Yevgen Konoplyanka, declarații dure după ce a fost anunțat că trebuie să plece de la CFR Cluj: Dă vina în totalitate pe Andrea Mandorlini

Yevgen Konoplyanka, declarații dure după ce a fost anunțat că trebuie să plece de la CFR Cluj: Dă vina în totalitate pe Andrea Mandorlini
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ucraineanul Yevgen Konoplyanka a făcut o serie de declarații dure la adresa lui Andrea Mandorlini după ce a fost anunțat că trebuie să plece de la CFR Cluj.

Konoplyanka dă vina în totalitate pe antrenorul Andrea Mandorlini, pe care îl acuză că l-a mințit.

"Comportamentul antrenorului nu îl înțeleg nici acum. Înainte să merg la CFR, l-am sunat pentru a mă asigura că are nevoie de mine. Cei din club mi-au spus că vor să mă vadă. Am vorbit cu antrenorul la telefon, mi-a spus că mă așteaptă la echipă. Mi-a arătat ce sistem joacă, pentru că știam că lui îi place să joace 5-3-2, iar asta însemna că eu pot juca doar atacant și știu că la 34 de ani nu va fi ușor să devin atacant, dar mi-a spus că vrea să schimbe sistemul în 4-3-3.

ADVERTISING

Asta a schimbat totul în acel moment, dar când am ajuns la echipă nu m-a folosit deloc, nici măcar acum. De ce? După o lună, am hotărât să îl întreb de ce nu joc, din moment ce sunt în formă foarte bună la antrenamente, dar nici după acest lucru nu am fost nici măcar o dată titular. Mi-a zis că nu a schimbat încă sistemul și că îi este dificil să îmi găsească un loc. L-am întrebat: ’Atunci de ce sunt aici? Nu am venit pentru bani, am venit să joc și să câștig trofee’, iar el nu a putut să îmi răspundă", a spus Konoplyanka pentru Sport.ua.

ADVERTISING

Konoplyanka a confirmat deja că va pleca de la CFR Cluj deoarece nu dorește să mai rămână la acest club.

Ucraineanul are doar 3 meciuri în campionat și CFR Cluj a anunțat plecarea lui.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