizat la Oscar Rian Johnson semnează scenariul şi regia filmului Glass Onion: A Knives Out Mystery şi adună în jurul său o nouă distribuţie plină de vedete, din care fac parte Daniel Craig, care revine în rolul lui Blanc, Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick şi Madelyn Cline, alături de Kate Hudson şi Dave Bautista.
„The Witcher: Blood Origin”, din 25 decembrie
Cu acţiunea plasată într-o lume a elfilor, cu 1.200 de ani înaintea evenimentelor din „The Witcher", Blood Origin va spune o poveste demult uitată, despre şapte proscrişi ce s-au unit pentru a lupta împreună împotriva unei forţe de neoprit, care le-a luat totul.
Aventura lor însângerată dă naştere primului vânător de monştri, într-un conflict care duce la Conjuncţia Sferelor, momentul decisiv în care lumile monştrilor, oamenilor şi elfilor s-au contopit, formând un singur univers.
Cele mai noi seriale de pe Netflix
„Firefly Lane: Sezonul 2 Partea 1”, din 2 decembrie
Niciun obstacol nu este prea mare pentru prietenia de o viaţă dintre Kate şi Tully. Ar putea însă o greşeală să le despartă pentru totdeauna?
„My Unorthodox Life: Sezonul 2”, din 2 decembrie
Tensiunile ating apogeul în procesul de divorţ al Juliei, Batsheva şi Miriam fac paşi importanţi în iubire şi în carieră, iar Aron rezistă presiunilor de laicizare.
„I hate Christmas”, serial nou, din 7 decembrie
După ce-şi minte familia că are un iubit, o soră medicală singură începe să-şi caute cu disperare un partener pentru Crăciun, care va sosi peste 24 de zile.
„Cat”, serial nou, din 9 decembrie
Trăind în anonimat, un fost informator al poliţiei e chemat să se infiltreze într-un imperiu al drogurilor, dar descoperă o legătură periculoasă cu trecutul său sumbru.
„Dream Home Makeover: Sezonul 4”, din 9 decembrie
Visul continuă! De la camera cu perete de escaladă la renovarea unei rulote de lux, Shea şi Syd continuă să livreze spaţii ireale pentru familii reale.
„Money Heist: Korea - Joint Economic Area Partea 2, din 9 decembrie
Nişte hoţi ocupă monetăria din Coreea reunificată. Cum în interior există ostatici, poliţia trebuie să oprească hoţii, dar şi pe misteriosul personaj din spatele jafului.
„Behind Every Star”, serial nou, din 13 decembrie
Personalităţile dificile şi politicile de birou le dau bătăi de cap agenţilor de la o firmă de impresariat, care se străduiesc să-şi pună în valoare clienţii celebri.
„Glitter”, serial nou, din 14 decembrie
În Polonia anului 1976, la Sopot, trei femei hotărâte se confruntă cu schimbările sociale şi politice, pe fondul căutării independenţei, autonomiei financiare şi iubirii.
„Paradise PD: partea 4”, din 16 decembrie
Fără o poliţie funcţională, oraşul este ameninţat de miliardari intriganţi, artişti răzbunători, AI trădătoare şi altele.
„Summer Job”, serial nou, din 16 decembrie
Zece concurenţi din generaţia Z pleacă într-o vacanţă de vis. Însă, pentru şansa de a locui într-o vilă de lux şi a câştiga 100.000 de euro, trebuie să lucreze cu adevărat.
„Emily in Paris: Sezonul 3”, din 21 decembrie
La un an după mutarea la Paris unde o aştepta slujba de vis, Emily se trezeşte la o răscruce în carieră şi dragoste şi trebuie să decidă încotro se va îndrepta.
„Alice in Bordeland: Sezonul 2”, din 22 decembrie
Jocurile sunt mai înverşunate, această lume este mai sălbatică şi mai crudă. Va reuşi Alice să revină oare în lumea reală? Şi va merita oare tot ce a pierdut?
