Aranjamente florale spectaculoase cu ajutorul cărora îți poți decora casa toamna aceasta

Aranjamente florale spectaculoase cu ajutorul cărora îți poți decora casa toamna aceasta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Florile sunt atât de delicate și au darul de a înfrumuseța spațiul unde sunt așezate, mediul, dar și viața, pentru că oferă o dispoziție bună prin simpla lor prezență.

Cu ajutorul florilor vei crea întotdeauna decoruri deosebite, spectaculoase ce îți vor transforma casa. Florile de toamnă au tendința de a transmite melancolie, dar în același timp culorile lor dominante roșu, galben, portocaliu, formează tabloul perfect de pus în casa ta.

Idei de decorațiuni pentru casa ta

Neapărat vei pune florile într-o vază cu gura cât mai largă și vei căuta să așezi flori cât mai colorate pentru a obține un efect vizual încântător, dar și relaxant în același timp.

ADVERTISING

În general buchetele de toamnă au un stil rustic ce se potrivește oricărei case pentru că aduc ceva nou și interesant.

Poți folosi pentru un alt tip de decor dovlecei, frunze uscate și flori de toamnă, dovleceii îi poți folosi pe post de vas, ce va fi plin cu frunze, iar florile vor fi poziționate printre frunze, acest tablou va fi mirific. Va fi un decor special și cu siguranță va da un aer deosebit casei tale.

O altă idee spectaculoasă sunt decorațiunile cu nuci, care sunt la fel, specifice anotimpului de toamnă. Poți umple un bol cu nuci, apoi să alegi dintre florile specifice toamnei, trandafiri, crizanteme și altele, pe care să le introduci printre nuci. În jurul bolului poți pune gutui și acestea fac parte din decorul de toamnă  și vor lumina tabloul creat datorită culorii pe care o au.

ADVERTISING

Un alt aranjament ce ți-ar înfrumuseța casa ar fi unul alcătuit din ramuri de copaci în contrast, verzi și uscate, dar să fie înalte pentru a le poziționa într-o vază înaltă.  Pe lângă ramuri poți așeza floarea soarelui care va aduce o nuanță de căldură, dar va instaura și voia bună datorită culorii sale, dar și din pricina formei pe care o are.

Poți încerca și un aranjament ce poartă culoarea alb sau roz, chiar dacă aceste culori nu duc cu gândul la anotimpul de toamnă, poți schimba tu acest aspect. În buchet vei pune trandafiri, hortensii, iar pentru a aduce și aerul de toamnă vei adăuga o ramură dintr-un pom precum părul, ar fi ideal să poarte și câteva frunze uscate. Chiar și culoarea roz poate fi reprezentanta unui aranjament de toamnă, acest aranjament poate fi asociat cu zilele de toamnă mai blânde, care amintesc de vara ce tocmai a trecut.

ADVERTISING

În cazul în care îți dorești un aranjament romantic care să fie și în concordanță cu toamna alege să-l alcătuiești din flori precum bujorii, de culoare roșie sau roz și să-l asortezi cu lavandă, care va impresiona prin mirosul plăcut.

Poți opta pentru diverse forme în care să aranjezi florile, fie buchete clasice, aranjamente florale voluminoase, cutii cu flori sau cosuri cu flori. Toate sunt superbe, dar coșurile cu flori se integrează cumva mai bine în  decorul de toamnă, pentru că fac parte din stilul acela rustic.

Cu siguranță vei regăsi în acest articol un aranjament care să fie pe placul tău și îți vei decora casa așa cum îți dorești.