Foto: Pexels
Teambuilding-urile pot fi o experiență foarte distractivă, însă pentru cei care lucrează în HR și IMM-uri poate fi puțin copleșitor să le organizeze. Astăzi îți venim în ajutor cu 5 idei utile de locații în care poți ține un teambuilding pe care toți angajații să îl țină minte!
Unde facem teambuilding-ul anul acesta?
1. La mare
Dacă dorești să organizezi această reuniune cu toți angajații pe perioada verii, este o idee bună să cauți o locație la mare. Deși există numeroase activități pe care toată lumea le poate desfășura acolo (plimbări, înot, stat la soare etc.), ține cont că nu toți vor fi încântați să fie văzuți de către colegii lor în costume de baie. Alternativ, poți organiza experiențe indoor sau activități la cazare dacă alegeți o opțiune all-inclusive.
2. La munte
Muntele este o alegere perfectă atât vara, cât și iarna, mulandu-se pe dorințele multor angajați. Ar fi și păcat să nu profitați de cele mai frumoase pârtii de ski din România, spre exemplu, despre care poți descoperi mai multe informații pe blogul pluxee.ro. Cu toate acestea, ai grija la accidentările care pot apărea în urma desfășurării sporturilor de iarnă și la asigurările medicale legate de locul de muncă.
3. Într-o vilă cu piscină
Dacă nu vrei să organizezi ceva la mare distanță de locul de muncă, este o idee bună să închiriezi o vilă în apropiere. Astfel, vei economisi timp și bani cu transportul, iar dacă alegi activitățile potrivite, nimeni nu va regreta că nu ați fost la munte sau la mare. Avantajul aici este că poți investi bugetul rămas în activități mult mai distractive sau poți pregăti mici cadouri care să le amintească angajaților de momentele tari petrecute împreună. Piscina este opțională, însă îți garantăm că vor fi amatori de o baie!
4. Într-un parc de distracții
Poate suna copilăresc, însă ai fi surprins/a să vezi câți adulți s-ar distra cu adevărat într-un parc de distracții. Într-adevăr, este o locație mai neconvențională, însă dacă faci un sondaj vei afla câți își doresc să se poată distra din nou ca atunci când erau copii. Poți rezerva anumite sloturi orare sau carusele special pentru acest eveniment. Dacă ai ocazia să alegi un parc de distracții din străinătate, este și mai bine, deoarece acolo sunt mult mai ample și includ mult mai multe tipuri de jocuri și carusele.
5. La muzeu
Unele muzee din străinătate au început să adopte ideea unei nopți la muzeu. Ideea este destinată în principal copiilor, însă dacă închiriezi spațiul, cu siguranță muzeul nu va avea nicio problemă să primească și adulți peste noapte. Poți organiza activități de grup și acolo, însă ține cont de aranjamentul din săli și de spațiul disponibil. Nu uita să le spui angajaților să își aducă sacul de dormit!
Iată câte idei creative poți folosi când nu știi cum să mai organizezi teambuilding-ul de anul acesta! Folosește-ți imaginația, fă sondaje de opinie și cere ajutorul și colegilor tăi pentru a vedea ce activități s-ar potrivi mai bine pentru personalitățile și dorințele lor. Distracție plăcută!