„Treason”, serial nou, din 26 decembrie
Viitorul promiţător al unui agent MI6 se răstoarnă complet după ce revederea cu o spioană rusă îl obligă să-şi reevalueze întreaga existenţă.
„The Circe: Sezonul 5”, din 28 decembrie
Opt jucători noi îşi creează profiluri pentru a mirosi şarlatanii, a forma prietenii şi a profita la maximum de noile ocazii din a cincea călătorie în jurul Cercului.
„Rise of Empires: Ottoman: Sezonul 2”, din 29 decembrie
După cucerirea Constantinopolului, sultanul Mahomed al II-lea îşi consolidează puterea, dar un conducător din Ţara Românească ameninţă să-i doboare imperiul.
„My Next Guest with David Letterman and Volodymyr Zelenskyy”, serial nou, în curând
David Letterman călătoreşte la Kiev, în Ucraina, pentru a-i lua un interviu preşedintelui Volodimir Zelenski.
Cele mai tari filme
„Troll”, din 1 decembrie
O explozie trezeşte un trol antic în munţii Norvegiei, iar autorităţile trimit un paleontolog neînfricat să împiedice prăpădul.
„Warriors of future”, din 2 decembrie
Pământul e lovit de un meteorit pe care se află o plantă distructivă, iar o brigadă sinucigaşă are doar câteva ore ca să-şi salveze oraşul de la distrugerea totală.
„Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths”, din 16 decembrie
Un jurnalist şi documentarist apreciat face o călătorie onirică introspectivă, ca să se împace cu trecutul şi prezentul, dar şi cu originea sa mexicană.
„7 Women and a Murder”, din 28 decembrie
Când capul familiei este ucis, şapte femei, fiecare având motive ascunse, rămân prinse într-un conac şi încearcă să rezolve misterul crimei.
„Lady Chatterley's Lover”, din 2 decembrie
Lady Chatterley, o aristocrată căsătorită, dar nefericită, începe o aventură toridă, îndrăgostindu-se de paznicul de vânătoare de pe domeniul soţului ei.
„Burning Patience”, din 7 decembrie
Un tânăr devine poştaşul lui Pablo Neruda şi se implică într-o lume care îi alimentează dorinţa de a deveni poet şi de a o atrage pe femeia visurilor sale.
„Roald Dahl's Matilda The Musical”, din 25 decembrie
O fetiţă extraordinară, cu o minte ascuţită şi o imaginaţie debordantă, ia atitudine pentru a-şi schimba povestea, iar rezultatele sunt spectaculoase. Iat-o pe Matilda!
„White Noise”, din 30 decembrie
O familie americană are parte de conflictele de zi cu zi şi analizează mistere universale precum dragostea, moartea şi fericirea într-o lume dominată de nesiguranţă.
Cele mai noi documentare
„The Masked Scammer”, din 1 decembrie
Prin interviuri cu complici şi cu victime, aflăm cum a reuşit un maestru al escrocheriilor să sustragă milioane de euro de la elitele franceze.
„SR.”, din 2 decembrie
Robert Downey Jr. aduce un omagiu regretatului său tată în acest documentar care descrie viaţa şi cariera cineastului inovator Robert Downey Sr.
„The Elephant Whisperers”, din 8 decembrie
Bomman şi Bellie, un cuplu din sudul Indiei, îşi dedică vieţile unui elefant orfan pe nume Raghu şi întemeiază astfel o familie neasemuită.
„Last Chance U: Basketball: Sezonul 2”, din 13 decembrie
Husky începe un nou sezon la colegiul East Los Angeles, iar antrenorul Mosley primeşte o mulţime de talente noi, jucători care vor progresa cu dragoste şi disciplină.
„Don't Pick Up The Phone”, din 14 decembrie
Acest serial documentar investighează o serie de apeluri false, care au convins mai mulţi manageri să-i verifice fizic pe angajaţii unor fast-food-uri din SUA.
„I Am Killer: Sezonul 4”, din 21 decembrie
Fapte premeditate, accidente tragice sau autoapărare? Criminalii îşi rememorează faptele cumplite care le-au adus închisoarea pe viaţă.